Zeci de răniți după ce un britanic a intrat cu mașina în fanii Liverpool, care sărbătoreau. Momentul atacului. VIDEO

×
Publicitate

Comunitatea din Liverpool este în stare de șoc, după ce, aseară, un individ a intrat cu mașina în mulțimea de suporteri care sărbătoreau câștigarea campionatului Angliei.

27 de oameni au ajuns la spital, între care un copil și un adult grav răniți. Alte 20 persoane, inclusiv copii, au fost tratate de medici la fața locului.

Șoferul, un cetățean britanic în vârstă de 53 de ani, a fost arestat imediat după producerea tragediei. Anchetatorii încearcă acum să afle ce l-a determinat să facă acest gest. Primele indicii exclud varianta unui atac terorist.

Un martor a surprins momentul în care mașina a intrat în suporterii echipei Liverpool, secerându-i pe toți cei care n-au apucat să se ferească. Imediat ce autoturismul s-a oprit, polițiștii l-au înconjurat, încercând să țină la distanță mulțimea furioasă.

Ce au declarat martorii

Mai multe ambulanțe au intervenit rapid. Un cort medical a fost amplasat în apropiere, pentru răniți. Foarte aproape se locul impactului s-a aflat și actorul Mihai Bobonete.

Mihai Bobonete: Asta este strada unde s-a întâmplat, fix în spatele meu. Încă este închisă zona și încă mai sunt ambulanțe care mai cară răniți. E închis peste tot.

Șoferul, un britanic în vârstă de 53 de ani din zona Liverpool, a fost arestat imediat după producerea tragediei.

Natasha Rinaldi, martoră: Oamenii dădeau cu pumnii în mașină și încercau să vorbească cu șoferul. Erau foarte furioși și șocați. Apoi a intervenit poliția și am auzit ambulanțele venind. Auzeam multe țipete și eram foarte confuzi. Unii dintre prietenii mei erau acolo și mașina era foarte aproape de ei. A fost o scenă oribilă. Nimeni nu se aștepta la una ca asta.

Când echipajele de urgență au ajuns la fața locului, au găsit patru persoane, printre care un copil, prinse sub mașină.

Mii de oameni asistau la parada victoriei echipei FC Liverpool în Premier League. Potrivit martorilor, incidentul dramatic a avut loc la aproximativ 10 minute după trecerea autobuzului care transporta echipa de fotbaliști.

Oficialii le cer oamenilor să transmită orice informație utilă pentru anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62547021
Un oficial palestinian afirmă că Hamas este de acord cu o încetare a focului în Gaza, iar Israelul o respinge
Un oficial palestinian a declarat luni că Hamas a fost de acord cu o propunere a trimisului special al SUA, Steve Witkoff.
62547023
Coreea de Nord spune că scutul ”Domul de Aur” al lui Trump reprezintă un „scenariu de război nuclear”
Ministerul de Externe al Coreei de Nord a criticat proiectul scutului american de apărare antirachetă Golden Dome (Domul de Aur) drept o „iniţiativă ameninţătoare foarte periculoasă”, a relatat marţi presa de stat de la Phenian, informează Reuters.
62547015
Un grup umanitar susținut de SUA distribuie ajutoare în Gaza, în timp ce raidurile aeriene continuă. FOTO
Controversata Fundaţie Umanitară Gaza, susţinută de SUA şi Israel, a declarat luni că o cantitate nedeclarată de camioane cu ajutoare a ajuns la centrele organizaţiei din Gaza.