Armata israeliană a publicat fotografii din labirintul subteran al Hamas descoperit în Gaza unde au fost ţinuţi ostatici

62419195
Times of Israel

La capătul unui tunel de un kilometru de lungime, plin de capcane, soldaţii israelieni au descoperit celule înghesuite în care, potrivit armatei, Hamas a ţinut aproximativ 20 de ostatici în Fâşia Gaza, relatează Reuters.

Militarii israelieni au găsit o zonă de detenţie, cu cinci camere înguste în spatele unor gratii metalice, toalete, saltele şi chiar desene făcute de un copil ostatic care a fost eliberat în timpul armistiţiului din noiembrie, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari.

Niciun ostatic nu se afla acolo când a fost descoperită ascunzătoarea.

Armata a publicat fotografii din labirintul subteran şi a adus jurnalişti să se documenteze la faţa locului, înainte de a distruge tunelul.

Intrarea în tunel, a declarat Hagari, se afla în casa unui membru Hamas din oraşul Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul şi-a concentrat lupta în ultimele săptămâni împotriva grupării islamiste palestiniene. "Soldaţii au intrat în tunel unde s-au întâlnit cu teroriştii, angajându-se într-o luptă care s-a încheiat cu eliminarea teroriştilor", a declarat oficialul.

Tunelul era echipat cu uşi-capcană şi explozibili, a precizat el.

"Potrivit mărturiilor pe care le avem, aproximativ 20 de ostatici au fost ţinuţi în acest tunel în diferite momente, în condiţii dure, fără lumină naturală, într-un aer dens, cu puţin oxigen şi cu o umiditate teribilă care face dificilă respiraţia", a detaliat Hagari.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62419194
Mii de israelieni au protestat la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
Mii de israelieni s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a protesta împotriva guvernului premierului Benjamin Netanyahu, acuzându-l pe liderul veteran că a gestionat greşit securitatea naţiunii şi cerând noi alegeri, relatează Reuters.  
60326205
Ministerul Afacerilor Externe din Franța: Lupta împotriva violenţei sexuale şi a incestului este o prioritate
Lupta împotriva violenţei sexuale şi a incestului este "o prioritate a guvernului francez", a dat asigurări sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.  
62419190
O rusoaică, la sediul de campanie al lui Putin: ”Când va emite un decret prin care îmi va aduce soțul de pe front acasă?”
Soţia unui soldat rus trimis pe front a lansat sâmbătă un apel emoţionant pentru întoarcerea acestuia din Ucraina chiar la sediul electoral al preşedintelui Vladimir Putin, un gest sfidător într-o ţară în care critica deschisă a războiului este interzisă.