UE prelungește cu un an avantajele comerciale acordate Ucrainei, ”din cauza agresiunii militare neprovocate a Rusiei”

62244680
Getty

Uniunea Europeană a anunțat că prelungește cu un an avantajele comerciale acordate Ucrainei, prin suspendarea taxelor la import, a contingentelor și a măsurilor de apărare comercială, aplicabile exporturilor.

 

”Această dovadă puternică a sprijinului ferm pe care UE îl acordă Ucrainei va contribui la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni din cauza agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei.” - se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Astfel, UE elimină treptat, până la 15 septembrie 2023, măsurile preventive excepționale și temporare adoptate la 2 mai 2023 cu privire la importurile de grâu, porumb, semințe de rapiță și de floarea-soarelui din Ucraina.

”Aceste măsuri temporare și specifice au fost adoptate din cauza blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia și cu condiția ca statele membre să nu mențină nicio măsură restrictivă” - se mai arată în comunicat.

Oficialii europeni mai precizează faptul că aceste măsuri ”continuă să fie necesare pentru o perioadă limitată de timp”, având în vedere circumstanțele excepționale ale blocajelor logistice grave și capacitatea limitată de stocare a cerealelor înainte de sezonul de recoltare, întâlnite în cinci state membre.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62353686
Grupul PPF, care deține în România ProTV și Voyo, și-a majorat participația deținută la grupul german ProSiebenSat.1

Grupul ceh de investiţii PPF şi-a majorat la 15,04% participaţia deţinută la grupul media german ProSiebenSat.1, a anunţat vineri responsabilul pentru investiţii al PPF, Didier Stoessel, transmite DPA.  

62340804
Vești bune dinspre zona euro: Inflația a scăzut peste așteptări. Se lasă loc de dobânzi mai puțin aspre

Potrivit unei estimări preliminare publicate joi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 6,1% în luna mai 2023, de la un nivel de 7% înregistrat în luna aprilie, anunță Reuters, citat de Agerpres.

62171220
Elon Musk l-a învins chiar și pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, la bani. Este, oficial, cel mai bogat om din lume

Elon Musk, seful Tesla, ocupă primul loc în clasamentul averilor mondiale, înaintea lui Bernard Arnault, CEO-ul LVMH, potrivit datelor Bloomberg, citate de News.ro.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.