Am testat noul MacBook Pro cu OLED și touch. Ecranul merită, touch-ul e bonus - Review de Marian Andrei

Mai e și o întreagă comunitate de profesioniști care se bazează pe Apple să le livreze, an de an, un laptop solid, fiabil și rapid. Pentru ei, orice schimbare vine la pachet cu semne de întrebare. Iar după toate discuțiile din jurul lui iPhone Duo, se pare că ecranul tactil adăugat pe panoul OLED al noului MacBook Pro atinge și el o coardă sensibilă. Și parcă asta ia din strălucirea unui ecran care se vede absolut superb.

Așa că astăzi citești recenzia unuia dintre cele mai performante laptopuri de pe planetă. Cu tot cu bune și cu rele.

Design și construcție

Same shape we know and love - doar că de-acum într-o carcasă mai mică, mai subțire și mai ușoară. În cazul modelului de 16 inch, vorbim de 320 de grame. După o vârstă, s-ar putea ca asta să conteze. Modelul de 14 inch e mai ușor cu vreo 220 de grame. 0,5 mm și 0,8 mm mai subțiri. Greu să-ți dai seama cu ochiul liber, dar când îl ridici se simte imediat că e mai ușor.

Apple spune că a umblat la sistemul de răcire, pe care l-a făcut mai eficient. Acum scoate aerul prin lateral și nu-l împinge spre ecran, așa cum se întâmplă pe modelul non-OLED.

Mai subțire este și panoul care ține ecranul. OLED-ul nu mai are nevoie de un panou pentru retroiluminare, practic fiecare pixel își face singur lumina și poți să-l faci mai subțire. Ba mai mult, mai rămâne loc pentru un alt strat care emite lumină. Surprinzător, crește eficiența ecranului, pe care oricum poți să-l duci la 2000 de niți luminozitate maximă pentru conținut HDR sau când ești într-un mediu cu lumină puternică. 1000 de niți la folosire obișnuită.

Marginile sunt și mai subțiri, deci într-o amprentă mai mică ai aceeași diagonală a ecranului. Colțurile de jos ale ecranului sunt și ele rotunjite. Ai senzația că te uiți la un ecran de iPad prins de tastatura unui MacBook. Ciudat la început, dar te obișnuiești.

Noutate veche este și logo-ul Apple, care este din nou iluminat acum. So, so cool. Mă aduce înapoi în vremurile când țineam un iPod în buzunar.

Ecran

Eh, aici e partea pentru care s-ar putea să merite să plătești în plus pentru MacBook Pro with PROLED XDR Display (please, Apple - find a better name). Tehnologia OLED este superbă și o vedem deja pe telefoanele noastre, pe laptopurile competiției - ai un contrast fantastic și un ecran care pur și simplu vrea să te uiți mereu la el.

Contrastul urcă la 10.000.000:1, și aici se vede cel mai clar diferența față de modelele de până acum. La OLED, fiecare pixel se poate stinge complet acolo unde imaginea e neagră, așa că negrul chiar e negru. Dispar și halourile din jurul obiectelor luminoase pe fundal închis, pe care le vedeai la ecranele cu mini-LED, unde lumina venea pe zone, nu pixel cu pixel. Un text alb pe fundal negru, un cer înstelat sau un film întunecat arată pur și simplu altfel.

La culori, ecranul acoperă pe lângă P3 și Adobe RGB, standardul de care au nevoie fotografii și designerii. Diferența se vede mai ales pe nuanțele de verde și cyan, unde gama e vizibil mai largă. Pentru cei care editează video HDR, ecranul acoperă și peste 80% din Rec. 2020. Partea practică e că P3 și Adobe RGB merg din același preset, deci nu mai schimbi profilul de culoare când treci de la un clip la o fotografie. Iar fiecare ecran vine calibrat din fabrică, ca luminozitatea, punctul de alb și culorile să fie cât mai aproape de standard.

M5 Pro și M5 Max au o zonă dedicată ecranului, care corectează imaginea în timp real. Ține cont de ce afișezi, de cât de mult a lucrat fiecare pixel, de temperatură și de lumina din cameră. Am încercat să fiu atent și la cum se luptă Apple cu efectul de burn-in, când pixelii rămân practic blocați pe o anumită culoare sau imagine. Nah, dock-ul e mereu jos, fără prea multă acțiune, bara de meniu sus, cu aceleași iconițe. Cert e că nu mai suntem în 2016 să ne facem griji pentru asta, iar Apple are deja experiență cu aceste ecrane și pe iPad. Citez:

“We’ve engineered the Super Retina and Super Retina XDR displays to be the best in the industry in reducing the effects of OLED burn-in.”

