Colectiv, sentința. 115 ani de închisoare și 50 milioane € daune morale pentru victime

×
Publicitate

La patru ani de la tragedia din clubul "Colectiv", care a șocat întreaga țară și a scos oamenii în stradă, s-au dat primele sentințe în proces: în total 115 ani și jumătate de închisoare și peste 50 de milioane de euro, despăgubiri.

Rând pe rând, au fost găsiți răspunzători pentru cele 64 de vieți pierdute, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului, cei ai firmei care a asigurat spectacolul pirotehnic în noaptea fatidică, dar și pirotehniștii.

Au fost condamnați și ofițerii de la ISU care ar fi putut închide clubul, după ce l-au controlat. Dacă l-ar fi închis, poate că astăzi nu am fi vorbit despre cea mai mare tragedie din România, după 1989.

S-au scurs 4 ani, o lună și 17 zile de la tragedia din clubul Colectiv în care și-au pierdut viața 64 de oameni și câteva sute au fost răniți. Iar justiția a avut nevoie de 3 ani ca să le facă dreptate celor care au rămas în urmă, mutilați trupește și sufletește, rude și supraviețuitori.

Cristian Popescu Piedone deschide lista condamnarilor date de judecător, după 2 săptămâni de deliberări. Fostul primar al sectorului 4 a primit 8 ani și jumătate de închisoare. Pedepse ceva mai mici - de 7 și, respectiv, 8 ani de detenție, au primit și cele două funcționare de la primărie acuzate că au permis abuziv funcționarea clubului Colectiv.

Citește și
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”

Încă de la începutul procesului se declarau nevinovați.

Patronii localului - Alin Anastasescu, Costin Mincu și Paul Cătălin Gancea - au primit, pentru acuzația de ucidere din culpă - pedepse identice: câte 11 ani și 8 luni de închisoare. Cei trei au pledat nevinovat până în ultima clipă a procesului și au cerut să fie achitați.

Cu un an mai mult - adică 12 ani și 8 luni - ar putea petrece în spatele gratiilor patroana firmei care a asigurat spectacolul pirotehnic, în timp ce fratele ei a primit o pedeapsa de 4 ori mai mică: 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare.

Pe lista vinovaților apar și numele celor doi pirotehnisti care au provocat dezastrul: Viorel Zaharia a fost condamnat la 9 ani și 8 luni de închisoare, în timpul ce colegul sau Marian Moise a primit 10 ani de detenție.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”Pedepsele sunt mici. Cine știe cât vor sta cu adevărat la închisoare.”

Pedepse mari au primit și cei doi ofițeri de la ISU care au controlat clubul Colectiv: căpitanii în rezervă au primit câte 9 ani și 2 luni de închisoare. Lista condamnaților este închisă chiar de cele două firme considerate responsabile de tragedie: clubul Colectiv și firma de spectacole pirotehnice.

Ambele au fost condamnate penal la câte 470 de zile amendă, adică fiecare câte 2,350.000 de lei.

Daniel Iorga, avocat al victimelor: ”Hotărârea penală nu le repară sub nicio formă prejudiciile pe care aceștia le-au suferit și nici prejudiciile fizice și cele morale. Deci au fost substanțial, foarte, foarte mult redus. Sub acest aspect, lăsând la o parte latura penală, unde soluția este una echitabilă, pot spune, în ceea ce privește cuantumul pedepselor și soluția de condamnare, noi vom formula apel împotriva acestei hotărâri tocmai pe chestiunea de reducere mult a sumelor solicitate, a pretențiilor solicitate.”

Iar sentința nu se oprește la pedepsele date celor 13 inculpați sau firmelor. Toți au fost obligați să plătească și daune civile și morale, fie către urmașii celor care și-au pierdut viața, fie către răniții care au supraviețuit. Dar și către spitalele care i-au tratat pe răniți sau instituțiile implicate în transferul victimelor la spitalele din străinătate. În total, cei condamnați trebuie să plătească peste 50 de milioane de euro daune.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”Fiecare știe cât a avut de suferit. Dar e greu să cuantifici viața unui copil care a murit, a celor care au rămas mutilați pe viață. Fizic și psihic.”

Sentința pronunțată de tribunal nu este, însă, definitivă. Ea poate fi contestată fie de procurori, fie de inculpați. Așa că soarta acestui proces va tranșată definitiv la Curtea de Apel București.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”
Ilie Bolojan, mesaj la 10 ani de la Colectiv: „Soluția nu este să stai pe margine și să arunci cu pietre de frica sondajelor”

Ilie Bolojan a transmis, la zece ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Premierul a vorbit despre victimele acestei tragedii, dar și despre responsabilitatea statului față de cetățeni.

Incendiul din Colectiv, 10 ani. Imagini greu de privit, cele mai dureroase momente. Tragedia care a scos România în stradă
Incendiul din Colectiv, 10 ani. Imagini greu de privit, cele mai dureroase momente. Tragedia care a scos România în stradă

S-au împlinit 10 ani de la noaptea în care clubul Colectiv din București a fost cuprins de un incendiu devastator. 65 de oameni - cei mai mulți tineri - au murit în cel mai grav eveniment de după Revoluție, iar alți peste 180 au fost răniți.

România, la 10 ani de la Colectiv. Au promis spitale pentru marii arși, nu s-au construit. Securitatea la incendiu, un moft
România, la 10 ani de la Colectiv. Au promis spitale pentru marii arși, nu s-au construit. Securitatea la incendiu, un moft

S-au împlinit 10 de ani de la cea mai mare tragedie produsă în România după 1989. 65 de tineri au murit în urma incendiului din clubul Colectiv, incendiu care a scos la iveală unele dintre cele mai grave probleme ale societății după Revoluția din 1989.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.

Câți bani încasează statul din fiecare litru de combustibil și cât este marja benzinăriilor, după creșterea prețurilor
Câți bani încasează statul din fiecare litru de combustibil și cât este marja benzinăriilor, după creșterea prețurilor

Benzina din România este mai scumpă decât în alte țări mai bogate, ca Suedia, Italia sau Spania, din cauza taxelor mari. La motorină, țara noastră se află în a doua jumătate a clasamentului european. 

Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult

În ultimii patru ani, România și-a mărit cu aproape 200% cheltuielile cu achizițiile militare. Jumătate din importuri vin de la americani, iar restul din Norvegia și Olanda, arată raportul institutului internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.