Amazon concediază peste 1.800 de ingineri, în cele mai ample disponibilizări din istoria companiei

62489766
Shutterstock

Amazon a efectuat luna trecută peste 14.000 de disponibilizări, afectând aproape toate segmentele gigantului tehnologic, de la cloud şi dispozitive, la publicitate, retail şi divizia de produse alimentare.

Însă o categorie profesională a suportat lovitura cea mai dură: inginerii, relatează CNBC.

Datele din documentele depuse în New York, California, New Jersey şi statul Washington arată că aproape 40% dintre cele peste 4.700 de concedieri înregistrate în aceste state au vizat roluri de inginerie.

Cifrele provin din notificări WARN, obligatorii în faţa autorităţilor de stat. Aceste date acoperă doar o parte din totalul concedierilor anunţate în octombrie, deoarece reglementările diferă de la stat la stat.

Amazon se alătură astfel listei tot mai lungi de companii tehnologice care au redus personalul în 2024, în pofida fluxurilor mari de numerar şi a profiturilor solide. Potrivit Layoffs.fyi, aproape 113.000 de locuri de muncă au fost eliminate în acest an în 231 de companii tech, continuând trendul început în 2022.

CEO-ul Andy Jassy doreşte să transforme Amazon într-o organizaţie „mai suplă”, asemănătoare unei startup uriaş, reducând birocraţia, îndemnând angajaţii să facă „mai mult cu mai puţin” şi eliminând straturile manageriale considerate excesive. Noi concedieri sunt aşteptate în ianuarie, au declarat surse pentru CNBC.

Reorganizarea Amazon și direcția către inteligența artificială

Compania a transmis că reorganizarea nu este determinată majoritar de inteligenţa artificială, însă îşi realocă resursele către acest domeniu. Totuşi, Jassy însuşi a declarat în vară că avansul AI va reduce, în timp, numărul locurilor de muncă corporate.

Directorul de resurse umane, Beth Galetti, a subliniat în anunţul concedierilor necesitatea accelerării inovaţiei — cu mai puţini oameni, inclusiv ingineri, care să poată lucra mai rapid.

Documentele WARN arată că rolurile de Software Development Engineer nivel II (SDE II) au fost afectate disproporţionat. În total, peste 500 de product managers şi program managers au fost concediaţi, reprezentând peste 10% din disponibilizările raportate.

Divizia de gaming a Amazon a fost de asemenea lovită puternic. Filialele de jocuri din San Diego şi Irvine, California, au înregistrat concedieri masive în rândul designerilor, artiştilor şi producătorilor, care au reprezentat peste un sfert din posturile eliminate. Compania a anunţat şi oprirea dezvoltării celor mai multe proiecte de jocuri „triple-A”, inclusiv un MMO bazat pe „Lord of the Rings”.

Echipe afectate: software, gaming, publicitate și proiecte AI

Amazon a redus şi echipele de căutare vizuală şi shopping, responsabile pentru instrumente precum Amazon Lens şi Lens Live, unde ingineri software, cercetători AI şi specialişti QA au fost afectaţi în Palo Alto.

Nici divizia de publicitate, unul dintre motoarele de profit ale Amazon, nu a fost ocolită: peste 140 de roluri în vânzări şi marketing au fost eliminate doar în birourile din New York.

Concedierile vin în contextul unei industrii în care platformele de AI generativă şi instrumentele de „vibe coding” (un mod de a scrie cod cu ajutorul AI-ului, în care utilizatorul nu mai dă instrucţiuni tehnice detaliate, ci descrie „vibe-ul”) reduc nevoia de dezvoltatori tradiţionali, iar Amazon îşi consolidează propriul ecosistem AI, inclusiv cu lansarea asistentului de programare Kiro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Ornella Vanoni, cunoscută pentru hitul „L’appuntamento”, a murit. Artista avea 91 de ani

Ornella Vanoni, cântăreaţa pop italiană, compozitoare şi actriţă, a cărei carieră plină de succes s-a întins pe şase decenii, a murit vineri, la vârsta de 91 de ani, în urma unui stop cardiac, la domiciliul său din Milano, anunţă presa italiană.

Donald Trump afirmă că Zelenski nu are „nicio carte în mână” și trebuie să accepte planul de pace negociat cu Rusia

Donald Trump a declarat că Volodimir Zelenski va trebui să aprobe planul său de pace cu 28 de puncte, negociat direct de Statele Unite cu Rusia.

Iarna s-a instalat mai devreme în Germania. A nins aproape în toată țara, iar temperaturile au coborât sub zero grade

Nerăbdătoare, iarna s-a instalat mai devreme în Germania și oferă peisajul ideal pentru târgurile de Crăciun. A nins aproape în toată țara, iar temperaturile au coborât mult sub limita înghețului.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.