Armistiţiu în Fâşia Gaza. Hamas îndeamnă Washingtonul „să constrângă” Israelul să îşi onoreze angajamentele

62512448
AFP

Organizaţia islamistă palestiniană Hamas a îndemnat sâmbătă Washingtonul "să constrângă" Israelul să respecte acordul de armistiţiu, dacă SUA ţin cu adevărat la viaţa ostaticilor reţinuţi în Gaza de peste 16 luni, informează AFP şi Reuters.

"SUA trebuie să constrângă ocupantul (Israelul) să onoreze acordul dacă le pasă cu adevărat de viaţa prizonierilor", a afirmat Hazem Qassem, purtător de cuvânt al Hamas, într-un comunicat.

Hamas a primit "garanţii cu privire la intrarea de case prefabricate şi echipament greu în Fâşia Gaza" şi "noi avem mijloacele pentru a răspunde ocupaţiei dacă ea nu onorează termenii acordului de armistiţiu", a subliniat Qassem.

Combatanţi palestinieni mascaţi au eliberat sâmbătă trei ostatici israelieni din Fâşia Gaza în schimbul a 369 de prizonieri deţinuţi de Israel, încheind astfel al şaselea schimb de la începutul armistiţiului care era cât pe ce să fie spulberat săptămâna aceasta.

Acordul privind armistiţiul a intrat în vigoare pe 19 ianuarie, după 15 luni de război devastator în Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian pe 7 octombrie 2023.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62445051
O dronă israeliană a lovit sudul Libanului, raportează agenţia de presă libaneză

O dronă israeliană a lovit sâmbătă sudul Libanului, a anunţat agenţia de presă oficială libaneză, fără a informa despre victime.

62520052
The Guardian: Discursul lui JD Vance, ”ipocrit și insensibil”, ar putea fi semnalul că SUA nu mai au nevoie de NATO

Discursul șocant al lui JD Vance de la Munchen, așa ”ipocrit și insensibil” cum a fost, ar putea reprezenta totuși semnalul că SUA nu mai au nevoie de NATO, se arată într-un material de opinie publicat de The Guardian.

 

62520035
Secretarul general NATO, încă un duș rece pentru Europa: ”Încetați să vă mai plângeți și veniți cu soluții”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis sâmbătă un mesaj direct statelor europene membre ale alianţei militare, în contextul relaţiilor tot mai tensionate cu Statele Unite: ”Încetaţi să vă plângeţi şi veniţi cu soluţii concrete”.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.