Facebook lansează rame speciale de profil pentru cei vaccinaţi. FOTO

62172134
Shutterstock

Utilizatorii care s-au vaccinat împotriva COVID-19 vor putea să le arate prietenilor şi să-i încurajeze pe aceştia să facă acelaşi lucru prin intermediul pozei de profil şi cu ajutorul unei noi facilităţi a reţelei sociale.

 

În timp ce numărul celor vaccinaţi creşte de la o zi la alta, Facebook anunţă un nou instrument prin care aceştia se pot folosi de poza propriului profil pentru a arăta că s-au vaccinat, nu ca o laudă, ci ca o încurajare pentru ceilalţi, transmite News.ro.

rame profil facebook

Folosirea pozei de profil ca mijloc de transmitere a unui mesaj nu este idee nouă. Cu ajutorul instrumentelor terţe sau pe cont propriu, utilizatorii reţelei sociale s-au folosit şi până acum de aceste imagini pentru a arăta că susţin o cauză, inclusiv politică.

De data aceasta, ideea vine chiar de la Facebook, care a dezvoltat un instrument prin care utilizatorii pot aplica o ramă în jurul imaginii de profil, ramă pe care este inscripţionat „m-am vaccinat împotriva COVID-19”.

Ca majoritatea noutăţilor lansate de Facebook şi aceasta este disponibilă, la început, doar în Statele Unite, unde textul este generat în limbile engleză şi spaniolă.

Concret, în acest caz, Facebook spune că lucrează împreună cu HHS (U.S. Department of Health and Human Services) şi CDC (Disease Control and Prevention).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62182512
Mână bionică, realizată de un profesor pentru elevul său. Suma infimă pe care a cheltuit-o

Cu ajutorul unei imprimante 3D, un profesor din Marea Britanie a realizat o mână bionică, de care avea mare nevoie un elev de-al său.

62176049
Rusia a impus preinstalarea de softuri şi aplicaţii ruseşti pe toate dispozitivele conectate la internet

O nouă lege intrată în vigoare joi în Rusia face obligatorie preinstalarea de softuri sau aplicaţii ruseşti pe toate smartphone-urile, tabletele, computerele şi alte obiecte conectate la internet comercializate pe teritoriul rus.

62182375
ILIkeIT. Ce pași trebuie să urmeze cei care vor să lanseze o aplicație, a explicat un inginer de soft

Piaţa aplicaţiilor pentru mobil este în plină creştere. De când a început pandemia, mai mulţi antreprenori şi-au îndreptat atenţia spre soluţiile digitale.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.