Urme de antibiotic în carnea de pe piață. Ce a descoperit Inspectorul PRO la o fermă de vaci

×
Codul embed a fost copiat

Folosirea preventivă a antibioticelor în creșterea animalelor poate afecta sănătatea oamenilor. Rezistența la aceste medicamente, pe care o dezvoltă organismul uman, ar putea provoca mai multe decese decât cancerul, se tem specialiștii.

Din această cauză, Uniunea Europeană interzice folosirea medicamentelor în furaje, dacă animalele nu sunt bolnave. În urma unei investigații jurnalistice, Inspectorul Pro a descoperit însă, că si pe piața românească, există uneori la vânzare, carne care conține urme de antibiotic. „Nu este o practică, sunt derapaje punctuale”, spun reprezentanții industriei alimentare.

Mâncăm carne cu antibiotic? Unii specialiști susțin că da! Efectul nociv față de om este îndelung disputat și face ca în timp organismul uman să nu mai răspundă la tratamentele cu aceste substanțe. Datele arată că mii de europeni mor anual în urma unor infecții, din cauza rezistentei pe care au căpătat-o la antibiotice. Cifra a obligat Parlamentul European să modifice legislația. De acum, fermele riscă să fie închise dacă mai dau animalelor medicamente preventiv.

Inspectorul Pro a mers să vadă ce se întâmplă pe piața românească. Împreună cu Organizația Animals International am demarat o investigație jurnalistică și am luat probe de carne. Activiștii de mediu sunt cei care au dus la analiză carnea proaspătă într-un laborator acreditat din Austria.

Am vrut să vedem dacă produsele din carne care ajung în farfuriile noastre conțin antibiotic. În total, au fost verificate 11 probe de pui, vită și porc, de la producători diferiți. Produsele au ajuns în laborator ambalate, în pachetele originale, exact așa cum au fost cumpărate din supermarketuri. Au fost deschise în mediu steril de către profesioniștii din laborator.

Citește și
deseuri
România reciclează doar 14% din deșeuri. Ce a găsit Inspectorul PRO în teren

Din cele 11 probe analizate, în patru dintre ele laboratorul austriac a identificat prezența unor reziduuri de antibiotic. Toate din grupa chinolone. Vorbim despre substanțe puternice cu care sunt tratați și oamenii.

Rezultatele, în posesia cărora am intrat, arată însă că reziduurile de antibiotic găsite sunt sub limita admisa. Conform reglementărilor europene, într-o astfel de situație, sănătatea omului nu ar fi periclitată, iar carnea poate fi consumată.

Există însă și specialiști care susțin că orice cantitate de antibiotic ingerată de om ar dauna. Profesorul doctor Petru Alexe, de la Facultatea de Știință și Ingineria Alimentelor din Galați, este unul dintre ei.

Prof. Dr. Petru Alexe, Facultatea de Știință și Ingineria Alimentelor Galați: "La nivelul consumatorului, există o acumulare în timp a acestor antibiotice și o rezistență inexplicabilă la un tratament normal în timplul bolii. Există și niste păreri că anumite antibiotice au un efect de stimulare a creșterii".

În mijlocul atâtor păreri contradictorii, am vrut să vedem unde e veriga slabă și de ce apare riscul ca în farfuriile noastre să ajungă carne cu reziduuri de antibiotic.

Am continuat investigația jurnalistică în ferme. Sub pretextul că am fi studenți la Facultatea de Medicină Veterinară, am pătruns într-o fermă de vaci.

Alegem sa pastram anonimatul locului. De cum intri, pe geam se distinge o adevărată farmacie veterinară. Zeci de sticluțe, cu soluții injectabile și tuburi de creme, sunt ținute în condiții insalubre. Aflăm că vitele primesc aici antibiotic preventiv, chiar dacă sunt sănătoase. Iată și motivul: iarna, animalele stau în adăposturi, iar primăvara, când ies afara, se pot îmbolnăvi.

În timpul vizitei în fermă, am văzut lucruri și mai grave. Cel care administra tratamentele era îngrijitorul și nicidecum medicul veterinar. Bărbatul ne-a făcut rapid și o demonstrație, despre cum se face o injecție cu antibiotic la un vițel.

Sorin Minea, președintele Federației Patronatelor din Industria Alimentară, condamnă ferm o astfel de practică.

Sorin Minea, Federația Patronatelor din Industria Alimentară: "Legea este clară. Nu poate oricine să administreze antibiotice. Riscul pentru sănătatea umană este prea mare și ceea ce a făcut este un lucru ilegal".

Firmele în produsele cărora laboratorul a găsit reziduuri de antibiotic ne asigură, de altfel, că sănătatea oamenilor nu a fost pusă în pericol. Din patru societăți, doar una a refuzat să vină cu explicații.

"Dovadă că ne conformăm normelor specifice în vigoare, o reprezintă și faptul că analizele, pe care le-ați efectuat, concluzionează că valorile detectate sunt sub nivelurile maxime de reziduuri", susține una dintre companii.

"Respectăm prevederile legale privind întreagă activitate desfăşurată începând de la procesul de creştere a puilor până la procesul de abatorizare şi respectiv livrare", este poziția oficială a alteia.

