Atacurile devastatoare din Iran au fost atât de silențioase, încât nu i-au trezit pe localnici. Cum au reacționat a doua zi

62495729

Deşi tensiunile erau la cote înalte încă de la atacurile Israelului asupra infrastructurii nucleare şi militare iraniene, unii locuitori ai Iranului au declarat că nici nu au simţit momentul în care Statele Unite au lansat loviturile aeriene.

În Qom, oraş situat la circa 30 de kilometri de centrala nucleară Fordow – ţintită de SUA duminică dimineaţa, în jurul orei 2:00 –, mai mulţi locuitori au spus că au aflat abia dimineaţa ce s-a întâmplat, neauzind nimic în timpul nopţii.

Cinci persoane intervievate de CNN au declarat că s-au trezit surprinse de ştirile despre bombardamente.

Singurele semne vizibile ale atacului au fost sirenele vehiculelor de urgenţă şi prezenţa crescută a miliţiei Basij pe străzi – o forţă de voluntari loială liderilor religioşi ai Iranului.

Locuitorii nu au auzit nimic în timpul nopții

În lipsa unui sistem de alertă aeriană funcţional în oraşe precum Qom, populaţia nu a primit niciun avertisment înainte de loviturile americane.

Qom este considerat un oraş sfânt în Iran, fiind centrul celei mai mari seminarii şiite şi locul unde a studiat liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Locuitori dintr-un sat aflat la aproximativ 35 de kilometri de instalaţia de la Natanz – o altă ţintă a atacurilor – au spus, de asemenea, că nu au auzit nimic în timpul nopţii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62554353
SUA cer Chinei să convingă Iranul să nu închidă strâmtoarea Ormuz. „Dacă fac asta, va fi încă o greşeală teribilă”
Secretarul de stat american Marco Rubio a cerut Chinei duminică să încurajeze Iranul să nu închidă strâmtoarea Ormuz, după ce aviaţia americană a lovit principalele instalaţii nucleare ale Iranului.
62542695
Papa Leon, apel la diplomaţia internaţională: Nicio victorie armată nu poate compensa durerea mamelor, spaima copiilor
Comunitatea internaţională trebuie să depună eforturi pentru a evita un război care riscă să deschidă un „abis ireparabil”, iar diplomaţia ar trebui să ia locul conflictului, a afirmat duminică Papa Leon, potrivit Reuters.
62554350
Răzbunarea Iranului pe lângă care atacarea bazelor americane din zonă pare o joacă. ”Vor lansa această ripostă?”
Preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA ar putea viza în continuare ţinte suplimentare deoarece „există o îngrijorare reală că acum iranienii vor riposta”, a declarat un analist, citat de CNN.