LISTA localităţilor din România care vor avea internet gratuit în spaţii publice

61944863
iStock

Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, lista localităţilor câştigătoare ale primului apel de proiecte din programul WiFi4EU.

Prin acesta, 224 de localităţi din România vor primi bonuri valorice de 15.000 de euro fiecare pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless. Printre municipiile care vor avea internet gratuit în spaţii publice se numără Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Hunedoara, Piatra-Neamţ şi Paşcani.

Alte municipii din România care vor avea internet gratuit în spaţiile publice sunt Aiud, Oneşti, Dorohoi, Caransebeş, Vulcan, Dej, Arad, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni, Rădăuţi, Zalău, Drobeta-Turnu Severin, Orşova, Lupeni, Constanţa, Tulcea, Târgu Jiu şi Feteşti.

Lista completă a localităţilor este publicată AICI.

În total, au fost alocate 42 milioane euro pentru toate cele 2.800 municipalităţi din întreaga UE, care vor beneficia de finanţare.

”Cele 30 de state participante au avut garantate, fiecare, un număr de minimum 15 bonuri şi maximum 224, în funcţie de numărul înscrierilor. Bonurile pot fi utilizate de localităţile selectate pentru a pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în locuri, precum bibliotecile, muzeele, parcurile sau pieţele publice”, se arată în comunicat.

Îmbunătăţirea conectivităţii în UE este o parte esenţială a strategiei privind piaţa unică digitală la nivel european. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi, iar reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal, potrivit CE.

Totodată, finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62007099
iLikeIT. Cele mai importante tendințe din tehnologie în 2019

Care este cel mai bun telefon? Sau cel mai bun laptop? Sau cea mai tare dronă? Lăsăm deoparte răspunsurile imposibile, pentru că... nu prea mai există ”cel mai bun”.

62007098
iLikeIT. Cele mai interesante gadgeturi apărute în ultima perioadă

Fiecare gadget ne impresionează mai mult sau mai puțin, dar, în mod sigur spune o poveste despre ce urmează. Chiar așa, oare ce urmează? Noi credem că viitorul sună bine și este deja aici.

62007097
iLikeIT. Jocul săptămânii este Battlefield 5 - ”Al Doilea Război Mondial”

Seria Battlefield a ajuns, în 2018, la cel de-Al Doilea Război Mondial, pe o logică doar de ei știută: cea mai recentă producție era...1 - cu Primul Război Mondial - venită după ...4, care se întâmplă în prezent. Să fie primită, era și momentul!

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.