În cât timp poți învăța programare de la zero. Sfaturile unui tânăr cu afaceri de 1 milion de euro la doar 27 de ani
iBani. A bifat un milion de euro la numai 27 de ani abia împliniţi. A lucrat la Facebook şi la Google, în Statele Unite, dar s-a întors acasă, unde şi-a deschis propria afacere.
Aici îi învaţă programare pe cei care vor să îşi schimbe profesia, ca să câştige mai bine şi să aibă mai mult timp liber. Are şi cursuri gratuite atât pentru elevii olimpici, cât şi pentru cei care vor să vadă „care e faza” cu IT-ul. Şi îi merge aşa de bine, că şi-a permis să dea “seen” unei noi oferte de la Google.
Petru Trâmbiţaş, de la Wellcode, a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani.
Ștefana Todică: Ce înseamnă Wellcode?
Petru Trâmbiţaş: Lucrăm cu oamenii care vor să îşi schimbe cariera, care vor să îşi schimbe jobul vechi, să înceapă unul nou în programare, să câştige mai bine şi în felul ăsta să aibă şi mai mult timp pentru familie, pentru călătorii, fiecare cu dorinţele lui.
Ștefana Todică: Cum ai ajuns de la olimpic la informatică la antreprenor de succes?
Petru Trâmbiţaş: A fost o cale lungă. Eu nu înţelegeam ce înseamnă să fii antreprenor, ce înseamnă să ai o firmă, să ai oameni în echipă. Pur şi simplu îmi doream să îi ajut pe colegii mei mai mici să nu mai treabă prin toate obstacolele pe care sistemul de învăţământ ţi le pune şi încet am început să am rezultate, cererea a crescut. În clasa aXI-a am început să îi ajut pe colegii mei mai mici din clasa a IX-a.
Ștefana Todică: Şi cum ţi-a venit ideea asta, să predai?
Petru Trâmbiţaş: Da, eu când eram în clasa a IX-a mai fost foarte greu, venind din Cluj. Pe vremea aceea nu erau foarte multe oportunităţi, nu aveam cu cine să mă pregătesc, am lucrat destul de mult singur şi am avut eşecuri nu din cauză că nu lucram, pentru că îmi alocam tot timpul liber să învăţ să programez, dar din cauză că nu mă pregăteam din sursele bune nu ştiam cum să învăţ, pentru că la şcoală eram învăţat să memorez şi să reproduc, am avut rezultate mult sub nivelul aşteptărilor, comparativ cu munca pe care o depuneam şi la mine în liceu, liceu de mate-info, erau foarte mulţi copii care îşi doreau să se dezvolte pe zona asta, să îşi creeze o carieră şi din păcate, ca şi mine, nu aveau cu cine să se pregătească, aşa că am încercat să fac ceva să îi ajut.
Ștefana Todică: Şi ai ajuns olimpic. Ce ai făcut apoi?
Petru Trâmbiţaş: Am continuat cu partea aceasta de pregătire şi mi-am dorit foarte mult să ajung să lucrez pentru Facebook, pentru Google, pentru că aveam colegii mai mari, pe care îi vedeam pe Facebook, că îşi puneau poze din America, din New York, din San Francisco, şi voiam şi eu să am pozele alea, să pun pe Facebook. Şi am aplicat, am picat interviurile din nou, în prima fază, în anul I de facultate, şi m-am pregătit astfel încât să le trec în anul următor.
Experiența în Statele Unite
Ștefana Todică: Ştiu că e foarte greu să ajungi acolo, cum ai reuşit? Te-ai pregătit singur?
Petru Trâmbiţaş: Nu, nu m-am pregătit singur, şi asta a fost unul dintre principiile pe care le-am avut, să mă pregătesc cu oameni care deja au reuşit să facă ceea îmi doream eu să fac. Când m-am pregătit pentru Google, am vorbit cu oameni care deja lucrau acolo, care şi-au trecut interviurile, când m-am pregătit în liceu pentru olimpiadă mă pregăteam cu foşti olimpici şi asta încercam şi noi să oferim, să le punem la dispoziţie oamenilor o pregătire din experienţă.
