Atac armat la o universitate din Florida: 2 morţi şi 6 răniţi. Suspectul a fost împușcat de poliție. FOTO & VIDEO

×
Publicitate

Două persoane au fost ucise şi alte şase rănite joi de fiul unei poliţiste care a deschis focul într-un campus universitar din Florida, au declarat forţele de ordine, relatează AFP.

„Sunt şase victime rănite, două victime decedate”, a explicat, într-o conferinţă de presă, Lawrence Revell, şeful poliţiei din Tallahassee, oraşul în care a avut loc tragedia.

Potrivit forţelor de ordine, suspectul este fiul unei agente a şerifului local şi era student la universitatea în care a comis atacul.

El a folosit o armă aparţinând mamei sale, care lucrează în comitatul Leon de 18 ani.

Cine este autorul atacului armat

Autorul atacului armat este fiul unui ajutor de şerif, care a fost împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, potrivit Reuters.

Poliţia crede că atacatorul – identificat ca fiul unui adjunct al şerifului din comitatul Leon – a acţionat singur şi nu este cunoscut un motiv pentru fapta sa.

Suspectul a avut acces la pistolul mamei sale, care fusese cândva arma ei de serviciu. Ea a cumpărat-o de la departamentul în care a lucrat şi este acum o armă de foc personală, au spus ei.

„Din păcate, fiul ei a avut acces la una dintre armele sale, care a fost găsită la faţa locului”, a declarat şeriful comitatului Leon, Walter McNeil, într-o conferinţă de presă.

Suspectul în vârstă de 20 de ani – identificat drept Phoenix Ikner – ar fi fost student la FSU, în capitala statului, Tallahassee, a declarat Jason Trumbower, şeful poliţiei universităţii.

Cele două persoane care au fost ucise nu erau studenţi.

Trumbower nu a oferit detalii despre celelalte persoane care au fost împuşcate şi rănite.

Poliţiştii care au intervenit l-au împuşcat pe atacator atunci când acesta nu s-a supus ordinului de a se preda şi l-au luat în custodie, au declarat autorităţile.

Atacuri în campusurile americane

Împuşcăturile în masă din campusurile şcolare americane au devenit tragedii recurente în ultimii ani. Incidentul de joi a fost al doilea atac armat din campusul FSU în 11 ani. În 2014, un absolvent a deschis focul la biblioteca principală a şcolii, rănind doi studenţi şi un angajat, în timp ce sute de persoane învăţau pentru examene.

Împuşcăturile de joi au început în jurul orei locale 11:50 (18:50, ora României) în apropierea sediului uniunii studenţilor din campusul FSU. Studenţilor şi cadrelor didactice li s-a spus să se adăpostească pe loc în timp ce poliţia intervenea.

Peste 42.000 de studenţi participă la cursuri în campusul principal.

Studentul Max Jenkins l-a văzut pe atacator părăsind clădirea uniunii studenţeşti şi trăgând patru sau cinci focuri de armă în exterior. „L-a văzut pe tipul de la întreţinere care le făcea cu mâna tuturor şi cred că l-a auzit, probabil, şi s-a întors şi a tras în direcţia aceea”, a declarat Jenkins într-un videoclip publicat pe site-ul ziarului Tallahassee Democrat. „Este un cărucior de golf aici cu o gaură de glonţ în el”, a adăugat el.

Chris Pento făcea un tur al universităţii împreună cu copiii săi şi lua prânzul în clădirea uniunii studenţeşti când au început să se audă împuşcături. „A fost suprarealist, oamenii au început să alerge. Ea a fost călcată în picioare”, a declarat Pento pentru postul local de televiziune WCTV, referindu-se la fiica sa.

În plus faţă de arma de mână, autorităţile cred că suspectul a adus o puşcă în campus, dar au declarat că nu este sigur dacă această armă a fost folosită în atacul armat.

Reacția lui Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a calificat atacul din Florida – statul unde are reşedinţa Mar-a-Lago – drept „o ruşine”, dar a declarat că este puţin probabil să încerce să modifice legislaţia naţională privind armele. El a declarat reporterilor din Biroul Oval că „nu arma trage, ci oamenii”, relatează CNN.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un american a fost împuşcat mortal în timp ce încerca să deturneze un avion în Belize. Alte trei persoane au fost rănite

Un cetăţean american înarmat cu un cuţit a încercat să deturneze joi în Belize un avion de mici dimensiuni al companiei Tropic Air Belize, dar a fost împuşcat mortal de un pasager de la bord, informează ABC News.

Ucraina afirmă că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA

Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC.

Summit la Paris pentru întărirea apărării Ucrainei. Donald Trump mărturiseşte că nu este „mare fan” al lui Zelenski

Secretarul de stat american Marco Rubio şi Steve Witkoff, trimisul internaţional al preşedintelui Donald Trump, au purtat discuţii la nivel înalt cu oficiali ucraineni şi europeni la Paris, în cadrul unui summit care a avut loc joi.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.