Analiză: Donald Trump obține un succes diplomatic cu ecouri globale. Acordul Israel–Hamas ar putea deschide drumul spre pace

Încetarea focului negociată între Israel și Hamas reprezintă o tranzacție complexă, dar semnificativă. Deși este vorba doar de Faza 1 a procesului, iar riscurile ca înțelegerea să se destrame sunt reale, acest acord inițial oferă o cale plauzibilă spre încheierea violenței devastatoare din Gaza. În plus, scoate în evidență cinci realități esențiale ale contextului geopolitic actual din Orientul Mijlociu.

Israelul, într-o poziție dominantă de forță

În primul rând, Israelul se află într-o poziție dominantă de forță. Dan Senor, un analist republican și autor, a menționat într-o emisiune de la CNN, săptămâna trecută, că acordul a fost un plan israelian sau, cel puțin, un plan american acceptabil pentru israelieni.

Israelul este actorul-cheie pe teren, iar influența sa regională a crescut semnificativ în ultimii doi ani, după o serie de succese împotriva dușmanilor externi. Practic, orice încetare a focului necesită consimțământul său, iar orice soluție durabilă trebuie să fie compatibilă cu interesele israeliene.

Puterea Israelului a crescut într-atât încât Qatar și Arabia Saudită au început să caute modalități de a echilibra balanța: Doha solicită garanții militare din partea Washingtonului, iar Riadul a semnat un pact de apărare reciprocă cu Pakistanul, o țară cu armament nuclear.

Concesiile Israelului, posibile doar cu presiune politică

În al doilea rând, poți obține concesii de la Israel, dar este nevoie de capital politic și abilitate. Președintele Trump a demonstrat că poate obține concesii de la Israel, folosindu-și influența într-un moment strategic.

El a exercitat presiuni directe asupra premierului Benjamin Netanyahu, profitând de o perioadă de tensiuni regionale cauzate de atacurile israeliene asupra unor membri Hamas aflați în Doha.

Mai mult, Trump a tratat acceptarea parțială a planului de către Hamas ca fiind o aprobare deplină, forțând finalizarea acordului chiar și atunci când Israelul devenise reticent, se mai arată în analiză.

Noul Orient Mijlociu: alte puteri regionale ies în față

În al treilea rând, negocierile reflectă realitatea noului Orient Mijlociu. Componența echipelor de negociere reflectă schimbările majore din regiune. La masa discuțiilor s-au aflat reprezentanți din Egipt, Turcia, Israel, Qatar, SUA și Hamas. Prezența Egiptului a fost importantă mai ales din perspectiva graniței cu Gaza și a punctului de trecere Rafah — esențial pentru livrarea ajutoarelor umanitare.

Totuși, dominoul regional nu mai este controlat de statele mari și tradițional influente, ci de un nou bloc format din Israel și monarhiile din Golf.

Un exemplu elocvent este Qatar, o țară mică, dar bogată în resurse de gaze naturale, cu o populație de aproximativ 400.000 de cetățeni. Cu o conducere pragmatică, capabilă să mențină dialogul cu toate taberele — inclusiv Iranul și Hamas —, Qatarul a devenit indispensabil în medierea conflictelor.

Dacă vechiul Orient Mijlociu era caracterizat de pan-arabism și susținerea indirectă a terorismului palestinian, noul model promovat de monarhiile din Golf vizează modernizarea, inovația tehnologică și stabilitatea.

Turcia rămâne un actor puternic, dar dificil de anticipat, din cauza politicii interne și a liderului său autoritar, care a arătat deschidere spre radicalismul islamic. Prezența sa în ecuație adaugă un grad suplimentar de incertitudine într-un peisaj geopolitic deja complicat.

Amenințarea iraniană, tot mai slăbită

În al patrulea rând, noul peisaj geopolitic din Orientul Mijlociu conturează o realitate în care amenințarea iraniană este considerabil diminuată. Încă de la Revoluția Islamică din 1979, statele arabe au privit Iranul ca pe o forță expansionistă, animată de un discurs ideologic agresiv.

Totuși, în ultimii 15 ani, Iranul s-a confruntat cu probleme economice grave și crize politice recurente — de la mișcarea „verde”, la protestele de amploare conduse de femei și până la tensiunile interne din rândul elitei conducătoare.

Aceste slăbiciuni interne au fost dublate de o serie de lovituri dure aplicate de Israel, vizând oameni de știință implicați în programul nuclear, lideri militari importanți și infrastructura nucleară. Ultimul val de atacuri, din luna iunie, a fost atât de extins încât unii analiști l-au considerat aproape echivalentul unei invazii, mai relatează Washington Post.

Soluția cu două state rămâne inevitabilă

În cele din urmă, în ciuda valului de violențe, extremism și ostilitate, realitatea geopolitică actuală întărește ideea că nu există un plan viabil pe termen lung care să excludă soluția cu două state. Aceasta este concluzia diplomatului american Martin Indyk, un susținător de durată al Israelului, dar și al statului palestinian. Cu câteva luni înainte de moartea sa, Indyk a publicat un eseu în revista Foreign Affairs, intitulat „Strania renaștere a soluției cu două state”. În text, el sublinia faptul că, deși acest obiectiv fusese abandonat de liderii regionali și internaționali, niciuna dintre alternative — ocuparea permanentă, statul unic sau expulzarea — nu s-a dovedit funcțională.

Indyk susținea că, inevitabil, liderii vor reveni la această idee, chiar dacă cu reticență.

Trump cere „Pace Veșnică”, dar are nevoie de viziune

Totuși, relansarea reală a ideii de două state va necesita implicarea directă și profundă a președintelui Donald Trump, nu doar menționarea marginală a acesteia în planurile diplomatice. Deși în planul său actual există o referire sumară la această soluție, adevărata miză a fost evidențiată în discursul rostit în momentul anunțării încetării focului dintre Israel și Hamas, conform sursei citate.

Atunci, președintele Trump nu s-a limitat la exprimarea speranței pentru încetarea ostilităților, ci a vorbit despre aspirația către „o Pace Veșnică”. O asemenea declarație ar putea marca o schimbare de paradigmă. Dar, pentru ca acest deziderat să prindă contur, va fi nevoie de mai mult decât o tranzacție reușită — va fi nevoie de viziune și voință politică reală.

Dacă această viziune va fi urmărită și pusă în aplicare, rezultatul ar putea rămâne înscris în istorie nu doar ca o victorie politică, ci ca un pas decisiv spre o pace autentică și durabilă. Un astfel de succes ar însemna mai mult decât orice distincție simbolică, inclusiv decât cea acordată anual de Comitetul Nobel, conchide Washington Post.

Articol recomandat de sport.ro

„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur