Aproximativ 1.500 de soldați în rezervă au ajuns la Forțele de Apărare Maghiare în cadrul unei scheme de comisioane, ceea ce a însemnat cheltuirea a 700 de milioane de forinți (circa două milioane de euro) din bani publici, scrie Hirado, care îl citează pe noul ministru al Apărării, Romulusz Ruszin-Szendi.

Armata nu este o schemă piramidală, a scris marți seara ministrul Apărării într-o postare pe Facebook, prin care califică ”marea idee” a fostului premier Viktor Orban drept ”un alt exemplu de întâlnire între incompetență și risipa de bani”.

Practic, armata maghiară plătea unui nou soldat un comision pentru fiecare alt militar adus de acesta în rândurile sale.

O recomandare reușită putea duce la o recompensă de până la o jumătate de milion de forinți (1.400 euro). Astfel de sisteme de recomandare sunt utilizate în principal de rețelele de agenți de asigurări, companiile de vânzări sau diverse afaceri de construire a rețelelor, unde scopul este creșterea numărului de clienți noi sau de noi participanți. Acolo, este firesc să se plătească un comision pentru o recomandare reușită”, a descris situația noul șef al Apărării.

Ministrul Apărării: ”Armata nu este o schemă piramidală”

Dar Forțele de Apărare Maghiare nu sunt o companie de asigurări. Nu sunt o companie de telecomunicații. Și nu sunt o afacere de construire a rețelelor. Armata nu este o schemă piramidală”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, ”era necesar să rămână în armată o anumită perioadă după perioada de probă, astfel încât recomandatorul să nu fie nevoit să ramburseze recompensa deja plătită”. Romulusz Ruszin-Szendi spune că aceasta era adevărata problemă, deoarece ”în armată nu contează doar numărul personalului, ci și calitatea”.

Există o mare diferență între cineva care se înrolează ca soldat pentru că el crede în serviciu și altcineva care aderă la sistem pentru că cineva are 1.400 de euro de cheltuit pentru a aduce o altă persoană. Armata nu are nevoie de oricine, ci de oameni care se înrolează voluntar, din convingere și cu intenția de a servi patria”, a mai spus oficialul maghiar.

Credem în ceva diferit. Nu gradul de ofițer aduce un soldat în armată, ci onoarea profesiei, sensul serviciului și puterea comunității militare. Cel mai bun recrutor nu este recompensa de jumătate de milion. Cel mai bun recrutor este un soldat mulțumit”, a scris ministrul Apărării.

Pentru că o forță militară puternică nu poate fi construită din comisioane, ci din oameni dedicați, pregătiți și motivați”, se arată în postare.