După orice criterii, Germania este o ţară bogată. Rată şomajului e de invidiat: puţin peste 3 la sută şi balanta comercială pozitivă, de aproape 300 de miliarde euro.
Munchenul este poate cel mai bogat oraş german, dar la niciun sfert de ora distanţă găsim localitatea Erding, unde banca de alimente pentru nevoiaşi nu mai face faţă cererii. Printre cei care vin regulat să-şi procure strictul necesar se numără Monika Zerbim, de 61 de ani.
Monika Zerbin, pensionar: ”N-o să votez. Niciun politician nu-i sprijină pe săraci.Nu contăm pentru nimeni.”
Monika are o pensie de 900 de euro. Timp de 40 de ani a muncit cu întreruperi, dar numai slujbe cu venit minim, pentru că a stat acasă să-şi crească băieţii ori să se vindece de cancer.
Monika Zerbin, pensionar: ”Suntem gunoaiele Germaniei. Nimeni nu vorbeşte de noi. Oamenii întorc privirea când trec pe lângă noi, doar pentru că nu ne potrivim în tabloul frumos al Germaniei.”
O treime din populaţia Germaniei este formată din pensionari, fapt care oglindeşte declinul demografic, pe care doar imigraţia îl poate încetini. Berlinul are nevoie de imigranţi că să-şi asigure creşterea economică din viitor. În funcţie de interlocutor, decizia cancelarului Merkel de a primi după 2015 aprope un milion de refugiaţi este o mutare înţeleaptă ori un dezastru naţional. În satul Altena, fiecărei familii de refugiaţi i s-a repartizat o locuinţă, dar şi o familie de mentori localnici.
Bernadette Koopmann, voluntar: ”Îi ajut mai ales să completeze sumedenia de formulare, să se descurce cu birocraţia germană.”
Ideea că familia ei riscă să nu primează azil în Germania îi umple ochii de lacrimi acestei fetiţe de 11 ani.
Moschka Mohammadi, refugiată: ”Ştiu că unii sunt deranjaţi de noi. Le citim asta în ochi. Dar dacă ne-ar putea vedea cu adevărat că oameni, dacă ar şti cum e să ajungi refugiat la un moment dat în viaţă, atunci ar şti cât de greu ne este.„
Cu totul alte sentimente îl încearcă pe acest sirian, care a nimerit la 1500 de km distanţă, în orăşelul Bautzen din fosta RDG .
Reporter: Ai vreun prieten aici?
Refugiat: Nu.
Reporter: Chiar pe nimeni?
Refugiat: Am un prieten, un alt refugiat.
În Bautzen, au ajuns puţini migranţi, însă confruntările dintre străini şi tinerii locului sunt cotidiene. Oraşul are o problema cu neo-naziştii şi rasismul de fiecare zi. Că multe alte oraşe din fosta Germania comunistă, oamenii nu prea au experienţă cu străinii.
Alexander Ahrens, primar Bautzn: ”Este o reacţie omenească, să te temi de ce nu cunoşti. Înainte de valul de refugiaţi, în Saxonia doar 1% din populaţie era formată de străini.”
În multe privinţe, tânărul sirian s-a integrat bine, învaţă germană şi are două slujbe, dar, dacă ar da timpul înapoi, n-ar mai veni în Germania.
Yahya, refugiat: ”I-am spus fratelui meu, care e acum în Turcia, să nu vină încoace. Sunt unii în Bautzen care nu ne plac deloc, ne fac necazuri, ne insultă pe stradă, ne arată cu degetul. Asta mă sperie. Am crezut că mi-am lăsat problemele în urmă, în Siria, am venit aici să trăiesc în linişte.”