Aeroporturile se plâng de noile norme UE de frontieră. Călătorii din țări terțe trebuie să-și înregistreze amprenta și chipul

62603632
Profimedia

O nouă regulă a UE care impune ca o proporţie mai mare de pasageri să treacă prin controale electronice de identitate la frontieră riscă să „provoace un disconfort semnificativ călătorilor”.

Avertizarea vine din partea şefului lobby-ului aeroportuar al blocului european, relatează Politico.

Însă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a insistat că sistemul de control electronic, care a intrat în vigoare în mod limitat în octombrie, cu o proporţie mai mare de călători care vor fi verificaţi începând de vineri, „a funcţionat în mare parte fără probleme”.

Noul sistem înregistrează pasagerii și provoacă întârzieri

Noul sistem de intrare/ieşire (EES) are ca scop înlocuirea ştampilelor din paşapoarte şi combaterea şederilor ilegale în blocul comunitar.

În cadrul noului sistem, călătorii din ţări terţe, precum Regatul Unit şi Statele Unite, trebuie să-şi înregistreze amprentele digitale şi o imagine facială la prima trecere a frontierei, înainte de a ajunge la un agent de frontieră. Însă aceste etape suplimentare provoacă întârzieri.

În octombrie, 10% dintre pasageri a trebuit să utilizeze noul sistem, dar începând de vineri, cel puţin 35% dintre cetăţenii non-UE care intră în spaţiul Schengen pentru o şedere de scurtă durată trebuie să îl utilizeze. Până la 10 aprilie, sistemul va fi pe deplin operaţional.

Introducerea sa anul trecut a cauzat probleme în multe aeroporturi, iar industria se teme că intensificarea, începând de vineri, va provoca o repetare a situaţiei.

Industria avertizează asupra creșterii timpilor de așteptare

EES „a dus la creşterea cu până la 70% a timpilor de procesare a controlului la frontieră în aeroporturi, cu timpi de aşteptare de până la trei ore în perioadele de trafic intens”, a declarat Olivier Jankovec, director general al ACI Europe, adăugând că noua măsură de vineri „va crea cu siguranţă condiţii şi mai proaste”.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului din Bruxelles, Ihsane Chioua Lekhli, a declarat: „Introducerea EES are un impact asupra timpului de aşteptare pentru pasageri şi creşte necesitatea unui personal suficient la controlul la frontieră. Timpii de aşteptare maximi la sosire (intrarea în Belgia) pot ajunge până la trei ore, şi am observat, de asemenea, o creştere a timpilor de aşteptare la plecări”, a precizat oficialul.

Comisia și autoritățile susțin funcționarea sistemului fără probleme

Comisia a respins însă acuzaţia că EES provoacă haos în aeroporturile UE. „De la lansare, sistemul a funcţionat în mare parte fără probleme, chiar şi în perioada de vârf a vacanţelor, iar orice provocări iniţiale tipice pentru sistemele noi au fost abordate în mod eficient. Mai mult, cu ajutorul acestuia, ştim cine intră în UE, când şi unde”, a declarat Markus Lammert, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru afaceri interne.

Lamert a spus că ţările „au respins afirmaţia” făcută de ACI Europe cu privire la creşterea timpilor de aşteptare şi că preocupările legate de problemele asociate noului prag de 35% au fost „demontate”.

Aceasta este în contrast flagrant cu opinia lobby-ului aeroportuar, care a subliniat problemele recente din Portugalia.

„Există probleme operaţionale tot mai mari cu implementarea EES – un exemplu în acest sens fiind suspendarea sistemului de către guvernul portughez în perioada sărbătorilor”, a declarat Jankovec.

La sfârşitul lunii decembrie, guvernul portughez a suspendat EES la Aeroportul Humberto Delgado din Lisabona pentru trei luni şi a mobilizat personal militar pentru a consolida capacităţile de control la frontieră.

ADR, care operează Aeroportul Fiumicino din Roma, se confruntă şi ea cu probleme. „Condiţiile operaţionale se dovedesc a fi extrem de complexe, cu un impact semnificativ asupra timpilor de procesare a pasagerilor la controalele de frontieră”, a declarat ADR într-un răspuns scris.

Asociaţia industriei hoteliere din Spania a solicitat Ministerului de Interne al ţării să suplimenteze personalul, avertizând asupra „blocajelor recurente la controalele la frontieră”.

„Este nerezonabil ca, după o călătorie de câteva ore, turiştii să fie nevoiţi să aştepte o oră sau mai mult pentru a intra în ţară”, a declarat Jorge Marichal, preşedintele lobby-ului.

Ministerul de Interne spaniol a declarat că EES este utilizat în toată ţara, „fără cozi sau incidente semnificative raportate până în prezent”.

Însă nu toate aeroporturile au probleme cu implementarea noului sistem. Grupul ADP, care administrează cele mai mari două aeroporturi din Paris, a declarat că „nu a observat niciun haos sau creştere a timpilor de aşteptare în această etapă”.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot! Sorana Cîrstea a făcut avere la Roland Garros, după ce s-a calificat în sferturile de finală
Jackpot! Sorana Cîrstea a făcut avere la Roland Garros, după ce s-a calificat în sferturile de finală
Citește și...
Răspunsul lui Lukașenko după ce Ucraina a anunțat că are 500 de ținte în Belarus: „Noi avem doar una”

Președinte belarus Aleksandr Lukașenko a amenințat că va lovi o țintă „foarte importantă” din Ucraina, despre care susține că Minskul îi cunoaște coordonatele exacte.

Grevele în Europa amenință traficul aerian. Sute de zboruri ar putea fi afectate la început de iunie

Mai multe greve sunt anunțate în Europa și riscă să provoace anulări masive de zboruri și întârzieri pentr turiști. Cele mai mari probleme sunt așteptate în Portugalia, pe 3 iunie.

Victorie istorică în Malta. Partidului Laburist a câștigat în alegerile legislative

Premierul maltez Robert Abela a anunţat duminică o victorie record a Partidului Laburist, cea de-a patra victorie consecutivă a formaţiunii sale politice în alegerile legislative, relatează Reuters.

Recomandări
Nicușor Dan, pentru BBC: „Ambasadorul Rusiei va fi expulzat dacă vor mai fi incidente cu drone rusești”

Președintele Nicușor Dan a declarat, pentru BBC, că s-a luat în calcul expulzarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, dacă se va mai repeta un incident cu dronă rusească în România.

România este în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Statul care a obținut cel mai bun scor

România se află printre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Indice al Percepției Corupției (CPI) publicat de Transparency International, pentru anul 2025.

Cod galben de vânt puternic în trei județe. Vor fi rafale de până la 80 km/h la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vânt puternic, instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă pe parcursul zilei de duminică, în mai multe regiuni ale ţării.