Cantități mari de gaze care încălzesc clima ajung în Europa, arată o anchetă. Țările din care se fac transporturi ilegale

62434978
Shutterstock

Cantităţi mari de gaze refrigerante, care încălzesc clima, sunt introduse ilegal în Europa din China şi Turcia, subminând pactul global pentru eliminarea lor treptată, se arată într-un raport al Agenţiei de Investigaţii de Mediu (EIA).  

Gazele sunt hidrofluorocarburi (HFC), o gamă de substanţe chimice utilizate în industrie şi în comerţul cu amănuntul în principal pentru răcire. Aceste gaze nu afectează stratul de ozon, precum alţi agenţi frigorifici interzişi, dar, ca gaze cu efect de seră, pot fi de câteva mii de ori mai puternice decât dioxidul de carbon.

În ciuda angajamentelor de reducere a utilizării HFC, agenţiile de aplicare a legii din întreaga Uniune Europeană se străduiesc să urmărească transporturile ilicite care intră via Turcia, Rusia sau Ucraina, contrabandiştii recurgând la tactici din ce în ce mai sofisticate pentru a se sustrage detectării, a declarat EIA în urma unei investigaţii sub acoperire care a durat doi ani.

„Este încă destul de uşor să găseşti HFC-uri ilegale pe piaţa europeană", a declarat Fin Walravens, unul dintre principalii activişti ai EIA. „Există semne că cei care le comercializează îşi adaptează metodele, că devin ceva mai pricepuţi în încercarea de a se sustrage autorităţilor", a avertizat activistul. „Dacă reuşeşti să introduci nedepistat gazul cel mai poluant şi mai urât, practic obţii cel mai mare profit", adaugă el.

În cadrul amendamentului de la Kigali din 2016 la Protocolul de la Montreal, ţările europene şi alte ţări industriale s-au angajat să reducă utilizarea HFC cu 85% între 2012 şi 2036. Pentru a realiza această reducere treptată, producătorilor şi consumatorilor autorizaţi de HFC li se atribuie cote care sunt reduse treptat. Dar, având în vedere că cererea este încă puternică, reducerea treptată a dus la creşterea preţurilor, creând stimulente pentru contrabandişti - mulţi dintre ei fiind şi comercianţi autorizaţi - pentru a pune la dispoziţie mai multă marfă, se arată în raport.

„Este mult mai uşor dacă ai licenţă să îţi depăşeşti pur şi simplu cota: este atât de greu de dovedit", arată Walravens. „Reducerea treptată este menită să scumpească HFC-urile şi să îi facă pe oameni să creadă că alternativele sunt mai bune şi mai rentabile, dar dacă intră comerţul ilegal şi se vinde la jumătate de preţ, întregul sistem se prăbuşeşte", atrage atenţia activistul.

O investigaţie a EIA din 2021 a sugerat că HFC-urile introduse ilegal în Europa ar putea reprezenta 20-30% din volumele comercializate legal, echivalentul a până la 30 de milioane de tone de CO2. Noul raport nu a oferit o estimare revizuită, dar Walravens a declarat că "foarte puţine lucruri s-au schimbat".

China este cel mai mare producător de HFC din lume, cu 39 de producători autorizaţi care au primit permise de producţie echivalente cu 185 de milioane de tone de CO2 în acest an. În decembrie, China a emis noi reguli pentru a pedepsi firmele care îşi depăşesc cotele.

Chiar şi atunci când sunt disponibile produse alternative, aplicarea eliminărilor de substanţe chimice a reprezentat o provocare majoră, unele guverne „neputând sau nefiind dispuse să ia măsuri drastice", a declarat Ian Rae de la Universitatea din Melbourne, care a fost consilier tehnic în cadrul Protocolului de la Montreal. „Întotdeauna pare să existe o cerere din partea clienţilor care au fost mulţumiţi de vechiul produs şi sunt reticenţi în a trece la cel nou, care poate fi mai scump", a explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Tragedie de proporții în Mozambic. Peste 90 de persoane au murit într-un naufragiu care a avut loc în nordul țării

Peste 90 de persoane au murit în largul coastelor Mozambicului în naufragiul unui vas de pescuit transformat în feribot şi care era supraîncărcat cu 130 de pasageri la bord, au anunţat, duminică, autorităţile locale.

Un nou incident la zborurile cu avioane Boeing. Carcasa motorului unei aeronave s-a desprins în timpul decolării | VIDEO

Un nou incident sporește îngrijorările în legătură cu siguranța aeronavelor Boeing. Un avion a pierdut carcasa unuia dintre motoare în timpul manevrelor de decolare. Pasagerii au filmat cum bucățile de metal se desfac și lovesc flapsul aripii drepte.

Tensiuni uriașe între Quito și Ciudad de Mexico. Diplomaţii mexicani au părăsit Ecuadorul

Personalul diplomatic mexican de la Quito a părăsit duminică Ecuadorul, la două zile după raidul poliţei locale în incinta ambasadei Mexicului, care a provocat condamnări internaţionale şi ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.