Vreți să faceți un credit nou? Cum și unde puteți analiza, cât mai simplu, ofertele băncilor

×
Publicitate

Dacă aveți rate cu care vă descurcați greu sau vreți să faceți un credit nou, ar fi recomandat să analizați ofertele băncilor și să le comparați.

În această perioadă, multe au promoții și anunță costuri reduse.

Cum putem găsi cele mai avantajoase soluții

Am învățat ceva în ultimul an, în care au crescut mult dobânzile pentru împrumuturi: e bine să ne uităm în piață, să vedem evoluția, să vedem ofertele și să nu rămânem timp de 20-30 de ani cu aceleași condiții de la început, pentru că lucrurile se schimbă în timp.

Din păcate, sunt mulți cei care plătesc acum rate mai mari, mult mai mari decât în anii trecuți. Pentru cei care vor să vadă cum pot ajunge la rate mai mici, dar și pentru cei care vor să economisească, este o perioadă bună să verifice ofertele băncilor, pentru că acum mai multe bănci au anunțat promoții.

De exemplu, pentru cei care au un credit ipotecar și nu au apucat să facă o refinanțare, există oferte la unele bănci cu dobânzi fixe reduse, și de 6%, iar asta ar putea însemna o rată mai mică cu aproximativ 300 sute de lei, de exemplu, la un credit standard de 50.000 de euro, față de condițiile actuale.

Sunt dobânzi pe care nu le-am mai văzut în ultimul an, așadar, și poate fi și un semnal că tendința este de scădere. Oricum, este recomandat ca atunci când facem un credit, chiar dacă este pe 30 de ani, să urmărim permanent piața și să vedem dacă nu au apărut condiții mai bune pe parcurs.

În primul rând, pentru că dobânzile pot crește, așa cum am văzut în ultima perioadă, și există soluții să ne protejăm de astfel de creșteri, dar și pentru că pot apărea credite mai avantajoase, cu dobânzi mai mici, iar o refinanțare - deși poate veni cu niște costuri - ar putea să ne ajute să plătim o rată mai mică.

Sunt oferte și pentru cei care vor să economisească. Multe bănci oferă dobânzi mai bune la depozite, chiar și pentru 5-6 luni, atât pentru economii în lei, cât și pentru euro. Alte bănci anunță în aceasă perioadă oferte cu costuri zero de administrare a contului, pentru retragere si așa mai departe. Sau condiții mai bune pentru cardurile de credit. Dacă apelați la un astfel de card de cumpărături, nu uitați să înapoiați repede banii, pentru că dobânzile pot fi foarte mari în caz de întârziere.

Fiecare ar trebui să verifice aceste oferte și să facă niște calcule, să vadă cât de avantajoase sunt.

Cum putem să le analizăm

În primul rând, să intrăm pe site-urile băncilor.

Dar e foarte important să comparăm ofertele de la mai multe bănci, iar pentru asta există câteva comparatoare online. Sunt gratuite.

De exemplu, finzoom.ro. Aici putem să comparăm dobânzile creditelor, condițiile pentru carduri, dobânzile pentru depozite, pentru a vedea care sunt cele mai avantajoase. Bankata este un alt site, care funcționează similar: are inclusiv calculatoare pentru pensii și economisire. Conso, de asemenea, face comparații între ofertele băncilor și există un calculator inclusiv pentru asigurări RCA.

Cum funcționează

De exemplu, pentru un credit ipotecar, trebuie să introducem prețul locuinței, suma pe care vrem să o împrumutăm și perioada. Să zicem 225.000 de lei, pe 30 de ani. Și vedem aici care sunt dobânzile băncilor și cât ar ajunge rata lunară. Este foarte important la toate aceste produse bancare să ne uităm nu doar la dobânda băncii, ci la DAE, care este dobânda anuală efectivă, adică include toate costurile și comisioanele și uneori poate fi diferență mare față de ce anunță banca. De aceea, este bine să comparăm.

Bineînțeles, ne putem consulta și cu un broker, pentru a alege cea mai bună soluție.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Documentul fără de care nimeni nu va mai putea vinde o mașină, în România. Care sunt pericolele mașinilor electrice

Vânzarea unei mașini va fi în curând condiționată de un document numit RAR Auto-Pass, care arată istoricul mașinii, conform unei legi adoptate în Parlament.

Cum poți afla numărul de kilometri, daunele din trecut sau modificările, dacă vrei să cumperi o mașină second hand

Cum poți afla numărul de kilometri, daunele din trecut sau modificările, davă vrei să cumperi o mașină second hand

Bani pentru panouri fotovoltaice. Tot ce trebuie să știi despre „Casa Verde Fotovoltaice", în emisiunea iBani

După mai multe amânari, în curând va începe programul „Casa Verde Fotovoltaice".

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.