România ar putea fi unul dintre motoarele Europei în materie de tehnologie în contextul revoluției digitale

×
Codul embed a fost copiat

Europa consumă tehnologie, dar exportă prea puțină. Depinde de software-ul american, de hardware-ul chinez și de materiile prime din afara continentului.

Doar 8% dintre companiile evaluate la peste 1 miliard de euro sunt europene.
Într-o lume în care competiția digitală se joacă global, Europa încă își caută campionii. Iar România ar putea fi unul dintre motoarele care ajută la schimbare.
Dar fără viziune, investiții și curaj, rămânem spectatori la propria noastră revoluție digital.

Vedem unde suntem, ce ne trage înapoi și ce ar putea schimba jocul.

Doar 8% din companiile evaluate la peste 1 miliarde de euro sunt din Europa. Restul vin Statele Unite ale Americii ori Asia. Noi, europenii suntem buni consumatori, dar nu știm să exportăm tehnologia.

În noul context geopolitic, Europa este rătăcită. Suntem fideli software-ului american și hardware-ului chinez.

Citește și
iLikeIT. Emisiunea integrală din 13 decembrie 2025
iLikeIT. Emisiunea integrală din 20 decembrie 2025

Sacha Michaud: "Este foarte surprinzător că trebuie să avem o schimbare de președinție în Statele Unite ca Europa să reanalizeze lucrurile cu urgență. Cred că Europa este o piață extraordinară, are un talent uriaș. Una dintre cele mai dinamice piețe. Cred că ar trebui să privim lucrurile mai optimist și să vedem ce avem și ce ar trebui să cultivăm: companiile, scale-up-urile. Insist, ceea ce ar trebui să facem este să ne dublăm eforturile pentru Campionii Tech ai Europei, cele zece, douăzeci, treizeci de companii europene."

Uniunea Europeană a realizat acum că suntem un pic cam dependenți de tehnologia altora. Că avem industrii mari în hotarele noastre dar controlate de companii care nu vin din UE.

Telefoane inteligente, sisteme de operare, inteligență artificială, case inteligente, rețele de socializare, sănătate, finanțe, ba chiar și crypto. Tot aici, pe lângă bani, aceste companii câștigă și datele noastre persoanale.

Pe lângă acest lucru, legile Uniunii Europene pentru Piețele Digitale, Inteligența Artificială și Protecția Datelor par să stea în calea fericirii companiilor americane, iar Donald Trump, președintele Statelor Unite pare să folosească Tarifele ca unealtă de negociere.

Comisia Europeană, ramura executivă a Uniunii Europene, are deschise șase dosare împotriva Google, Apple și Meta pentru încălcări ale Digital Markets Act. Încălcări ce au în vedere practici anti-competitive. Dacă ilegalitățile sunt confirmate, acestea riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri la nivel global. Vorbim de amenzi de miliarde, zeci de miliarde de euro.

Donald Trump se folosește de acest pretext pentru a impune tarife pe exporturile Uniunii Europene.

Este o luptă comercială care le arată europenilor cât de dependenți suntem de tehnologia altora. Inclusiv de materiile prime rare, esențiale pentru tehnologie.

James Willoughby, analist materii prime, Wood Mackenzie: "Există o dorință tot mai mare de a diversifica sursele de aprovizionare. Asta se întâmplă din motive geopolitice, dar și din dorința de a securiza lanțurile de aprovizionare. Pandemia de COVID-19 a arătat că e riscant să te bazezi pe o singură sursă. Lanțurile de aprovizionare unice pot deveni o problemă reală. Diversificarea ajută la gestionarea acestor șocuri."

Cum ar putea deveni Europa mai competitivă?

Mulți specialiști spun că tocmai reglementările agresive și fragmentarea legilor la nivelul Uniunii Europene pot încetini dezvoltarea unor viitoare succese.

Sacha Michaud - co-fondator Glovo: ”Este mai puțin vorba despre politici și mai mult despre reglementări pozitive și stimulente. Un lucru pe care Statele Unite îl fac foarte bine este că identifică acele companii revoluționare atunci când încep să se extindă și le oferă capitalul necesar pentru a deveni competitive la scară globală. Vorbim foarte mult despre investiții în start-up-uri, în ecosisteme aflate la început, dar trebuie să ne concentrăm mai mult pe câștigătorii din Europa. Pe acele companii de top care au cea mai bună tehnologie — indiferent de sector, fie că vorbim de Apărare sau de Consumer. Trebuie să ajutăm aceste companii să se extindă, la fel cum fac și alte continente cu propriii lor campioni”.

