Atac „surprinzător” în Fâșia Gaza. Reacția Israelului după lovitura care ar fi ucis cel puțin 71 de palestinieni | FOTO

fasia gaza
Foto: Getty Images

O lovitură aeriană israeliană l-a vizat sâmbătă pe şeful militar al Hamas, Mohammed Deif, în Fâşia Gaza, au declarat un oficial din domeniul securităţii şi radioul armatei israeliene.

 

Ministerul Sănătăţii din enclavă a declarat că în raid au fost ucise cel puţin 71 de palestinieni, relatează Reuters.

Nu este clar dacă Mohammed Deif a fost ucis, a declarat oficialul de securitate. Postul de radio al armatei a transmis că Deif se ascundea într-o clădire din zona umanitară desemnată de Israel, Al-Mawasi, la vest de oraşul Khan Younis din sud.

Deif a fost unul dintre artizanii atacului Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, care a declanşat războiul din Gaza. El a supravieţuit la şapte tentative de asasinat israeliene, cea mai recentă în 2021, şi se află de zeci de ani în fruntea listei israeliene cu cele mai căutate persoane.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că cel puţin 71 de palestinieni au fost ucişi în atac şi 289 au fost răniţi. Biroul de presă al Hamas a declarat că cel puţin 100 de persoane au fost ucise şi rănite, inclusiv membri ai serviciului civil de urgenţă. Armata israeliană a declarat că analizează raportul.

Citește și
Fasia Gaza
Cel puţin 71 de palestinieni au murit într-un atac asupra unei tabere de persoane strămutate. „Un masacru”
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge președinte: "Există doar o singură soluție"

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a susţinut consultări speciale, a declarat biroul său, în urma "evoluţiilor din Gaza".

Nu se ştie cum şi dacă atacul va afecta negocierile de încetare a focului aflate în desfăşurare la Doha şi Cairo.

Un oficial de rang înalt al Hamas nu a confirmat dacă Deif era prezent în clădirea din zona umanitară şi a calificat acuzaţiile israeliene drept "absurde". "Toţi martirii sunt civili şi ceea ce s-a întâmplat a fost o escaladare gravă a războiului genocidar, susţinut de ajutorul american şi de tăcerea lumii", a declarat Abu Zuhri pentru Reuters, adăugând că atacul a arătat că Israelul nu este interesat de încheierea unui acord de încetare a focului.

Un atac „surprinzător”

Imaginile filmate de Reuters au arătat ambulanţe îndreptându-se spre zonă în mijlocul norilor de fum şi praf. Persoane strămutate, inclusiv femei şi copii, fugeau în panică, unii ţinând lucruri în mâini.

Martorii au declarat că atacul a venit surprinzător, pentru că zona fusese calmă. Au fost trase mai multe rachete, spun ei. Unii dintre răniţi, care erau evacuaţi, erau lucrători ai serviciului de salvare. "Au dispărut cu toţii, întreaga mea familie a dispărut... unde sunt fraţii mei? Au plecat toţi, au plecat toţi. Nu a mai rămas nimeni", a spus o femeie în lacrimi. "Copiii noştri sunt făcuţi bucăţi, sunt bucăţi. Ruşine", a adăugat ea.

Cine este Mahommed Deif

Liderul militar al Hamas, Mohammed Deif, unul dintre artizanii a ceea ce Israelul a numit momentul său 11 septembrie, este o figură misterioasă, care a vorbit rar şi nu a apărut niciodată în public, dar care a supravieţuit la cel puţin şapte tentative de asasinat israeliene.

Urcând în ierarhia Hamas timp de 30 de ani, Mahommed Deif a dezvoltat reţeaua de tuneluri a grupării şi tehnica în fabricarea bombelor. El este considerat responsabil pentru moartea a zeci de israelieni în atentate sinucigaşe.

Militanţii conduşi de Hamas au ucis 1.200 de persoane şi au luat peste 250 de ostatici într-un raid transfrontalier în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, potrivit bilanţului israelian. Israelul a ripostat prin acţiuni militare în Gaza care au ucis peste 38 000 de palestinieni, potrivit autorităţilor medicale din Gaza.

În lunile care au trecut de când Israelul şi-a lansat campania de represalii după raidul condus de Hamas la 7 octombrie, se crede că Deif a condus operaţiunile militare din tunelurile şi străzile lăturalnice din Gaza, alături de colegi de rang înalt.

El şi alţi doi lideri Hamas din Gaza au format un consiliu militar format din trei persoane care a planificat raidul din 7 octombrie, cel mai sângeros atac din istoria de 75 de ani a Israelului.

