SUA acreditează ipoteza potrivit căreia racheta căzută în Polonia a aparținut apărării antiaeriene ucrainene

62303478

Casa Albă a acreditat, miercuri, ipoteza potrivit căreia racheta căzută în Polonia provine de la apărarea antiaeriană ucraineană, estimând totuşi că Rusia este, în final, responsabilă în această afacere.

Americanii „nu au văzut nimic care să contrazică” acest scenariu, avansat de Varşovia dar respins de Kiev, a estimat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului pentru securitate naţională, Adrienne Watson, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Avem deplină încredere în ancheta derulată de guvernul polonez asupra exploziei produse în apropiere de frontiera cu Ucraina şi salutăm profesionalismul şi rigoarea cu care este efectuată”, a adăugat ea, în numele acestui organism în slujba preşedintelui Joe Biden.

„Acestea fiind zise, indiferent care vor fi concluziile definitive, este clar că Rusia este, în final, responsabilă de acest eveniment tragic” din cauza tirurilor sale cu rachete asupra infrastructurilor civile ucrainene, a estimat ea într-un comunicat, adăugând: „Ucraina a avut şi are dreptul de se apăra”.

Această poziţie americană intervine în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat miercuri că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez provenea din Rusia.

„Nu am nicio îndoială că această rachetă nu era a noastră”, a declarat Zelenski la televiziune, dând asigurări că nu a primit nicio probă din partea occidentalilor privind provenienţa rachetei.

Incidentul a suscitat temeri privind o escaladare majoră, întrucât Polonia, membră a NATO, este protejată de angajamentul de apărare colectivă, dar tensiunile au scăzut parţial miercuri.

La rândul său, Moscova a negat că ar fi tras această rachetă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62303742
Ungaria consideră „iresponsabile” declaraţiile lui Volodimir Zelenski referitoare la racheta care a căzut în Polonia
Guvernul de la Budapesta consideră că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a dat un „exemplu negativ” afirmând că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez de lângă graniţa cu Ucraina era rusească.
62255745
Un fost arhiepiscop din Franța, anchetat pentru „gesturi nepotrivite” faţă de o tânără
Un fost arhiepiscop din Franţa este cercetat de autorităţile judiciare şi cele bisericeşti pentru ceea ce el a numit „gesturi nepotrivite” faţă de „o tânără femeie majoră” la sfârşitul anilor 1980.
62303734
Andreea Esca a stat de vorbă cu vedetele care apar în celebrul calendar Pirelli. "Modelele alese au o «the story to tell»"
"Întotdeauna am fost ghidată de imaginea pe care o am asupra Femeii. De unde vine? Unde vrea să meargă? Pe cine iubește? Cum iubește? Ce o ghidează? Cum se imaginează pe ea în lume? Cum devine imaginea pe care o are despre ea însăși?".