Alegeri în Moldova. Pro-ruşii şi "Democraţii" lui Plahotniuc ar putea forma noul guvern

×
Publicitate

Alegerile legislative de duminică din Republica Moldova s-au terminat în „coadă de peşte".

Socialiştii preşedintelui Igor Dodon sunt primii clasaţi cu 31 de procente, urmaţi de democraţii de la putere, cu 26 la sută, şi de alianţa ACUM cu 23 la sută.

În Parlament a intrat şi partidul lui Ilan Şor, cel bănuit pentru furtul miliardului din sistemul bancar.

Alegeri Republica Moldova

Socialiştii preşedintelui prorus Igor Dodon au câştigat peste o treime din voturi, dar nu vor putea guverna singuri. Plasaţi pe locul al doilea, democraţii aflaţi la putere şi conduşi de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, au semnalat că ar fi dispuşi la o alianţă.

Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat: „Noi nu vom pune condiţii, dar nu vom accepta nici condiţionalităţi. Noi vrem să lucrăm pentru ţară."

Blocul de centru-dreapta „ACUM'', format din două partide favorabile aderării la NATO şi Uniunea Europeană, s-a clasat abia pe locul al treilea.

Alegeri Republica Moldova

Maia Sandu, copreşedinte ACUM: „Ceea ce vedem noi este o dovadă clară că Republica Moldova se rostogoleşte în dictatură de stil putinist şi regimul condus de Plahotniuc, Igor Dodon şi sateliţii lor, ca Şor, sunt responsabili pentru acest proces dramatic."

Urmează aşadar săptămâni de negocieri cu două rezultate posibile: fie imposibilitatea de a forma un guvern şi declanşarea de noi alegeri, fie scoaterea la lumină a unei alianţe între socialişti şi democraţi, pe care o mulţi o bănuiesc că există deja de ani de zile.

Loreta Lisnic, corespondent PRO TV Chişinău: „Opoziţia prezintă drept o problemă faptul că alegătorii din Transnistria au fost aduşi în mod organizat la vot. Noi am surprins imagini cu oameni la cozi în secţiile din Coşniţa, Doroțcaiaşi Căușeni, iar oamenii ne-au confirmat că au fost aduşi cu microbuzele ori autocarele".

Alegător: „S-au plătit maşini să ne aducă de la Dubăsari.”
Reporter: „V-au dat bani ca să să veniţi?”
Alegător: „Nu, dar o să ne dea.”
Reporter: „Cât?”
Alegător: „Nu ştiu.”
Reporter: „Cu cine v-au spus să votaţi?”
Alegător: „Cu Lenikov şi Șor.”

Alegerile din Moldova

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Parlamentul va fi alcătuit în baza unui sistem electoral mixt. Mai exact, 50 dintre deputaţi vor intra în legislativ pe liste de partid, iar alţi 51 vor fi aleşi în circumscripţiile uninominale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62015213
Telegraph: Theresa May vrea să ceară UE să amâne Brexit cu două luni

Premierul britanic, Theresa May, are în vedere un plan conform căruia ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar fi amânată cu până la două luni, scrie duminică Telegraph.

62000911
Mike Pompeo: Ce așteptări au Statele Unite de la summitul Kim-Trump de săptămâna viitoare

Secretarul de stat american Mike Pompeo a transmis că Statele Unite îșl doresc ca Phenianul să întreprindă un „pas convingător” în problema denuclearizării, la summitul care va avea loc săptămâna viitoare în Vietnam.

61995557
Pompeo, despre amenințare lansată de Putin la adresa țărilor occidentale: „Fanfaronadă!”

Secretarul de stat american Mike Pompeo a calificat, duminică, drept „fanfaronadă” amenințările președintelui rus Vladimir Putin privind desfășurarea de rachete capabile să lovească țările occidentale.

Recomandări
Valentina si frizerul
Reacția tatălui Valentinei, tânăra ucisă și băgată într-o valiză, după ce principalul suspect s-a predat. Ce rugăminte are

Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul crimei oribile din Vâlcea, s-a predat în Elveția. Individul, bănuit că și-a ucis iubita, apoi i-a ascuns trupul într-o valiză, pe care a aruncat-o în Olt, era dat în urmărire internațională.

Calin georgescu arestat
Primele imagini cu Călin Georgescu scos cu cătuşe la mâini din vila lui din Mogoşoaia. Ce nu a fost lăsat să facă | VIDEO

Călin Georgescu a fost scos de poliţişti din vila lui din Mogoşoaia, având cătuşe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei.

Vlcsnap 2026 09 29 19h20m54s665
Reacția Zoo Sibiu, după ce un iepuraș viu a fost dat ca hrană unui piton, de față cu vizitatorii

Incident înspăimântător la grădina zoologică din Sibiu. De față cu vizitatorii, un piton a primit la masă un iepure.