Rusia a intrat oficial în recesiune în trimestrul al treilea, cu o contracţie a PIB de 4%

62296578

PIB-ul Rusiei a scăzut cu 4% în trimestrul al treilea, marcând al doilea trimestru consecutiv de contracţie economică şi dând o lovitură masivă preşedintelui Vladimir Putin şi capacităţii sale de a finanţa operaţiunea sa militară în Ucraina.

 

Rusia a intrat într-o recesiune deoarece PIB-ul său a scăzut cu 4% în trimestrul al treilea al anului, potrivit agenţiei federale de statistică de la Moscova, Rosstat, transmite Daily Express, citată de News.ro.

În trimestrul al doilea, când sacţiunile occidentale au început să îşi facă efectul, economia rusă s-a contractat cu 4,1%.

Economia Rusiei a suferit o scădere masivă a comerţului după ce puterile pro-Ucraina au adoptat sancţiuni radicale şi devastatoare în urma invadării Ucrainei.

De asemenea, a primit o lovitură după ce sute de mii de ruşi, mulţi despre care se crede că sunt muncitori cu înaltă calificare, au fugit din ţară după ce Vladimir Putin a anunţat o mobilizare parţială, ca răspuns la pierderile grele din Ucraina.

Două trimestre succesive de creştere economică negativă constituie o recesiune, conform definiţiei oficiale.

Liam Perch, analist senior de pieţe la Capital Economics, a comentat: „Există puţine semne în ultimele date lunare că va avea loc o redresare susţinută şi credem că scăderea s-ar putea agrava în T4 şi T1, odată cu mobilizarea recentă a rezerviştilor şi intrarea în vigoare a empargoului petrolului impus de UE”.

Au existat, totuşi, câţiva factori care au putut „atenua” impactul sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse. Rusia a reuşit să continue să exporte combustibili fosili în Asia - totuşi nu la cantităţi şi preţuri atât de mari pe care obişnuia să facă în comerţul cu Europa.

Rusia a continuat să exporte petrol către UE, în ciuda faptului că a întrerupt furnizarea de gaze naturale către bloc în septembrie.

Având în vedere că mai mulţi producători masivi de combustibili fosili susţinuţi de stat sunt esenţiali pentru economia rusă, Putin a fost considerat pe scară largă ca fiind capabil să finanţeze invazia sa în Ucraina prin venituri din petrol şi gaze.

Economiştii au spus că exporturile în China, Belarus şi Turcia au crescut brusc în trimestrul al treilea al anului, iar sectorul bancar al Rusiei a reuşit să se stabilizeze.

Cu toate acestea, Perch a spus că perspectivele „rămân în continuare sumbre”.

El a adăugat: „Cele mai recente date pentru septembrie arată că activitatea se stabilizează mai degrabă decât se reface. Mobilizarea rezerviştilor în septembrie poate provoca o scădere bruscă a cererii în T4. Şi embargoul UE asupra importurilor de ţiţei şi produse petroliere din Rusia va afecta industria şi exporturile anul viitor. Credem că nu va fi cel puţin până la jumătatea anului 2023 înainte ca economia să se angajeze într-o redresare susţinută”.

Înainte ca efectele sancţiunilor să fie simţite pe deplin, economia Rusiei a crescut cu 3,5% faţă de anul anterior, în primul trimestru al anului 2022.

Ministerul Economiei din Rusia estimează că PIB-ul va scădea cu 2,9% în acest an, în timp ce banca centrală se aşteaptă la o scădere de 3-3,5%, înainte de revenirea la creştere în a doua jumătate a anului 2023.

Cu toate acestea, există scepticism cu privire la starea adevărată a problemelor economice ale lui Putin, Kremlinul fiind predispus să ascundă potenţialii paşi greşiţi şi slăbiciunile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Citește și...
SUA acreditează ipoteza potrivit căreia racheta căzută în Polonia a aparținut apărării antiaeriene ucrainene

Casa Albă a acreditat, miercuri, ipoteza potrivit căreia racheta căzută în Polonia provine de la apărarea antiaeriană ucraineană, estimând totuşi că Rusia este, în final, responsabilă în această afacere.

Ungaria consideră „iresponsabile” declaraţiile lui Volodimir Zelenski referitoare la racheta care a căzut în Polonia

Guvernul de la Budapesta consideră că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a dat un „exemplu negativ” afirmând că racheta care a ucis două persoane într-un sat polonez de lângă graniţa cu Ucraina era rusească.

Un fost arhiepiscop din Franța, anchetat pentru „gesturi nepotrivite” faţă de o tânără

Un fost arhiepiscop din Franţa este cercetat de autorităţile judiciare şi cele bisericeşti pentru ceea ce el a numit „gesturi nepotrivite” faţă de „o tânără femeie majoră” la sfârşitul anilor 1980.

Recomandări
Nicușor Dan, despre situația din România: „A fost o criză politică care ne-a depăşit previziunile”

Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că nu s-a așteptat ca această criză politică, provocată după demiterea Guvernului Bolojan, să dureze atât de mult.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin, presat de unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Modi îi cere o pace „cât mai curând posibil” în Ucraina

„Trebuie să trecem de la războiul fără sfârșit la sfârșitul războiului.” - este mesajul public transmis de premierul indian lui Vladimir Putin.