The New York Times, publicaţia care a descoperit şi a relatat prima despre aventura lui Huang cu presupusa spioana chineză Alice Huang scrie acum că şeful Nvidia a mai avut o relaţie extraconjugală, potrivit News.ro.
Amanta, în acest al doilea caz, era Kimberly Powell, vicepreşedintă pe sănătate, direct subordonată lui Huang. Cei doi ar fi împărţit aceeaşi cameră de hotel în martie, pe parcursul conferinţei Nvidia GTC.
În ambele cazuri, problema nu este doar relaţia extraconjugală, ci şi persoanele alese de şeful Nvidia. Una este un angajat cu care lucrează direct, iar a doua este un presupus spion, care se bănuieşte că ar fi mijlocit importul ilegal de cipuri pentru AI în China via Singapore.
Conform surselor citate de The Wall Street Journal, consiliul director al Nvidia se va întâlni joi pentru a decide viitorul lui Huang.
După două zile de scăderi consecutive, care au dus la pierderea a peste 470 de milioane de dolari, după publicarea materialului despre legătura cu Powell, acţiunile Nvidia au scăzut miercuri, din nou, cu peste 9%.
Nvidia și Jensen Huang, dați în judecată de acționari
Nvidia și directorul său general, Jensen Huang, sunt acuzați că au indus în eroare acționarii în legătură cu scandalul de spionaj în care este implicată compania, evaluată la 4.300 de miliarde de dolari.
Acționarii au deschis un proces împotriva producătorului de cipuri, pe fondul informațiilor potrivit cărora șeful companiei ar fi avut o relație cu o femeie suspectată că ar fi spionat pentru China, notează The Guardian.
Acțiunea în instanță a fost intentată după ce președintele american Donald Trump a declarat că FBI investighează legăturile lui Jensen Huang cu Alice Huang, presupusa spioană chineză.
Potrivit plângerii depuse la o instanță federală din California, Nvidia și directorul său general au ascuns informații importante despre relația acestuia cu Alice Huang, fostă directoare a companiei Megaspeed, cu sediul în Singapore. Femeia nu este rudă cu Jensen Huang.
Acționarii susțin că atât compania, cât și directorul său general nu au dezvăluit că această situație ridica probleme de securitate națională și putea afecta reputația Nvidia, precum și perspectivele sale de afaceri.
Duminică, Jensen Huang a recunoscut că i-a fost „necredincios” soției sale, fără să dezvăluie identitatea persoanei cu care a avut relația.
În proces, acționarii susțin că declarația Nvidia transmisă publicației The New York Times a fost „în mod substanțial falsă și înșelătoare” la momentul publicării, întrucât Jensen Huang ar fi avut o relație cu Alice Huang.