"Rezultatele pe care le dețineți confirmă faptul că societatea noastră respectă legislația europeană și națională aplicabilă domeniului creșterii păsărilor. Studiile au demonstrat că produsele de origine animală care se încadrează în limitele reglementate sunt sigure pentru consum", a precizat o altă firmă.

Gabi Păun, Animals International: "În produsele de origine animală sunt reziduuri de antibiotice. Nu ar trebui să existe. Punct! Nu mai contează în acel moment cantitatea, contează prezența".

Tratamentele trebuie administrate doar de medicul veterinar și trecute într-un registru al fermei. În cazul antibioticelor, e obligatoriu să fie respectați timpii de așteptare. Adică, momentele până la care medicamentele sunt eliminate din corpul animalului. Multe dintre ele sunt substanțe puternice și se elimina abia după 66 de zile. Numai medicii stiu exact cât durează, pentru că diferă de la un medicament la altul. Abia apoi carnea și laptele pot fi consumate, fară riscuri asupra sănătății umane.

Sorin Minea, Federația Patronatelor din Industria Alimentară: "Dacă sunt sub limită, posibilitatea de a da urmări prin consum este zero. Acumularea și astea, la antibiotice, nu prea există decât în cazuri rare, cantități foarte mari. Teroretic nu există niciun pericol pentru consum și cel care le-a dat nu poate fi acuzat că nu a respectat legislația".

Cu aceste dovezi, am mers la Autoritatea Sanitar Veterinară. Doctorul Florica Drulea este conștientă că, în industrie, există derapaje.

Florica Drulea, reprezentant ANSVSA: "Vă asigur că în fiecare exploatație există un registru de tratamente și vaccinări".

Reporter: "Sunteți sută la sută sigură că în ferme se dau antibiotice doar când un animal este bolnav?".

Florica Drulea, reprezentant ANSVSA: "Nu pot fi sută la sută convinsă de asta, dar legislația nu permite să se dea un tratament cu antibiotic decât după un diagnostic pus, stabilit".

În ultimii cinci ani, inspectorii de la Autoritatea Sanitar Veterinară au prelevat aproape 9.600 de probe, din carne și lapte. Și au descoperit antibiotic peste limita admisă în 500 de kilograme.

Medicul Florica Drulea susține că iresponsabilitatea pornește din farmaciile veterinare. Unele vând antibiotic fară rețetă. Fapt demonstrat și de noi cu camera ascunsa.

România este singura țară din Uniunea Europenă care permite ca farmaciile veterinare să poată fi deținute de orice persoană.

Vorbim despre un cadru legislativ imperfect care dă oricui dreptul să vandă medicamente pentru animale. Colegiul Medicilor Veterinari a dat statul în judecată pentru acest motiv, la Curtea Europenă de Justiție. Și deși a câștigat procesul, legislația românească nu a fost încă modificată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a ordonat transferul internaționalului român! Ancelotti și-a dat acordul
Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a ordonat transferul internaționalului român! Ancelotti și-a dat acordul
Citește și...
Mobilier vechi, rugină, lenjerii de pat și mese murdare. Inspectorul PRO, în hoteluri de pe litoral
Mobilier vechi, rugină, lenjerii de pat și mese murdare. Inspectorul PRO, în hoteluri de pe litoral

Hotelurile de două şi trei stele pun la grea încercare răbdarea, dar mai ales vacanţa turiştilor de pe litoralul românesc.

România reciclează doar 14% din deșeuri. Ce a găsit Inspectorul PRO în teren
România reciclează doar 14% din deșeuri. Ce a găsit Inspectorul PRO în teren

România reciclează doar 14% din deșeuri. Ce a găsit Inspectorul PRO în teren

Recomandări
Surse: Cine va fi premierul României în guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR. Primele decizii luate în urma negocierilor
Surse: Cine va fi premierul României în guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR. Primele decizii luate în urma negocierilor

Continuă negocierile dintre partidele pro-europene pentru noul cabinet și programul de guvernare. Responsabilii au fost de acord cu o reformă a administrației publice și nu iau în calcul măriri de taxe și impozite.

Influencerii care au contribuit la campania lui Georgescu, audiați de polițiști. Au fost plătiți printr-o firmă din Iași
Influencerii care au contribuit la campania lui Georgescu, audiați de polițiști. Au fost plătiți printr-o firmă din Iași

Creatorii de conținut, așa-numiții influenceri, sunt în vizorul autorităților. Mai multe persoane au fost audiate în București pentru posibile legături cu campania electorală a lui Călin Georgescu.

Trafic deschis pe o nouă porţiune din Autostrada Sibiu - Pitești. Între ce localități se poate circula și pe ce distanță
Trafic deschis pe o nouă porţiune din Autostrada Sibiu - Pitești. Între ce localități se poate circula și pe ce distanță

De vineri (13 decembrie), se circulă pe o nouă porţiune din Autostrada A1, Sibiu - Piteşti. Traficul a fost deschis între localităţile Bascov şi Măniceşti, din tronsonul 5.