Crime într-un parc acvatic din Mexic. ”Ucigaşi plătiţi, în jur de douăzeci”, au omorât 7 oameni, inclusiv un copil

×
Publicitate

Şapte persoane, inclusiv un copil, au fost ucise sâmbătă, de un grup armat care a pătruns în parcul acvatic din La Palma, în statul Guanajuato (centrul Mexicului), potrivit autorităţilor locale, citate de AFP și preluate de News.ro.

Poliţia „a ajuns la faţa locului unde au găsit resturi de gloanţe şi cadavrele a trei femei, trei bărbaţi şi un copil de şapte ani. De asemenea, o persoană a fost grav rănită”, se arată într-un comunicat al primăriei din Cortazar, unde a avut loc atacul.

Potrivit proprietarului centrului acvatic, citat în comunicatul de presă, „subiecţii înarmaţi” au sosit în jurul orei 16.30, ora locală (22.30 GMT) pentru a „comite atacul”.

Atacatorii s-au îndreptat direct către un grup de oameni, au jefuit un magazin din apropiere şi au distrus camerele de securitate, au spus autorităţile.

Un video publicat de site-ul de ştiri Debate Noticias arată victime la sol, în mijlocul norilor de fum aparent legaţi de focurile de armă, şi mai multe persoane alergând să se adăpostească sau să se alăture familiilor lor.

În videoclip, bărbatul care filmează spune că „au fost împuşcături, morţi în parcul acvatic […] au sosit ucigaşi plătiţi, în jur de douăzeci”.

Centrul acvatic, format din grădini şi piscine situate în apropierea unui campus universitar, a fost înconjurat de armată şi poliţia de stat, fiind deschisă o anchetă.

Atacul a avut loc în ultima zi a vacanţei şcolare de primăvară.

Au avut loc deja împuşcături pe unele plaje din Pacific şi Caraibe, dar acesta este primul atac armat raportat asupra unei baze de agrement pentru familie.

Statul industrial cândva prosper Guanajuato a devenit unul dintre cele mai violente din Mexic, din cauza războiului dintre cartelurile Jalisco Nueva Generacion (cel mai puternic din Mexic) şi Santa Rosa de Lima, care au început operaţiunile de furt de combustibil.

Majoritatea atacurilor care au avut loc în această regiune s-au produs noaptea în baruri sau cluburi de noapte şi au fost puse pe seama reglării de conturi între bande.

Centrele de dezintoxicare au fost, de asemenea, atacate, în special în iunie şi iulie 2020.

Din decembrie 2006 şi de la lansarea unei campanii guvernamentale împotriva traficului de droguri, au avut loc peste 350.000 de asasinate, majoritatea atribuite crimei organizate, potrivit datelor oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62340033
I-a dat un rinichi tatălui ei ca donator anonim, pentru că el nu voia să o pună în pericol. ”Aș face-o iar și iar și iar”
Când rinichiul lui John Ivanowski a început să cedeze şi avea nevoie de un transplant, cea mai probabilă donatoare era fiica lui, Delayne. Dar Ivanowski nici nu voia să audă de aşa ceva.  
62340034
Un fost politician din India şi fratele său, împuşcaţi mortal în direct la TV
Un fost politician indian condamnat pentru răpire a fost împuşcat mortal, în direct, la televizor, împreună cu fratele său, informează BBC, citat de News.ro.
62340035
Coreea de Sud a tras focuri de avertizare asupra unei nave nord-coreene care a trecut linia de demarcaţie maritimă
Coreea de Sud a tras focuri de avertizare asupra unei nave nord-coreene, care a trecut linia de demarcaţie maritimă care separă cele două Corei, a anunţat armata sud-coreeană duminică, relatează channelnewsasia.com, potrivit News.ro.