Acum avem și Dynamic Island - dispare notch-ul și este înlocuit de aceeași insuliță pe care o vedem pe iPhone, fără Face ID. Dynamic Island e un fel de fereastră prin care poți să verifici lucruri care se întâmplă în background fără să stai să verifici prin aplicații care altfel ar fi ocupat spațiu pe ecran - gen un transfer prin AirDrop, ce rulează în Apple Music etc. Pe Dynamic Island avem o cameră de 12 MP, destul de wide, cu Center Stage (care te centrează în call-uri ori filmări). Poate sună ciudat, dar camera asta are și stabilizare, practic - dacă atingi în mod repetat ecranul (că e touch), să nu arăți ciudat în call. Și funcționează bine.

Și ajungem la touch. Tastatura și trackpad-ul rămân exact unde erau, iar MacBook-ul se folosește la fel ca până acum. Touch-ul nu înlocuiește nimic, vine pur și simplu la pachet cu noul ecran OLED, ca o a treia variantă de control pe care o folosești doar când îți vine la îndemână. Derulezi o pagină cu degetul, dai zoom pe o poză, apeși pe o notificare din Dynamic Island. Atât.

Nu te aștepta însă să lucrezi pe el ca pe un iPad. macOS e gândit în continuare pentru mouse și tastatură: butoanele sunt mici, meniurile sunt dese, iar ca touch-ul să devină principalul mod de control, sistemul ar avea nevoie de un redesign serios. Știu, de ani de zile cer un iPad cu macOS. Am primit invers, un Mac cu touch.

Cât l-am folosit, nu am simțit nevoia să apăs pe ecran tot timpul. Au fost însă momente în Logic, când m-am jucat cu un pattern, sau în DaVinci, când am tras de sliderele pentru colorizare ori am dat zoom pe timeline. E ca și cum ai un controller nou, care deblochează niște posibilități. Merge foarte bine și e intuitiv. Balamaua a fost întărită, ca ecranul să nu se lase prea tare pe spate când apeși, dar tot se mișcă puțin.

Nu știu ce au pus pe sticlă, dar partea bună e că nu se văd amprentele - deloc, și am avut la test varianta fără nano-texture.

Performanță

M5 Max și M5 Pro sunt absolut fantastice pentru absolut orice le dai să “ridice”, că-i producție video, foto, randare 3D, muzică, modele LLM locale. Eficiența lor este fantastică și spun asta ca utilizator de M5 Max de prin aprilie. Toate proiectele, indiferent de cât de mari sunt, au fost făcute mici de procesorul acesta. Și partea bună e că, în ciuda sistemului de răcire care face produsul mai ușor, nu sunt diferențe de putere față de un M5 Max pe un MacBook Pro non-touch.

Să exporți un proiect de 45 de minute în vreo 17, chiar dacă este 4K, 60 fps - și să nu auzi vreun ventilator mi se pare remarcabil. Același export ține pe ambele produse procesorul la aceeași temperatură (monitorizat cu Stats). Exportul a fost făcut fără ca vreunul dintre computere să fie legat la priză. Iar viteza e aceeași, fie că e în priză, fie pe baterie. Și tot mai rămâne baterie până la sfârșitul zilei.

Evident, un avantaj al acestei arhitecturi e că poți să rulezi o mulțime de aplicații și proiecte AI - atât modele locale, cât și diverse servicii care cumva depind de procesoarele puternice și de memoria RAM unificată. Modelul testat are 128 GB RAM, așa că poți să încarci modele masive. Eu am exagerat un pic când am luat gpt-oss-120b. Dar și un Qwen 3.8 27B. Și cam aceștia sunt timpii de răspuns, cu reasoning pornit. Le-am cerut amândurora să-mi explice cum funcționează un ecran OLED.

gpt-oss-120b: primul token în 0,95 secunde, 95,55 tokeni pe secundă, 1.796 de tokeni în vreo 19 secunde.Qwen 3.8 27B: primul token în 2,48 secunde, 31,94 tokeni pe secundă, 1.194 de tokeni în vreo 37 de secunde.

Orice ar însemna cifrele astea, cred că îți dai seama că sunt rapide. Modelul mai mare e de trei ori mai rapid, fiindcă folosește doar o parte din „creier” la fiecare cuvânt.

Normal că te poți și juca - Cyberpunk 2077 (până-n 100 FPS, RT off), Dota 2, Baldur’s Gate (50-60 fps, setări pentru 4K, max settings). Civilization VII merge genial cu touch.

Recomand acest video dacă vrei să vezi niște referințe:

Și pentru că voiam să-l testez pe ceva ce folosesc de fapt, am rulat Newsroom Transcriber, o aplicație făcută de mine pentru redacție. Îi dai un material video, scoate transcriptul și din el face reel-uri verticale, cu subtitrări, titlu, badge și crop automat pe oamenii din cadru. Merge totul local, fără internet. Transcriptul îl face Whisper large-v3 pe MLX, corectura o face Gemma 4 (26B) din LM Studio, iar fețele le prinde prin Core ML.