Ștefana Todică: Cum a fost în SUA la aceste companii?
Petru Trâmbiţaş: Iniţial a fost copleşitor pentru că am ajuns în prima săptămână acolo şi deja eram pe proiect, care avea milioane de linii de cod, m-am speriat, nu mă descurcam, dar am avut să am oameni foarte buni alături de mine în echipă. Am ajuns într-un punct în care banii nu erau o problemă pentru mine. Bine, nu însemnă că puteam să îmi cumpăr maşini scumpe sau apartamente sau chestii de genul, dar mi-am dat seama că acum e timpul pentru nivelul următor, să pot să îi ajut şi pe alţii, pentru că acolo mă pot întoarce oricând. Chiar acum vreo două săptămâni mi-a scris un recruiter de la google, dacă nu vreau să lucrez din nou, deci m-am decis să îi ajut pe oamenii din jurul meu să le fie mai uşor cu toată partea asta în care îţi constuiesti o carieră, să nu mai treacă prin toate obstacolele, să încerce 4-5 surse greşite până o găsesc pe cea bună.
Ștefana Todică: Şi ce ai zis când te-a întrebat dacă nu vrei să lucrezi la Google?
Petru Trâmbiţaş: I-am dat seen.
Ștefana Todică: Deci eşti hotărât să rămâi în ţară, nu?
Petru Trâmbiţaş: Dacă am fost foarte prins cu alte lucruri, de fiecare dată ne concentrăm să îmbunătăţim rezultatele pe care le avem şi atunci celelalte lucruri le dau oarecum deoparte.
Ștefana Todică: Şi te-ai întors. Cum ţi-a venit ideea să faci o platformă de învăţare pentru alţi oameni?
Petru Trâmbiţaş: În momentul în care am început cu pregătirile şi nu mai făceam faţă am început să caut să văd ce platforme există să recomand, uite nu pot să te iau acum la pregătire, dar dacă faci tot de pe platforma asta pot să te iau, adică să îmi arate că sunt harnici. Problema era că nu am găsit o sursă suficient de bună de învăţare. Foarte multe erau din nou pe acelaşi model de memorare şi reproducere, ceea ce în programare nu funcţionează. Aşa că a fost nevoie să creăm noi ceva de la zero şi împreună cu echipa mea am creat platforma şi am continuat să oferim asistență. Noi, de fapt, suntem un ecosistem, avem şi partea de platformă, partea automată, care să te ajute să înveţi şi să îţi evaluezi soluţiile fără să aştepţi după un profesor, dar pe lângă asta în momentul în care cineva nu înţelege are nevoie de ajutor. Şi acolo intervine echipa mea şi îi ajută pe toţi oamenii şi le explică de 100 de ori dacă au nevoie până când înţeleg.
Ștefana Todică: Ce crezi că faci tu diferit? Sunt foarte multe platforme pe piaţă.
Petru Trâmbiţaş: În primul rând cred că muncim foarte mult şi asta înseamnă că niciodată nu o să lăsăm un client pe margine, să îl abandonăm ca să nu ajungă la rezultate. Pe lângă asta, am experienţă proprie în care am încercat să învăţ după toate metodele posibile, adică eu nu voiam să fac chestia asta. Câteodată chiar mă gândesc că nu m-am văzut niciodată profesor, pentru că ai mei sunt profesori. Pe lângă asta, cred că ne ce scoate în evidenţă cel mai mult sunt rezultatele. Avem oameni fără BAC care s-au angajat ca programatori, avem muzicieni, avem şi ingineri şi oameni tehnici, avem şi oameni care au ajuns să lucrez pentru Google, Amazon.