După atac, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a promis să îi ucidă pe cei trei: Yahya Sinwar, liderul Hamas în Gaza, Deif, şeful aripii militare, şi Marwan Issa, adjunctul său, care a fost declarat ucis de Israel în martie.

Într-o înregistrare audio difuzată în timp ce Hamas lansa mii de rachete pe 7 octombrie, Deif a numit raidul "Potopul Al-Aqsa", indicând că atacul a fost o răzbunare pentru raidurile israeliene asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim.

O sursă apropiată Hamas a declarat că Deif a început să planifice operaţiunea în mai 2021, după un raid asupra celui de-al treilea loc sfânt al islamului, care a înfuriat lumea arabă şi musulmană. La acea vreme, Israelul i-a acuzat pe palestinieni că încearcă să incite la violenţă în Ierusalim. Complexul se află pe platoul Oraşului Vechi, numit de musulmani al-Haram al-Sharif sau Sanctuarul Nobil, în timp ce evreii îi spun Muntele Templului. Luarea cu asalt a complexului moscheii, care a fost mult timp un focar de violenţe pe teme de suveranitate şi religie în Ierusalim, a contribuit la declanşarea a 11 zile de lupte în acel an între Israel şi Hamas.

O figură misterioasă

Există doar trei imagini ale lui Deif: una la vârsta de 20 de ani, o alta cu el mascat şi o imagine a umbrei sale, care a fost folosită la difuzarea înregistrării audio pe 7 octombrie.

Deif, în vârstă de 58 de ani, vorbeşte rar şi nu apare niciodată în public. Prin urmare, atunci când canalul de televiziune al Hamas a anunţat că acesta urma să vorbească în acea zi, palestinienii au ştiut că se pregătea ceva important. "Astăzi, furia al-Aqsa, furia poporului şi a naţiunii noastre explodează. Mujahedini (luptători), astăzi este ziua voastră pentru a-l face pe acest criminal să înţeleagă că timpul său s-a încheiat", a spus Deif în înregistrare.

Statele Unite şi alte ţări occidentale desemnează Hamas - care a jurat să distrugă Israelul - drept organizaţie teroristă.

Două creiere, o singură minte

Sursa apropiată Hamas a declarat că decizia de a pregăti atacul din 7 octombrie a fost luată în comun de către Deif, care a condus aripa armată a Hamas, cunoscută sub numele de Brigăzile al-Qassam, şi Sinwar, dar este clar că Deif a fost arhitectul. "Există două creiere, dar există o singură minte", a declarat sursa, adăugând că informaţiile despre operaţiune erau cunoscute doar de câţiva lideri Hamas.

O sursă de securitate israeliană a declarat că Deif a fost direct implicat în planificarea şi în aspectele operaţionale ale atacului. Planul conceput de Deif a implicat un efort prelungit de disimulare. Israelul a fost făcut să creadă că Hamas, un aliat al Iranului, duşmanul declarat al Israelului, nu este interesat de declanşarea unui conflict şi se concentrează în schimb pe dezvoltarea economică în Gaza, unde a preluat puterea în 2007. Dar, în timp ce Israelul a început să ofere stimulente economice muncitorilor din Gaza, luptătorii grupării erau antrenaţi şi instruiţi, adesea în văzul armatei israeliene, a declarat sursa apropiată Hamas.

Vorbind cu o voce calmă, Deif a spus în înregistrarea sa că Hamas a avertizat în mod repetat Israelul să înceteze crimele împotriva palestinienilor, să elibereze deţinuţii şi să oprească exproprierea terenurilor palestiniene. „Având în vedere orgia ocupaţiei şi încălcarea legilor şi rezoluţiilor internaţionale şi având în vedere sprijinul american şi occidental şi tăcerea internaţională, am decis să punem capăt la toate acestea", a spus el.

Mandat de arestare

În mai, procurorul Curţii Penale Internaţionale a declarat că a solicitat mandate de arestare pentru Deif, Sinwar şi o altă figură a Hamas în legătură cu atacul, precum şi pentru Netanyahu şi şeful apărării sale în legătură cu răspunsul Israelului. Prim-ministrul israelian afirmă că operaţiunea din Gaza vizează eliminarea Hamas. Atât Israelul, cât şi Hamas au respins acuzaţiile CPI şi au obiectat faţă de modul în care anunţul s-a făcut în aceeaşi zi, părând să le echivaleze una cu cealaltă - deşi se confruntă cu acuzaţii diferite.

