Acțiunile unui gigant aerian care operează și în România se prăbușesc. Compania a raportat o scădere cu 46% a profitului

62467228

Acţiunile Ryanair au scăzut luni cu 17,2% după ce compania a declarat că profitul său trimestrial după impozitare a scăzut cu 46% şi că tarifele vor fi mai mici decât se aştepta în lunile de vară, transmite CNBC.

Compania aeriană a spus că profitul după impozitare în cele trei luni până la sfârşitul lunii iunie – primul trimestru al Ryanair – a fost de 360 ​​de milioane de euro (392 de milioane de dolari). Compania a obţinut un profit de 663 de milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ryanair a invocat tarifele mai slabe decât anticipase şi sezonul de Paşte căzut în trimestrul anterior drept motive pentru scăderea profitului.

De asemenea, rezultatul vine în ciuda unei creşteri cu 10% a traficului de pasageri, la 55,5 milioane, în timpul trimestrului, a declarat luni Ryanair.

Compania aeriană a spus că în această vară operează ”cel mai mare program al său”, cu peste 200 de rute noi şi cinci baze noi.

Cu toate acestea, directorul general al grupului Ryanair, Michael O’Leary, a declarat că tarifele bor fi sub aşteptările iniţiale, în următoarele trei luni.

”În timp ce cererea din T2 este puternică, preţurile rămân mai slabe decât ne-am aşteptat, iar acum ne aşteptăm ca tarifele din T2 să fie semnificativ mai mici decât vara trecută (se aştepta anterior să fie stabile sau în creştere modestă)”, a spus el.

O'Leary a adăugat că este prea devreme să facă prognoze pentru restul anului financiar.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62469060
Pedeapsă pe model iranian. Țara în care zece persoane au fost spânzurate pentru terorism
Zece persoane condamnate pentru terorism şi apartenenţa la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) au fost spânzurate luni în Irak, au declarat oficiali locali citaţi de AFP.
62469049
Efectele retragerii lui Biden din lupta pentru Casa Albă. Pe cine susține fiul miliardarului George Soros. Mesaj categoric
Joe Biden a anunțat că o susține pe Kamala Harris pentru nominalizarea democrată la președinție. Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a primit deja sprijinul a numeroşi donatori ai Partidului Democrat.  
62469047
Șefa Secret Service, audiată în Congres după tentativa de asasinare a lui Trump. Ce a recunoscut Kimberly Cheatle
Șefa Secret Service, Kimberly Cheatle, a recunoscut, luni, în faţa unei comisii a Congresului SUA că ea şi agenţia sa au eşuat atunci când un potenţial asasin l-a rănit pe Donald Trump, dar a respins apelurile bipartizane de a demisiona.