Ce șanse au cei care nu au făcut informatică să intre în domeniu
Ștefana Todică: Cei care nu au făcut informatică în viaţa lor, au şanse să înveţe la voi?
Petru Trâmbiţaş: Da, depinde foarte multe care e scopul lor. Dacă vrea să îşi schimbe jobul, să renunţe la ce face acum, poate trebuie să renunţe la timpul cu familia, să lucreze în weekend sau pur şi simplu să simte că nu mai poate evolua profesional, atunci cu siguranţă putem să îl ajutăm, pentru că asta e cea mai mare motivaţie.
Ștefana Todică: Cât durează până ajungi într-un punct în care să şi faci bani din asta?
Petru Trâmbiţaş: Pentru cineva care e total la început, care nu a mai avut legătura cu domeniul, undeva la 6-7 luni.
Ștefana Todică: Cât costă să faci aceste cursuri?
Petru Trâmbiţaş: Preţul nu este neapărat cel mai accesibil, pentru că reflectă tot efortul pe care noi îl punem, dar în acelaşi timp nu este imposibil. Clienţii noştri au opţiunea de a plăti în rate, în mai multe faze, astfel încât să se poată ocupa de treabă.
Ștefana Todică: Crezi că ai fi făcut la fel de mulţi bani şi în alt domeniu? E vorba de motivaţia personală sau de drumul corect?
Petru Trâmbiţaş: Nu ştiu dacă ar fi existat un alt domeniu pentru mine. Aşa a început toată motivaţia, voiam să câştig bani dintr-un job în care să nu depun muncă fizică. Deci, cu siguranţă dacă aş fi făcut altceva nu aş fi avut succesul ăsta pentru că mi-am analizat opţiunile şi am văzut că e singurul loc unde poţi să câştigi 1.000 de euro pe lună aproape de la început.
Ștefana Todică: Care crezi tu că este secretul succesului tău?
Petru Trâmbiţaş: Cred că am fost foarte privilegiat să am oamenii potriviţi lângă mine. Îmi iau motivaţia de la oamenii cu care lucrez. De exemplu, avem un client care e şofer de tir şi care lucrează 10-12 ore. ŞI dacă el poate să stea 10-12 ore să lucreze şi pe urma seara ajunge acasă, sta un pic cu familia şi apoi ajunge să înveţe programare, atunci eu nu am nicio scuză să nu pot să lucrez. Avem tot felul de poveşti de viaţă şi asta mă inspiră cel mai tare.
Cât timp lucrează într-o zi
Ștefana Todică: Tu cât lucrezi?
Petru Trâmbiţaş: Eu lucrez între 6 şi 12-14 ore, depinde de nevoie, dar pentru mine nu e muncă. Am partea asta de coaching, scriu şi cod, dezvoltăm platformă. Avem foarte multe date şi încercăm să optimizăm. Asta e un lucru pe care l-am învăţat de la Facebook, pentru că ei de fiecare dată când scoteau o funcţionalitate nouă, măsurau să vadă cât de mult stau oamenii în plus pe Facebook şi atunci ceea ce măsurăm noi este să vedem cât de repede progresează oamenii pe platformă. Şi pe lângă asta mai sunt şi lucruri administrative, care ţin de a avea un business.
Ștefana Todică: Şi cu toate acestea îţi faci şi timp să ajuţi tinerii care vor să ajungă la olimpiadă.
Petru Trâmbiţaş: Da, lucrăm şi cu copii care sunt foarte buni şi avem un program gratuit pentru toată lumea, pentru cei care vor să vadă care e faza cu domeniul. Foarte mulţi vin cu anumite complexe din şcoală, de genul “eu nu pot să fac asta pentru că nu mă ajută capul”, pentru că probabil asta le-au zis profesorii şi au nevoie să prindă încredere, să facă primul pas, să vadă că şi ei pot, ca orice se poate rezolva prin munca şi cu ajutorul potrivit.
