Cât de „Pro" e, de fapt, camera de pe iPhone 17 Pro la filmarea unor scene de film. Experiment iLikeIT cu Denis Hanganu

×
Publicitate

În fiecare an, Apple spune că iPhone-ul devine o cameră de film. Așa că ne-am pus o întrebare simplă: cât de "Pro" e, de fapt, camera de pe iPhone 17 Pro? Am adus un actor, un DoP și trei scene care nu iartă nicio greșeală.

Acum ne mutăm atenția de la teorema covrigului la dilema acestui telefon cu PRO în denumire. De vreo două generații încoace, Apple se laudă cu setul de camere, ba chiar celebrele lansări sunt filmate integral cu telefonul. Apple folosește termeni ca Apple Log, RAW sau OpenGate, dar probabil mulți utilizatori nu au auzit de așa ceva.

Și totuși, cât de PRO este această cameră? Ne ajută să găsim răspunsul Radu Dumitrache. Așa că am filmat un scurt-scurt metraj cu Denis Haganu din Clanul, și actorul principial din filmul Cursa, care se lansează peste câteva zile.

Pe iPhone 17 Pro Max, montat lângă un Pyxis 6K, folosim aplicația BlackMagic Camera, care poate să tragă toată informația senzorului. În formatul cel mai complex, Pro Res Raw, e nevoie de stocare externă - iar cele 17 duble trase au ocupat aproape 100 de gigabytes. Imaginea arată inițial așa, acesta este rezultatul după editare (swoosh, tranziție).

Pentru acest mic filmuleț am luat în calcul trei scene, cu încadraturi diferite - la interior, în studio, exterior cu urmărire și un cadru din mașină, din mers. Deși par banale, sunt situații complexe pentru senzorul mic al unui telefon mobil.

La interior, unde mediul este controlat prin multă lumină, iPhone 17 se descurcă bine. Și pentru că tragem în acest format brut, avem libertatea să edităm imaginea. Așa putem să vedem și cât de bine interpretează albul perfect din studio, autofocus și comparativ cu Pyxis, camera profesională.

Al doilea cadru înseamnă o urmărire la pas, între două clădiri, dar plecăm dintr-o zonă întunecată. Aici vedem prima limitare a camerei: Dynamic Range - sau plaja dinamică, adică cum reglează diferența dintre cel mai întunecos punct și cel mai luminos punct. Oricât am încerca să reglăm noi, din programul de editare, aici e nevoie de filtru ND, care estompează lumina puternică, așa cum avem pe camera de cinema.

A treia scenă este și mai complexă, pentru că în interior este întunecat, iar parbrizul e ca un bec puternic în ochii noștri.

Cert e că ca să începi să scoți maximum din ce poate senzorul, ai nevoie de filtre speciale, care să blocheze excesul de lumină. O investiție în accesorii cum ar avea o cameră de cinema. Diverși creatori de conținut ne arată de ce este capabil telefonul cu astfel de clipuri. Și e impresionant. Radu a pornit experimentul neștiind la ce să se aștepte.

Radu Dumitrache - DoP: „Simțeam că am toată industria în spate, și vin și demonstrez că nu există șansa ca un telefon să înlocuiască tot ce încercăm noi să cumpărăm, să facem. Văd că e foarte aproape, dacă nu ar fi limitarea de obiective ar fi... Încerc să-mi dau seama care ar fi primele aplicații în care m-aș duce cu telefonul și de ce l-aș folosi.

Cât de ușor ar fi să mergi pe munte, cu două iPhone și să faci un documentar. Ai wide, o lentilă medie și un tele. Nu este la calitate de producție cinematografică de top, încă are multe limitări comparativ cu o cameră profesională dedicată pentru asta.

Denis Hanganu, actor: „Cred că trebuie să mai treacă timp, cred mult mai tare și am încredere în fiabilitatea unei camere profesionale și rigoarea cu care e construită. Are în spate atâta tradiție și atâta muncă, sunt o groază de departamente care lucrează cu camerele, sunt știute. Cred în această predictibilitate. Când e vorba de un produs cinematografic de top, cred că în continuare aș utiliza și aș lucra doar cu echipe care folosesc camere ultra profesionale.”

Telefonul mobil nu este aici să dărâme ori să schimbe o întreagă industrie cinematografică, construită pe ani de încredere, ci mai degrabă să aducă din zona profesională, către muritorii de rând, tehnologie care până de curând nu ne era accesibilă. Iar pe Youtube sunt o mulțime de proiecte independente filmate cu telefonul.

Radu Dumitrache: „Ok, să zicem pentru un om, poate iPhone nu o să prindă în industrie, să facă proiecte, ești un student la imagine și vrei să te joci cu niște culori, ai telefonul, în sfârșit înveți să colorizezi.”

Cert e că a fost un experiment inedit... și ne arată cât de repede evoluează tehnologia.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62583355
iLikeIT. Cele mai importante invenții ale anului 2025, potrivit revistei TIME: roboți umanoizi și case din plastic reciclat

Revista TIME a desemnat cele mai importante invenții ale anului.

62547221
Avertisment DNSC: Infractorii cibernetici folosesc identitatea vizuală a unor instituții pentru fraudele online

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că atacatorii folosesc identitatea vizuală a unor instituții precum Interpol, Europol, Poliția Română, ANAF sau chiar DNSC în tentative de fraudă online.

62582761
Windows 10 nu mai primește actualizări de securitate. La ce riscuri de expus utilizatorii după oprirea suportului Microsoft

Microsoft nu va mai oferi suport gratuit standard pentru Windows 10 de marți, sistemul de operare folosit de milioane de utilizatori de calculatoare și laptopuri din întreaga lume.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.