Adunarea Generală a ONU denunţă ocuparea Crimeei de către Rusia şi încălcările drepturilor omului

62252616
Profimedia

O comisie a Adunării Generale a ONU a adoptat, miercuri, o rezoluţie care denunţă ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea ca fiind ilegală şi "condamnă încălcările drepturilor omului şi abuzurile" comise împotriva populaţiei din zonă.

Textul, axat pe situaţia drepturilor omului în Crimeea şi promovat de Ucraina şi unii dintre aliaţii săi, a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 79 de abţineri.

În rezoluţie, Comisia a treia a Adunării Generale "solicită Federaţiei Ruse să înceteze imediat agresiunea împotriva Ucrainei şi să îşi retragă necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional".

De asemenea, face o serie de apeluri către Moscova cu privire la situaţia din Crimeea, pe care a ocupat-o în 2014 şi ulterior a anexat-o.

Printre altele, organismul ONU solicită măsuri pentru a pune capăt imediat tuturor încălcărilor şi abuzurilor privind drepturile omului, denunţând, de exemplu, detenţiile arbitrare, dispariţiile forţate şi tortura.

Zelenski: „Acest război a început cu Crimeea şi se va termina cu Crimeea”

Textul de 14 pagini solicită Rusiei să elibereze imediat "cetăţenii ucraineni care au fost reţinuţi ilegal" şi pe cei care au fost transferaţi cu forţa pe teritoriul rus, să respecte libertatea de exprimare, de asociere şi de întrunire paşnică şi să se asigure că populaţia are acces la educaţie în limbile ucraineană şi tătară.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat adoptarea rezoluţiei într-un mesaj pe Twitter, în care a mulţumit ţărilor care "şi-au schimbat opinia" şi au susţinut-o.

''Acest război a început cu Crimeea şi se va termina cu Crimeea. Peninsula noastră va fi eliberată, ca toate pământurile ucrainene'', a scris el.

Deşi a fost adoptată, rezoluţia votată miercuri a primit mult mai puţin sprijin decât altele pe care Ucraina şi aliaţii săi le-au propus de la începutul invaziei ruseşti, în februarie, care au trecut, în general, cu majorităţi covârşitoare, observă EFE, citată de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62303750
Estée Lauder va cumpăra brandul de modă de lux Tom Ford printr-o tranzacție de 2,8 miliarde de dolari
Compania americană de cosmetice Estée Lauder a anunţat, marţi, că va cumpăra brandul american de modă Tom Ford pentru 2,8 miliarde de dolari.
62289368
Zelenski vrea ca negocierile cu Putin să fie publice, pentru că „Rusia duce un război public”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că a propus discuții publice cu Kremlinul, deoarece „Rusia duce un război public”.
62303143
12 bărbați mobilizați din Novosibirsk, Rusia, au refuzat să lupte, după ce au fost trimiși pe front fără să fie antrenați
Încă de la începutul mobilizării, noii recruți ruși au raportat adesea că au fost trimiși în prima linie fără pregătire adecvată, fără să fie instruiți, fără echipament sau chiar fără alimente și medicamente esențiale.