UE a aprobat, într-un final, al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Ce măsuri se vor lua

62297126
Shutterstock

După intense negocieri, Uniunea Europeană a aprobat, vineri, un al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, în ultimele ore ale zilei care a marcat un an de la invazia Moscovei în Ucraina.

Anunțul a fost făcut, vineri seara, de preşedinţia suedeză a UE.

"Împreună, statele membre ale UE au impus cele mai puternice şi mai extinse sancţiuni de până acum pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul", a anunţat pe Twitter preşedinţia Consiliului UE, conform Nesw.ro. 

"UE rămâne solidară cu Ucraina şi cu poporul ucrainean. Vom continua să sprijinim Ucraina, atât timp cât va fi nevoie", arată mesajul preşedinţiei suedeze.

Pachetul include restricţii la export pentru bunurile cu dublă utilizare, precum şi măsuri împotriva entităţilor care susţin războiul, care răspândesc propaganda sau care livrează drone folosite de Rusia.

Astfel, cu numai două ore înainte de miezul nopţii, statele membre ale UE au reuşit să ajungă în cele din urmă la consens după ce Polonia a avut obiecţii. Varşovia reproşa că restricţiile propuse pentru importurile de cauciuc rusesc în UE includeau atât de multe excepţii şi perioade de tranziţie atât de lungi, încât nu ar mai avea niciun efect în practică.

Alte ţări UE au fost nedumerite de faptul că Varşovia - unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei - periclita anunţarea unui acord din cauza unui singur element dintr-un pachet mai larg, iar blocul european risca să nu poată anunţa sancţiuni într-un moment simbolic, adică în ziua în care se împlinea un an de la invazia rusă.

"Aceasta este o optică foarte proastă. Ceea ce ar fi trebuit să fie esenţial aici este un mesaj de solidaritate cu Ucraina în această zi specială", a declarat un diplomat implicat în negocieri, citat de Reuters.

Reprezentanţii celor 27 de state membre UE negociau încă de la începutul săptămânii, după ce Comisia Europeană propusese măsurile preconizate săptămâna trecută.

UE spune că acest al zecealea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului a fost conceput pentru a îngreuna finanţarea războiului şi pentru a priva Rusia de echipamente tehnice şi piese de schimb pentru armele folosite împotriva Ucrainei. De asemenea, sunt sancţionate mai multe persoane, între care propagandişti ruşi, cei pe care Kievul îi consideră responsabili de deportarea copiilor ucraineni în Rusia şi cei implicaţi în producţia de drone iraniene folosite pe linia frontului. Mai multe bănci, inclusiv banca privată Alfa-Bank şi banca online Tinkoff, au fost excluse de la sistemul global SWIFT, toate aceste măsuri urmând să provoace pierderi de peste 10 miliarde de euro în comerţul dintre UE şi Rusia.

Acordul din UE pentru sancţiuni a venit după ce Marea Britanie, SUA şi Canada anunţaseră deja în cursul zilei pachete similare prin care Rusia este pedepsită pentru războiul declanşat în urmă cu un an. De asemenea, G7, grupul celor mai puternice economii democratice, a luat măsuri pentru extinderea sancţiunilor deja în vigoare.Grupul a anunţat că va lua măsuri fără precedent pentru a slăbi Rusia, promiţând măsuri împotriva exporturilor de diamante ruseşti. G7 a avertizat că ţările terţe care ajută Rusia să se sustragă sancţiunilor vor suferi "costuri severe".

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62309452
România și alte state din UE cer consolidarea frontierelor externe în faţa fluxurilor de migranți și acorduri cu terţe țări

Cincisprezece ţări membre ale Uniunii Europene, între care România, au cerut, vineri, la Atena consolidarea frontierelor externe ale UE în faţa fluxurilor migratorii şi încheierea de acorduri cu terţe ţări pentru primirea de migranţi.

62325551
Șapte persoane, implicate într-un accident, după ce o maşină a lovit o căruţă. Patru dintre ele, transportate la spital

Şapte persoane au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Arad, între localităţile Nădab şi Şimand.

 

62326904
Un an de război în Ucraina | Mesajul transmis de un soldat ucrainean românilor. „Armata ucraineană reprezintă scutul Europei”

S-a împlinit un an de când Vladimir Putin și-a trimis armata ca să spulbere, cu orice preț, independența și aspirațiile democratice ale Ucrainei.  

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.