Britanicii vor fi fotografiați și amprentați la intrarea în spațiul Schengen, începând de duminică

62447792
AFP

Începând de duminică, primii cetățeni britanici și alți călători din afara Uniunii Europene vor fi supuși unor controale biometrice la intrarea în Europa, odată cu lansarea mult-așteptatului sistem de intrare-ieșire (EES), scrie The Guardian.

Pentru a evita blocajele și aglomerația la punctele de trecere a frontierei, sistemul va fi implementat etapizat, ceea ce înseamnă că ar putea trece până la șase luni până când toate verificările vor fi aplicate în mod complet. Între timp, pașapoartele vor continua să fie ștampilate.

Ce presupune noul sistem EES

Potrivit noilor reguli, cetățenii și rezidenții non-UE sau din afara Spațiului Economic European vor trebui să se supună verificărilor biometrice la intrarea în spațiul Schengen. Acestea includ scanarea pașaportului, fotografierea și prelevarea amprentelor.

În unele cazuri, autoritățile de frontieră pot solicita informații suplimentare despre cazare, biletul de întoarcere, fondurile disponibile sau asigurarea de sănătate sau de călătorie — însă aceste cerințe vor varia în funcție de punctul de trecere.

În anticiparea lansării sistemului, programat inițial pentru 2022, au fost instalate echipamente speciale în aeroporturi și puncte de frontieră din întreaga Europă. Punctele de trecere transcanal, cum ar fi Eurostar din gara St Pancras (Londra), unde controlul vamal francez are loc pe teritoriul britanic, au investit zeci de milioane de lire în infrastructura necesară.

Avertismente privind posibile aglomerări

Timpul suplimentar necesar pentru noile controale — în special pentru șoferii și pasagerii care vor trebui să coboare din vehicule pentru a se înregistra — a stârnit îngrijorări privind apariția unor cozi semnificative, în special la terminalul de feriboturi din Portul Dover și, într-o măsură mai redusă, la Eurotunnel Folkestone. În acest sens, guvernul britanic a pregătit două locații de rezervă în comitatul Kent pentru redirecționarea traficului în caz de ambuteiaje.

Totuși, autoritățile au atenuat aceste temeri printr-o introducere graduală. În prima lună, la Eurotunnel și Dover vor fi verificați doar autocarele și camioanele grele (HGV), iar până în ianuarie 2026, doar o parte dintre pasagerii Eurostar vor trece prin noile proceduri.

Comisia Europeană a transmis că sistemul EES va permite călătorii mai sigure și mai fluide, datorită accesului automat al autorităților de frontieră din toate statele UE la bazele de date privind posibile nereguli sau depășiri ale duratei de ședere.

Statele membre vor putea decide individual momentul și locul implementării sistemului, pentru a permite o tranziție mai ușoară pentru autorități, industria de transport și călători.

Guvernul britanic: posibile întârzieri la intrarea în Schengen

Executivul de la Londra a anunțat că va colabora îndeaproape cu autoritățile europene pentru a urmări îndeaproape procesul de implementare. De asemenea, a lansat o campanie de informare destinată călătorilor. Potrivit estimărilor, verificările ar trebui să dureze cel mult două minute per persoană, însă pot apărea timpi de așteptare mai mari la sosirea în spațiul Schengen.

Keir Mather, ministrul britanic al Transporturilor, a transmis că autoritățile de la Londra vor face tot posibilul pentru a limita efectele noului sistem european de control biometric asupra traficului la frontieră.

„Prioritatea noastră este să reducem la minimum perturbările pentru călători și transportatori, în special la cele mai aglomerate puncte de frontieră. Vom continua să colaborăm strâns cu partenerii europeni și cu forumurile locale de reziliență pentru a menține fluența traficului și a asigura călătorii fără probleme”, a declarat Mather.

Studiu: Aproape jumătate dintre britanici nu știu de existența EES

Un sondaj realizat de organizația de turism Abta arată că aproape 50% dintre cetățenii britanici și 39% dintre călătorii frecvenți nu cunosc noile reguli impuse de sistemul EES, care presupune înregistrarea biometrică la intrarea în spațiul Schengen.

Totodată, se estimează că un număr considerabil de cetățeni britanici care au depășit limita post-Brexit de 90 de zile de ședere într-un interval de 180 de zile nu au fost detectați până în prezent.

„Sistemul ar trebui să faciliteze călătoriile, în cele din urmă. Dar cei care încalcă regula de 90 de zile vor fi detectați automat”, a declarat un purtător de cuvânt al organizației Abta.

Industria transportului de marfă din Regatul Unit cere guvernului să negocieze o scutire de la noile proceduri pentru șoferii profesioniști, care până acum ar fi trecut granițele fără verificări amănunțite.

Logistics UK, una dintre cele mai importante organizații de profil, a salutat introducerea etapizată a EES, dar avertizează că perturbările sunt inevitabile. Asociația solicită guvernului britanic să colaboreze cu autoritățile franceze pentru dezvoltarea unei aplicații dedicate, care să permită înregistrarea șoferilor înainte de a ajunge la frontieră.

Uniunea Europeană intenționează să renunțe complet la ștampilarea pașapoartelor până cel târziu la 10 aprilie 2026, cu puțin timp înainte de începerea sezonului turistic de vară.

Călătorii care nu sunt siguri de noile reguli sunt sfătuiți să acceseze site-ul oficial al EES pentru informații actualizate.

Sistemul EES va fi implementat în toate țările din spațiul Schengen, inclusiv în statele non-UE precum Islanda, Norvegia și Elveția, dar nu se va aplica în Irlanda și Cipru.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Alertă la graniţa dintre Estonia şi Rusia. O prezență „suspectă” i-a determinat pe grăniceri să închidă frontiera

Serviciul de frontieră al Estoniei a închis vineri seara punctul de trecere Saatse, după ce grănicerii au observat pe teritoriul rus o prezenţă militară neobişnuit de mare, relatează televiziunea publică ERR.

Analiză: Donald Trump obține un succes diplomatic cu ecouri globale. Acordul Israel–Hamas ar putea deschide drumul spre pace

Președintele SUA, Donald Trump, adesea descris drept un „președinte tranzacțional”, a reușit să obțină un succes diplomatic notabil în această săptămână, scrie Washington Post într-o analiză.

 

Ei sunt ”legionarii Anticristului”. Declarațiile unui miliardar american despre guvernul mondial condus de o figură demonică

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg şi toţi cei care resping progresele în inteligenţa artificială sunt "legionari ai Anticristului", a susţinut Peter Thiel, un investitor bogat şi influent din Silicon Valley, la o conferinţă în San Francisco.

 

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!