Bursele sunt în declin din cauza războiului. Sfaturi pentru investitori

×
Publicitate

Războiul din Ucraina are și efecte economice. Toate bursele relevante au fost în declin, de când a început invazia, un semn că ar putea urma probleme economice.

Bursele europene sunt pe roșu, iar acțiunile americane înregistrează și ele scăderi. Afectată este și Bursa de la București, care a pierdut peste 40 de miliarde de lei de la începutul războiului.

Lucian Isac, directorul firmei de brokeraj Estinvest, a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani unde a oferit și recomandări pentru investitori. Care sunt acestea puteți vedea în video.

Ștefana Todică: Ce înseamnă această reacție a burselor?

Lucian Isac: Ca la orice eveniment negativ sau poate chiar mai mult de atât, se pare că este cel mai negativ eveniment care se poate întâmpla în viața unei generații, bursele sunt foarte sensibile, reacționează. Pe de altă parte, economia globală este într-o corelație foarte mare, tot ce se întâmplă pe o piață se transmite în jurul lumii. Și atunci primele salve de tun care s-au întâmplat, au dus, odată cu deschiderea piețelor, la niște corecții, niște scăderi ale principalelor societăți listate pe toate piețele și astfel au suferit corecții toate piețele, în ziua respectivă.

Ștefana Todică: Și de atunci au tot urmat scăderi. Ne puteți explica ce s-a întâmplat?

Lucian Isac: Piața este o chintesență a cererii și a ofertei. În condițiile în care cererea este mai mare decât oferta, prețurile acțiunilor cresc. În cazul în care oferta, de data asta, este mult mai mare decât cererea, în sensul în care investitorii văzând ce se întâmplă, (...) nici în cele mai negre vise nimeni nu putea să își imagineze situația asta. Și iată că se întâmplă, și atunci, investitorii stau în expectativă. S-ar putea ca unii dintre ei, în bătaia tunurilor, chiar să fi ieșit la vânzare, să iasă din poziții. În momentele astea, automat dacă cererea este mai mare decât oferta, prețul acțiunii scade. În cazul de fața, toate piețele au fost afectate de nenorocirea care tocmai a început.

Ștefana Todică: Din acest motiv au fost afectate mai mult piețele europene? Pentru că am mai văzut și reveniri în săptămâna care a urmat în Statele Unite, de exemplu.

Lucian Isac: Din cauza vecinătății, europenii sunt un pic mai afectați decât ce se întâmplă pe piețele mari, pe piața americană. Deși piețele sunt globalizate, așa cum spuneam, și banii circulă cu o viteză fenomenală, totuși una este piața din America, unde sunt probleme de cu totul altă natură, nu au riscul unui conflict armat, pe de altă parte noi fiind mai apropiați, automat grijile sunt mai mari. Pe de altă parte, indicii au scăzut și din cauza unor expuneri pe care unele banci le au pe anumite state, Rusia, Belarus, astfel încât sancțiunile cu care statele europene au venit într-un gest de unitate și solidaritate foarte impresionant, sancțiunile respective s-ar putea să afecteze și anumite bănci. Peste weekend am văzut din ce în ce mai multe știri (...) au urmat scăderile, cred că scăderile de acum au și mai mare drive emoțional. Încă nu este panică de piețe, dar este multă emoție.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62245173
Cum ne putem proteja de efectele economice ale războiului. Analist financiar: „Cuvântul de bază ar trebui să fie prudența”

Războiul din Ucraina și sancțiunile anunțate de țările occidentale împotriva Rusiei vor afecta economia în toată Europa, spun specialiștii, iar efectele se vor vedea mai devreme sau mai târziu și România.

62245167
Vin vremuri grele în economie, din cauza războiului din Ucraina. ”Prudență, acesta este cuvântul anului 2022”

Urmează o perioadă de instabilitate și incertitudine pe plan economic, inclusiv în România.  

62117076
Cât de sigure sunt plățile contactless. Următorul pas: abonament pentru transportul în comun direct pe cardul bancar

Plățile moderne făcute cu telefonul, ceasul sau chiar cu bijuterii au devenit tot mai populare și în România. Din 10 tranzacții, 9,5 sunt contactless, arată statisticile, iar experții spun că aceste carduri nu pot fi contrafăcute.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.