Candidaţi din Moldova susțin că au fost otrăviți în pragul alegerilor. Cine ar fi făptașii

×
Publicitate

„Republica Moldova trebuie să aibă relaţii bune cu Rusia, cu atât mai mult cu cât viitorul Uniunii Europene este incert''. Afirmaţiile îi aparţin preşedintelui Igor Dodon şi au fost făcute, înaintea alegerilor parlamentare, programate duminică.

Partidul Socialist, acum în opoziţie, este dat drept favorit în sondaje, după o campanie electorală controversată. Liderii blocului pro-european „ACUM'' spun că au fost otrăviţi cu mercur.

Liderii coaliţiei pro-europene „ACUM”, fostul ministru al educaţiei, Maia Sandu, şi Andrei Năstase, au făcut acuzaţii grave, spunând că au fost otrăviţi cu mercur. Susţin că au descoperit adevărul în urma unor investigaţii medicale, care au arătat că au o concentraţie mare de metale grele în sânge.

Alegeri Moldova

Andrei Năstase, liderul PPDA: „Ne-am făcut întâmplător analize şi am constatat că suntem otrăviţi, intoxicaţi cu metale grele şi cel mai important este mercurul.”

Cei doi lideri ai blocului afirmă că medicii le-au spus că o astfel de acumulare de mercur în organism nu poate fi explicată în mod natural.

Andrei Năstase, liderul PPDA: „Specialiştii din străinătate spun că nu pot identifica geneza acestei otrăviri sistemice cu mercur dar, ne spun ei, analizând situaţia şi circumstanţele de aici, din Republica Molda nu se datorează nici alimentaţiei, nici aerului.”

Igor Dodon

Andrei Năstase, preşedintele Platformei „DA", a declarat că este ţinta unor atacuri din partea actualei guvernări şi că alţi colegi de partid ar fi fost la rândul lor otrăviţi cu mercur. „Aberaţii", se apăra cei din Partidul Democrat.

În acest timp, într-un interviu pentru Asociated Press, preşedintele Igor Dodon şi-a făcut clară intenţia de a-şi apropia tara de Moscova, mai degrabă decât de Uniunea Europeană.

Deşi a recunoscut ca Moldova are nevoie şi de legăturile cu Uniunea Europeană, unde ajung 70% din exporturile moldoveneşti, Dodon crede că viitorul blocului european este incert.

Igor Dodon, Vladimir Putin

Igor Dodon: „Eu nu ştiu ce va fi în 10-15 ani cu UE. Vedem ce se întâmplă în interiorul Uniunii, cum creşte curentul anti-european în ţările Uniunii, unele ţări părăsesc UE, mă refer la Marea Britanie. De aceea, de ce să ne punem obiective şi să facem promisiuni cu ceva fi peste 15 ani?”

La alegerilor parlamentare de duminică, fostul partid al lui Dodon, cel Socialist, are şanse să câştige cele mai multe voturi. În cursa sunt şi Partidul Democrat, al controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, aflat la putere, şi coaliţia „ACUM”.

Sondajele de opinie sugerează că niciun partid nu va avea o majoritate clară, aşa că este posibil să treacă luni până la formarea unui nou guvern.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62023611
Momentul când fortăreaţa lui Pablo Escobar din Medellin este aruncată în aer. VIDEO

Faimoasa reşedinţă a traficantului de droguri Pablo Escobar de la Medellin, Columbia a fost demolată de autorităţi prin explozie controlată.

62023600
Statul german plăteşte pensii pentru peste 2.000 de nazişti. În ce ţări se ascund aceştia

Peste 2.000 de persoane au primit în luna februarie pensii acordate unor foşti colaboratori ai regimului nazist sau unor persoane înrolate în mod forţat, a transmis vineri agenţiei France Presse Ministerul german al Muncii.

62021716
Cutremur puternic în Ecuador. S-a simțit și în Peru și Columbia

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe Richter a avut loc, vineri, în sudul statului Ecuador, însă a afectat și zone din Peru și Columbia. 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).