Bucuria din Argentina s-a transformat în tragedie. Imagini dramatice filmate pe străzile din Buenos Aires. Un fan a murit

×
Publicitate

În Argentina, cea mai mare fiestă populară organizată vreodată în această ţară a luat o turnură cu accente dramatice.

Pentru că au ieşit pe străzile din Buenos Aires în jur cinci milioane de oameni, adică 10% din populația țării, de la un punct încolo autorităţile n-au mai riscat să îi expună pe campionii mondiali acestui tsunami de dragoste şi entuziasm. I-au evacuat pe fotbalişti cu elicopterele în timp ce fanii ţipau, aplaudau ori plângeau, cocoţaţi pe pasarele, semafoare şi semne de circulaţie. Cel puțin un microbist a murit, iar câteva zeci au fost răniți în aglomerația de nedescris.

Au fost surprinse imagini dramatice cu fanii înrăiți care sar de pe un pod în speranţa că vor nimeri în autocarul în care se aflau campionii mondiali fac înconjurul planetei. Din nefericire, unul dintre entuziaşti a ratat ținta, a căzut pe lângă şi s-a rănit grav la cap, potrivit presei locale. Acesta a fost și unul dintre momentele care i-au determinat pe poliţişti să suspende parada victoriei pentru că situația părea că poate scapă oricând de sub control.

Televiziunile locale care au transmis fără întrerupere evenimentele de pe străzile capitalei Buenos Aires vorbesc despre un eveniment istoric. Aproape cinci milioane de oameni au ieșit să își arate admirația pentru echipa Albiceleste care le-a făcut argentinenilor cea mai mare bucurie din ultimii 36 de ani. Până şi Bulevardul 9 iulie, cel mai larg din lume, cu 16 benzi de circulație, s-a dovedit neîncăpător.

Comentator: ”Trăim cu toții în direct, o transmisiune istorică a unui fapt istoric, inedit, cu o mulțime de necuprins care debordează de fericire și care dorește să îmbrățișeze această selcționată națională.”

Oamenii s-au adunat pe străzi încă din noaptea întoarcerii acasă a fotbaliștilor. Și de atunci au curs ca un rău purtând tricourile naționalei și portretele idolilor lor.

La orele prânzului, Piața Republicii care găzduiește vestitul Obelisc era plină-ochi. Campionii au pornit la drum târziu după-amiază însă organizatorii paradei au abandonat repede planul inițial pentru că microbiștii au împânzit toate locurile prin care se bănuia că va trece convoiul. Au reuşit să blocheze până şi autostrada de la intrarea în oraș.

În aceste condiţii autocarul cu cei mai buni fotbaliști din lume a înaintat cu viteza de melc.

Fotbaliștii au fost evacuați cu elicopterele

Însă dincolo de frumuseţea acelor imagini de la un punct încolo responsabilii s-au temut pentru siguranţa sportivilor care oricum nu aveau cum să treacă pe lângă toţi susţinătorii într-o singură zi. Fotbaliștii au fost evacuați cu elicopterele care au survolat orașul. Au văzut astfel cât sunt de iubiţi.

Au fost ore epuizante atât pentru microbiștii care au stat în soare o zi întreagă cât și pentru jucătorii care veneau după o călătorie de peste 14 ore de pe cealaltă parte a globului. Iar zborul cu elicopterul nu le-a oferit decât un respiro.

Messi a zburat apoi cu un avion privat în orașul său natal Rosario unde a fost întâmpinat de alte mulțimi care de-abia l-au lăsat să intre în casă.

Fiesta a fost întreruptă brusc seara când forțele de ordine au intervenit pentru a evacua mai mulți fani înflăcărați care nu voiau să coboare din Obelisc dar și pentru a aplana mai multe scandaluri.

Cel puțin un tânăr a murit după ce s-a prăbușit cu un acoperiș pe care sărea de bucurie iar un copil de cinci ani este în stare gravă la spital fiind rănit în aglomerație. Alte câteva zeci de persoane au ajuns la spital inclusiv 21 de polițiști care au fost loviți în confruntările de la final. 14 persoane au fost reținute.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62308665
Vladimir Putin: ”Nu Rusia, ci alte țări terțe ar trebui acuzate pentru războiul din Ucraina”

''Așa-numita operațiune militară specială va continua în Ucraina și își va atinge toate obiectivele''. A spus-o Vladimir Putin după o reuniune cu responsabilii militari de rang înalt.

62307150
Ce vrea Zelenski de la Biden, dar este puțin probabil să obțină. Obiectivul său la Washington

Volodimir Zelenski merge la Washington cu una dintre cele mai mari cereri ale sale către SUA de când Rusia i-a invadat țara în urmă cu aproape 300 de zile – și s-ar putea să nu primească răspunsul pe care și-l dorește, scrie Politico.

62311888
Doi tineri care s-au prăbușit 100 de metri într-o prăpastie, salvați de o funcție a telefonului despre care nici nu știau

Doi tineri din California au supraviețuit după ce mașina lor s-a prăbușit într-o prăpastie adâncă de 100 de metri. Deși telefoanele lor nu aveau semnal, au fost salvați datorită unei noi funcții disponibile pe IPhone.

Recomandări
Luca niculescu ministri guvern id293493 inquam photos octav ganea
ANALIZĂ. De ce a acceptat Luca Niculescu un guvern PSD cu miniștri controversați, precum Marian Neacșu sau Radu Oprea

Profesorul și politologul Cristian Preda este de părere că Luca Niculescu a fost nevoit să accepte toate propunerile PSD de miniștri, pentru că acest guvern era singura cale de a evita alegerile anticipate, pe care nici președintele nu și le dorea.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. „Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.