Un video 4K de 5 minute și 19 secunde a ieșit transcris și corectat în vreun minut. Doar Whisper a mers de vreo 11 ori mai repede decât timpul real. Un reel de 60 de secunde a ieșit în 39-54 de secunde, adică mai repede decât durează clipul. Și cu Whisper și Gemma încărcate în memorie, tot mai aveam 61% liber. Testul l-am făcut pe MacBook Pro-ul din aprilie, același M5 Max, aceiași 128 GB. Deci, rachetă și în acest scenariu bate un Nvidia a6000. Simbioza dintre procesor, GPU și memoria unificată e fantastică și asta ajută să ai un sistem fiabil, tot timpul. Orice idee am avut, M5 Max m-a ajutat s-o aduc în realitate.

Baterie

Oh, boy. Apple zice că ai un MacBook care poate să meargă 24 de ore. Evident - totul trecut cu steluță. În realitate însă, mi s-a întâmplat des să ajung aproape sau chiar un pic peste această cifră - depinde foarte mult ce faci. Dar aici vorbesc din experiența modelului pe care-l am din aprilie. PROLED XDR îl am de doar două zile la test și nu am avut timp suficient ca să trec prin mai multe cicluri de încărcare-descărcare.

Am avut multe situații când am lucrat în DaVinci vreo 7 ore, fără să mă ating de priză, și să mai am vreo 30 de procente. În zile mai puțin încărcate, cu niște navigare pe internet și scris, poți să încarci și la 2 zile. Dar să nu depășești jumătate din luminozitatea maximă, tastatura fără retroiluminare etc.

Atunci când vrei să încarci, poți să încarci repede cu încărcătorul din cutie, de 140W, 50% în 30 de minute. Good part e că ai MagSafe - deci dacă agăți cablul, nu trage laptopul cu el, dar te poți folosi pentru încărcare și de unul dintre cele trei porturi USB-C.

Experiența mea de autonomie vine așadar de pe modelul mini-LED, dar mă aștept ca rezultatele să fie cel puțin la fel de bune și pe PROLED XDR Display.

Porturi

Din fericire, aici stăm bine.

Trei porturi Thunderbolt 5 (USB-C), pe care le poți folosi pentru monitoare, accesorii Thunderbolt sau USB, și le poți folosi pe toate trei pentru încărcare.

SDXC - slotul pentru carduri SD - UHS-I și UHS-II. Copiază și scrie repede, util pentru orice fotograf, videograf. Ai și Wi-Fi 7, Bluetooth 6 prin cipul proprietar Apple N1.

Poți să legi până la 3 monitoare externe pe M5 Pro, 4 pe M5 Max. Și evident, cu ieșire la 120 Hz. Iar dacă vrei o funcție super, super nișată: Genlock prin USB-C, care sincronizează ecranul cu ce vede o cameră, ca să nu ai „flicker” sau pâlpâire. Nah, pentru mine, ca om de televiziune, e destul de important.

Și evident, nu lipsește nici mufa jack. Și sper să rămână mult timp de-acum încolo.

Sunetul

Apple spune că a „rafinat” sunetul - și nu mă așteptam să fie așa mare diferență față de modelul non-OLED, care oricum era mult peste concurență. Dar noul model aduce și mai mult bass - se aude mai bine și mai clar decât multe boxe Bluetooth. Bass-ul e prezent, se simte și, jur, îmi taie nevoia de a mai conecta MacBook-ul la un set de boxe sau căști pentru ascultat muzică. Ba chiar poți să le folosești și pentru editare video dacă ai nevoie - ca referință, dacă nu ai altceva la dispoziție. Jos pălăria!

Concluzie

Din păcate, este cel mai scump MacBook Pro de până acum. Și costă cu 400 de dolari mai mult decât modelul mini-LED, care rămâne în ofertă. Aș plăti în plus pentru ecranul OLED, carcasa mai ușoară, iar doar al treilea motiv ar fi touchscreen-ul. Modelul configurat pentru test costă 7.399 de dolari, fără taxe, iar cu stocarea de 16 TB ajunge la 14.399 de dolari. Prețul de pornire la noi, pentru M5 Max, 16 inch, este de 29.999 de lei.

Touch-ul e doar o funcție în plus, nu schimbă interacțiunea cu produsul, doar te ajută în anumite scenarii în care până acum nu aveai această posibilitate.

E ridicol de rapid. Adică pot să fac switch între DaVinci Resolve, Logic cu 16 piste și un LM Studio conectat la Xcode pentru un experiment ciudat și să nu simt vreun moment că nu poate să ducă. Ventilatoarele pornesc când trece printr-un proces mai elaborat, dar revine repede la modul silențios.

E nevoie de un pic de timp ca aplicațiile să treacă printr-o schimbare pentru touch. DaVinci are deja asta. Valabil și pentru Logic ori aplicațiile din suita Creator Studio.

Și numele. Are nevoie de un nume mai simplu decât MacBook Pro with PROLED XDR Display.

Pentru cine e?

Pentru cei care lucrează cu imagine, video, foto și, mai nou, cu inteligență artificială, și vor deopotrivă cel mai bun procesor și cel mai bun ecran. Pentru cei care vin acum de pe un M1 Pro sau M1 Max, saltul e chiar mare. Iar ecranul te va lăsa fără suflare.