Canada, în fața unor alegeri cruciale. Amenințările lui Donald Trump, subiectul care a dominat dezbaterile electorale

62538947
Getty

Candidaţii canadieni şi-au aruncat, în weekend, în joc ultimele forţe în campania în vederea alegerilor legislative de luni, în urma unor ameninţări fără precedent ale preşedintelui american Donald Trump la adresa Canadei, relatează AFP.

Într-o Canadă îngrijorată şi destabilizată după întoarcerea republicanului Donald Trump la Casa Albă, liberalii premierului Mark Carney sunt creditaţi ca favoriţi în scrutinul de luni, iar o victorie ar marca o revenire spectaculoasă.

În urmă cu doar câteva luni, părea clară revenirea la putere a conservatorilor conduşi Pierre Poilievre, după zece ani la putere ai lui Justin Trudeau, însă atacurile preşedintelui american împotriva Canadei - prin lovituri de taxe vamale şi ameninţări cu anexarea - au schimbat situația din sondaje.

Mark Carney, un bancher central timp de 60 de ani, care nu a candidat niciodată, amintește constant că amenințarea americană la adresa Canadei este reală. „Ei vor resursele noastre, apa noastră. Americanii ne vor ţara”, a avertizat el.

El l-a atacat pe rivalul său conservator, în campanie, sâmbătă, în apropiere de Toronto, pe care l-a acuzat de faptul că „nu are niciun plan pentru ce să facă în acest moment crucial şi nici să-i ţină piept preşedintelui Trump sau să construiască o economie canadiană puternică”.

„Preşedintele Trump a fracturat economia mondială şi a trădat Canada”, a acuzat Mark Carney.

„Nu avem nevoie de haos, avem nevoie de calm. Nu avem nevoie de furie, avem nevoie de un adult”, a declarat el.

Liderul conservatorilor vrea să-i convingă pe alegătorii din acest stat membru G7, cea de a noua putere economică mondială, să le întoarcă spatele liberalilor şi promite să aducă o schimbare prin reducerea impozitelor şi cheltuielilor.

El a făcut campanie sâmbătă în provincia Columbia Britanică, pe Coasta de Vest, înaintea unei reuniuni, sâmbătă seara, la Ontario.

„Nu mai puteţi suporta încă patru ani ca aceştia”, le-a spsu el susţinătorilor săi. ”Mamelor singure ale căror frigidere, stomacuri şi conturi la bancă sunt goale şi care nu ştiu cum să-şi hrănească copii mâine, le spun păstraţi-vă speranţa: soseşte schimbarea”, a declarat el.

În acest context plin de anxietate, mulţi canadieni consideră acest scrutin drept istoric. Peste şapte milioane au votat deja anticipat în weekendul Paştelui, dintre cei 28,9 milioane de alegători chemaţi la urne.

Aceste alegeri „sunt clar mai importante şi diferite” faţă de altele, din cauza a ”tot ceea ce se petrece cu Statele Unite”, declară AFP Nathalie Tremblay.

„Cred că toată lumea se simte îngrijorată”, subliniază această locuitoare din Montréal, care speră să fie ales un ”Guverm puternic”.

Simon-Pierre Lépine este îngrijorat mai ales de „alţi zece ani de regres”, în cazul în care liberalii, aflaţi la putere din 2005, formează un nou Guvern.

„Cheltuielile (lor) prea mari şi proasta gestiune” au aruncat Canada „într-o gaură financiară”, consideră acest antreprenor în vârstă de 49 de ani, tot la Montréal.

Potrivit ultimelor sondaje, liberalii sunt creditaţi cu aproximativ 42,5% dintre intenţiile de vot, iar conservatorii cu 38,7%. Urmează Noul partid Democrat (NPD, stânga), cu 8,6%, Blocul Québécois (separatist), cu 6% şi Partidul Verde, creditat cu 2%.

Umbra lui Donald Trump asupra campaniei din Canada

Liberalii au „reuşit să-l impună pe Mark Carney drept omul potrivit pentru moment”, un moment în care trebuie înfruntate Statele Unite, notează un profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea McGill din Montréal, Daniel Béland.

În pofida unor eforturi ale unor partide din opoziţie ”de a schimba subiectul campaniei”, ele au eşuat, ”iar datele nu s-au schimbat cu adevărat”, adaugă el.

„Conservatorii sperau că aveau să existe mai multe dezbateri despre costul traiului şi alte mize în care au marcat puncte”, declară, la rândul său, un analist politic, Tim Powers.

Ei mai au la dispoziţie câteva ore în care să se ”multiplice” pe teren, în opinia sa, deoarece uneori ”pot avea loc surprize în ajunul alegerilor”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62538943
SUA forțează pacea între Rusia și Ucraina. Casa Albă, gata să renunțe la negocieri: Nu putem dedica timp și resurse

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple în curând, şi că administraţia Trump va petrece săptămâna viitoare încercând să stabilească dacă va continua ca mediator.

62538926
Mărturia românului care a lucrat la mormântul Papei Francisc: „S-a muncit în două ture, de zi și de noapte”

La o zi după ce aproximativ 400.000 de oameni și-au luat rămas bun de la Papa Francisc, printre ei regi, șefi de stat și de guvern, a început pelerinajul la mormântul acestuia de la Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma.

62529598
Va adopta președintele SUA, Donald Trump, o atitudine mai dură față de Rusia? Ce spun analiștii

Va adopta președintele american o atitudine mai dură față de Rusia? Aceasta este întrebarea după întâlnirea față în față de la Vatican a preşedintelui american cu Volodimir Zelenski.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.