Potrivit meteorologilor, luni, între orele 12:00 - 22:00, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, vestul și nord-vestul Olteniei și nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h și izolat de peste 80 km/h), descărcări electrice și izolat grindină de mici și medii dimensiuni (1 - 3 cm), relatează Agerpres.
În intervale scurte de timp (1 - 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15 - 25 l/mp și izolat de peste 30 - 40 l/mp.
Județele vizate de noua atenționare sunt: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Timișoara, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Suceava, și, parțial: Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
ANM a indicat că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.