Pe scurt, co-fondatorul Glovo spune că Europa ar trebui să folosească un soi de influenceri ai companiilorcu care Europa să se mândrească și să le ajută să crească. Așa cum China face de exemplu cu Tencent, Baidu și Alibaba.

Victor Negrescu - Vicepreședintele Parlamentului European: ”Europa își dorește să întărească suveranitatea digitală, nu împotriva cuiva ci pentru sine, pentru a avea un sector digital competitiv. Faptul că acum depindem de semiconductori care vin din alte state conduce la o pierdere a unor fonduri consistente de care avem nevoie aici. Importăm foarte multe servicii și foarte multe produse digitale. Trebuie să contrabalansăm, creând actori europeni relevanți. Poate există, dar nu îi cunoaștem suficient. Pe zona de cercetare pură Europa excelează, cercetări elementare vin din Europa, să creăm produse, să fim siguri”.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu a organizat la Bruxelles Romania Digital Day. Un eveniment care a dus laolaltă 200 de experți din industria tehnologiei. Această nevoie urgentă de dezvoltare a independenței de tehnologia altor continente s-a simțit și aici prin diverșii actori cheie ai Parlamentului European. Cert e că se propune ca 30% din bugetul pentru Competitivitatea Europei să fie alocat pentru transformare digitală și inovație. Sume de bani de care ar putea profita și România.

Victor Negrescu - Vicepreședintele Parlamentului European: ”
România poate fi un motor al dezvoltării digitale la nivel european. Cred că este esențial să creștem alocările financiare pentru a accelera această transformare digitală și a crea jucători europeni relevanți. Trebuie să avem un proces de gândire a reglementărilor europene mult mai inclusiv, adică și vocea țărilor din est să fie auzite, pentru că și acolo există foarte mult potential”.

Cert e că avem nevoie de digitalizare, iar acum putem profita de valul accelerat de investiții. România poate fi o țară mai eficientă și mai bogată dacă reușește să reducă birocrația și să automatizeze procesele.

Robert Berza - director Edge Institute: "Beneficiile sunt clare: câștigăm timp, putem lucra de acasă. Statul este ajutat de tehnologie să elimine birocrația, poate investi banii în altă parte și, în mare măsură, văd un câștig real de timp în obținerea informațiilor și documentelor de care oamenii au nevoie."

Este o perioadă grea pentru industria de tehnologie din Europa, dar avem aici talentul necesar pentru a dezvolta soluții solide în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și orice altceva revoluționar ar putea urma.

Articol recomandat de sport.ro
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Georgina, logodnica lui CR7, postare de 5 stele pe rețelele social media: ”BOOM! / Preciosa”
Citește și...
iLikeIT. Emisiunea integrală din 20 decembrie 2025
iLikeIT. Emisiunea integrală din 20 decembrie 2025

iLikeIT. Emisiunea integrală din 20 decembrie 2025

Inteligența artificială, ajutorul nevăzut în medicină și meteorologie. Inovația care poate salva viețile oamenilor
Inteligența artificială, ajutorul nevăzut în medicină și meteorologie. Inovația care poate salva viețile oamenilor

Dincolo de aplicațiile care ne scriu texte sau ne editează pozele, există o tehnologie care schimbă discret medicina, prognoza meteo sau siguranța alimentară.

Powerwash Simulator, fenomenul anului: peste 17 mil. de jucători doar în 2025. E disponibil acum și pe telefoane
Powerwash Simulator, fenomenul anului: peste 17 mil. de jucători doar în 2025. E disponibil acum și pe telefoane

Dacă vrei să vezi cum e să folosești un spălător cu presiune, acum ai ocazia și pe telefonul mobil.  

Recomandări
Putin anunță că este pregătit să discute cu un președinte european, în contexul negocierilor internaționale de pace
Putin anunță că este pregătit să discute cu un președinte european, în contexul negocierilor internaționale de pace

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenția rusă RIA Novosti, sâmbătă seară târziu, că președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte un dialog cu omologul său francez, Emmanuel Macron, potrivit AFP.

Marş memorial pe 21 decembrie, de la Piaţa Victoriei la Piaţa Revoluţiei: „Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine”
Marş memorial pe 21 decembrie, de la Piaţa Victoriei la Piaţa Revoluţiei: „Dosarul victimelor din 1989 este o ruşine”

Un marş memorial pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei, este anunţat pentru 21 decembrie, de la ora 17.00.

S-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România: ”Am fost inconștienți”
S-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România: ”Am fost inconștienți”

În 20 decembrie s-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Sirenele, care atunci anunțau că oamenii și-au recâștigat libertatea, au răsunat din nou în oraș, în semn de omagiu.