Ștefana Todică: Care sunt planurile voastre de viitor?
Petru Trâmbiţaş: Încercam să creştem cât mai mult, să ajungem la cât mai mulţi oameni. Începând din toamnă speram să ajungem şi pe piaţa din America. Şi nu ne gândim foarte mult la ideea de bani, ne gândim la ideea de impact pe care îl avem. Acolo viaţa e poate chiar mai grea decât aici. Oamenii cu care am discutat trebuie să aibă 2-3 joburi, de dimineaţă până seara şi mai ales în oraşele mari unde costul de viaţă este foarte ridicat, au neapărat nevoie să facă schimbarea asta.
Cum își folosește banii
Ștefana Todică: Eşti un tânăr de succes, tu ce faci cu banii? Faci investiţii, economiseşti?
Petru Trâmbiţaş: Pe partea asta nu-mi petrec foarte multe timp. Pe partea asta, am auzit de toată treaba cu crypto şi am reuşit şi eu să injumatasesc o sumă mai mică de bani, am încercat să fac un experiment şi am făcut jumate, deci nu ştiu dacă asta se cheamă investiţie. Dar în principal lăsăm banii în companie, încercam să creştem, să îi reinvestim în diverse lucruri şi mai ales să învăţăm noi la rândul nostru pentru că încercăm să fim un model din toate punctele de vedere. Deci, dacă noi avem pretenţia asta de la oamenii cu care lucrăm, să înveţe, trebuie şi noi să devenim din ce în ce mai buni pentru ei.
Ștefana Todică: În crypto ai investit mult?
Petru Trâmbiţaş: Probabil mai puţin decât are bunica mea pensie, bine probabil ea s-ar speria că am investit atât de mulţi bani, dar încerc să fie totul cu cap şi să fie o sumă de care să nu îmi pară rău la final.
Ștefana Todică: Acum îţi pare rău?
Petru Trâmbiţaş: Sincer, cred că aş fi putut să fiu un pic mai inteligent cu investiţia, dar am învăţat ceva şi din asta. Înţeleg cum funcţionează tehnologia din spate şi tehnologia din spatele multor monede nu mi se pare neapărat viabilă sau scalabilă şi nu pot să zic că cred în partea asta, totuşi pe partea economică nu mă pricep, s-ar putea să fie o alternativă la banii pe care îi folosim.
Ștefana Todică: Alte investiţii ai mai făcut?
Petru Trâmbiţaş: Totuşi, de când eram mic investeam foarte mult în mine, îi băteam la cap pe ai mei să investească în mine, să am acces la profesori. De atunci am continuat pe partea asta, fie că e vorba de cărţi pe care le-am achiziţionat, de cursuri la care am participat, am avut diverşi mentori pe parcurs. Tot timpul încerc să investesc majoritatea banilor în partea asta de învăţare.
Ștefana Todică: Ce sfaturi ai pentru cei de acasă, care poate nu sunt îndrăgostiţi de informatică, dar ar vrea să facă şi ei mai mulţi bani?
Petru Trâmbiţaş: Nici eu nu am fost pasionat de informatică, eu voiam pur şi simplu să îmi iau un calculator. Partea asta de nevoie şi de scopuri m-a împins să fac asta şi cred că asta e primul pas, să te gândeşti care sunt nevoile tale. Ajungi să iubeşti domeniul strict prin toate beneficiile pe care ţi le aduce. După ce am putut să călătoresc prin lume şi să văd atâtea lucruri, nu mai are cum să nu îmi placă să scriu cod, pentru că uite câte beneficii mi-a adus. Pot să mă trezesc când vreau, asta e iar un beneficiu foarte mare când eşti programator. Poţi să lucrezi remote, poţi să ai programul flexibil şi pentru mine asta era important încă din şcoală să nu mai trebuiască să mă trezesc la ora 7.