Supraviețuitorul

Născut ca Mohammad Masri în 1965 în tabăra de refugiaţi Khan Younis, înfiinţată după războiul arabo-israelian din 1948, liderul militant a devenit cunoscut sub numele de Mohammed Deif după ce s-a alăturat Hamas în timpul primei Intifade (revoltă palestiniană), care a început în 1987. El a fost arestat de Israel în 1989 şi a petrecut aproximativ 16 luni în detenţie.

Deif are o diplomă în ştiinţe de la Universitatea Islamică din Gaza, unde a studiat fizica, chimia şi biologia. El a condus comitetul de divertisment al universităţii şi a jucat pe scenă în comedii.

Surse Hamas au declarat că Deif şi-a pierdut un ochi şi a suferit răni grave la un picior într-una dintre încercările de asasinat ale Israelului din trecut. Supravieţuirea sa, în tot acest timp conducând aripa armată a Hamas, a făcut ca unii palestinieni să îl privească ca pe un erou popular.

Soţia sa, fiul său în vârstă de 7 luni şi fiica sa în vârstă de 3 ani au fost ucişi de o lovitură aeriană israeliană în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
Călin Georgescu, luat peste picior de Gardoș pe tiktok: fostul fotbalist, scârbit de nesimțirea multor români
Călin Georgescu, luat peste picior de Gardoș pe tiktok: fostul fotbalist, scârbit de nesimțirea multor români
Citește și...
Creierul masacrului realizat de teroriștii Hamas pe 7 octombrie a fost ucis. Anunțul armatei israeliene
Creierul masacrului realizat de teroriștii Hamas pe 7 octombrie a fost ucis. Anunțul armatei israeliene

Presa israeliană a anunţat sâmbătă că printre victimele atacului israelian din Fâşia Gaza soldat cu cel puţin 71 de morţi s-ar afla şi liderul aripii armate a mişcării palestiniene Hamas, Mohammad Deif, transmite DPA.

Cel puţin 71 de palestinieni au murit într-un atac asupra unei tabere de persoane strămutate. „Un masacru”
Cel puţin 71 de palestinieni au murit într-un atac asupra unei tabere de persoane strămutate. „Un masacru”

Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas a anunţat sâmbătă că cel puţin 71 de palestinieni au fost ucişi într-un atac israelian asupra taberei Al-Mawasi pentru persoane strămutate în sudul Fâşiei Gaza, revizuind în creştere un bilanţ anterior.

 

Zece luni de război în Gaza. ONG-urile trag din nou un semnal de alarmă. „Situaţia umanitară este îngrozitoare”
Zece luni de război în Gaza. ONG-urile trag din nou un semnal de alarmă. „Situaţia umanitară este îngrozitoare”

În a zecea lună de război între Israel şi Hamas în Gaza, ONG-urile trag din nou un semnal de alarmă.

Israelul anunță că a ucis sau rănit 60% dintre combatanţii Hamas după nouă luni de război în Fâșia Gaza
Israelul anunță că a ucis sau rănit 60% dintre combatanţii Hamas după nouă luni de război în Fâșia Gaza

Armata israeliană a ”eliminat sau rănit 60%” dintre combatanţii Hamas, după nouă luni de război cu mişcarea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza, un ”succes” militar, a anunţat în Knesset (Parlament) ministrul siraelian al Apărării Yoav Gallant. 

Israelul țintește o școală din Gaza unde ar fi fost un terorist Hamas. 29 de oameni au murit ”majoritatea femei şi copii”
Israelul țintește o școală din Gaza unde ar fi fost un terorist Hamas. 29 de oameni au murit ”majoritatea femei şi copii”

Cel puţin 29 de persoane au fost ucise într-o şcoală, în sudul Fâşiei Gaza, în al patrulea atac care a luat drept ţintă o şcoală în patru zile în enclava palestiniană, de care mişcarea islamistă Hamas acuză Israelului, relatează AFP.

Recomandări
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur

După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar.  

Românii ies în stradă împotriva extremismului: ”Suntem foarte, foarte speriați!”. ”Am copii, vreau ca țara să rămână liberă”
Românii ies în stradă împotriva extremismului: ”Suntem foarte, foarte speriați!”. ”Am copii, vreau ca țara să rămână liberă”

Sute de oameni au ieșit în stradă marți seară în marile orașe pentru a-și exprima nemulțumirea față de apariția - spun ei - a unui curent extremist în țară.  

Economiștii desființează „măsurile” economice ale lui Călin Georgescu. „Este revoltător să auzi o asemenea aberație”
Economiștii desființează „măsurile” economice ale lui Călin Georgescu. „Este revoltător să auzi o asemenea aberație”

Rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale a avut efecte semnificative asupra piețelor financiare, zguduind bursa și crescând costurile la care se împrumută România, până la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.