Corul de inimi care bat, cel mai emoționat moment de la UNTOLD. Cum a reacționat BUG Mafia

×
Publicitate

Un cor de inimi s-a auzit anul acesta la UNTOLD. Un moment care a impresionat o țară întreagă. Emoțiile - cât se poate de reale - au fost înregistrate chiar la festival, cu ajutorul unui microfon special. O provocare tehnică! Detalii, la iLikeIT.  

Vorbim cu Oana Gheorghiu și Paulo Herlo, care este și unul dintre ambasadorii ”Dăruiește viață”.

”A fost extrem de emoționant, și noi am avut emoții. Am gândit această activare în campania noastră de 10 ani- ”Dăruiește viață” împlinește 10 ani anul acesta- și ne-am gândit să spunem ”mulțumesc” oamenilor în primul rând, pentru că și-au pus inimă lână inimă pentru ca noi să reușim să facem alte inimi să bată în continuare. Este vorba despre inimile copiilor bolnavi de cancer.

Am avut o cabină izolată fonic, în care oamenii au putut să vină și să-și înregistreze inimile. A fost mai mult decât noi ne-am închipuit că va fi, au venit mamele cu copiii și au înregistrat inimile copiilor și astfel au o amintire. Au venit îndrăgostiți care și-au ascultat inima unul altuia. Au fost foarte multe emoții”, a declarat Oana Gheorghiu.

Tot acest cor de inimi s-a auzit într-un final pe scena UNTOLD.

”Să auzi un cor de inimi care donează este absolut impresionant”

”Reacția celor de la BUG Mafia a fost una neașteptată. Știau foarte bine ce facem noi la ”Dăruiește viață”, erau foarte bine informați despre spital, despre campania noastră și au fost foarte deschiși să ducă mesajul nostru pe scenă. Pentru noi, care am fost la baza scenei, a fost extrem de emoționant și cred că și pentru cei de acasă care au văzut apoi filmare.

Acolo, în mulțimea aceea, cu peste 100.000 de oameni, momentul a fost ... toată lumea spune că a fost piele de găină. Incredibil, să auzi un cor de inimi care donează sau vor dona pentru cauza noastră, este absolut impresionant”, povestește Paula Herlo.

 

Mai multe informații, în video-ul de mai sus.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62282132
Unchain, jocul mobil care poate fi experimentat doar dacă ieși din casă

Activitatea fizică a copiilor a scăzut cu 20% în timpul pandemiei, potrivit unui studiu pediatric realizat la nivel global în acest an.

62281538
ILikeIT. Ce este un REEL și de ce este important să facem conținut video

Astăzi aflăm ce este acela un REEL și de ce este important să facem conținut video pe social media. Urmează iLike IT.

62281456
ILikeIT. Patru studenți au sincronizat o aplicație cu Portalul Instanțelor de Judecată

Patru studenți din Constanța au sincronizat o aplicație cu Portalul Instanțelor de Judecată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.