Autorităţile din Florida vor ancheta presupusa tentativă de asasinare a lui Trump în paralel cu FBI

62470279

Autorităţile din Florida urmează să lanseze propria anchetă penală cu privire la o presupusă tentativă de asasinare a lui Donald Trump - în paralel cu investigaţii federale -, anunţă guvernatorul statului, Ron DeSantis, relatează AFP.

Alesul republican a anunţat că procurori locali vor să compileze un dosar în vederea celei mai dure acuzaţii posibile, eventual o inculpare cu privire la o tentativă de omor, care poate fi pedepsită cu închisoare pe viaţă, a lui Ryan Wesley Routh, arestat după fapte duminică.

Ryan Wesley Routh, un american în vârstă de 58 de ani, este suspectat de faptul că a pândit, înarmat cu puşcă de asalt, în boscheţi de la marginea unui teren de golf pe care se afla Donald Trump, cu intenţia de a-l ucide prin împuşcare.

Însă acesta a fost inculpat deocamdată doar cu privire la deţinere ilegală de de armă de foc.

”Este cu adevărat în interesul nostru ca acest suspect să dea socoteală”, a declarat marţi Ron DeSantis, care a candidat din mai 2023 şi până în ianuarie 2024 la învestitura în alegerile primare republicane, împotriva lui Donald Trump.

Un conservator, el a reintrat la loc în rând şi îl susţine pe miliardar.

”Nu este nici în interesul statului nostru şi nici în cel al naţiunii noastre ca aceste investigaţii să fie efectuate de către agenţii federale implicate în urmăriri împotriva lui Donald Trump”, a subliniat el, referindu-se la urmăriri judicare ale procurorului special Jack Smith.

Nu este un lucru rar ca autorităţile unui stat să desfăşoare investigaţii în paralel cu poliţia federală (FBI) cu privire la aceleaşi fapte, ”catalogul” urmăririlor posibile fiind uneori distrinct în cele două proceduri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62482119
Rusia susține că exploziile pagerelor Hezbollah au fost provocate pentru a ”declanșa un război major”

Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat miercuri că atacul asupra membrilor Hezbollah din Liban cu ajutorul unor pagere explozive a fost produs cu scopul să "provoace un război major în Orientul Mijlociu."

62483776
Andrii Sybiha: Rog partenerii români să analizeze posibilitatea de a doborî dronele în apropiere de spaţiul aerian românesc

Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sybiha, a declarat, miercuri, la Bucureşti, că face apel la partenerii români să analizeze posibilitatea de a doborî dronele ruse din apropierea spaţiului aerian al ţării noastre.

62483757
Doliu în lumea fotbalului. Legendarul ”Totò” Schillaci s-a stins din viață după o luptă lungă cu boala

Salvatore Schillaci, cunoscut sub numele de Totò, a murit la vârsta de 59 de ani. A jucat, printre altele, la Juventus, Inter și naționala Italiei.

Recomandări
Doicesti reactoare nucleare smr getty
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.