TVA ar putea creşte la 20%. Opoziţia spune că e singura soluţie pentru PSD

61676171

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că PSD intenţionează să crească TVA la 20% de la mijlocul acestui an sau de anul viitor.

"În 2018, bugetul a mai câştigat 3 miliarde de lei prin faptul că nu a fost scăzut TVA de la 19% la 18%. Acest lucru a fost amânat. În acest moment, există o decizie pe care PSD trebuie să o ia şi despre care ştiu că se discută, dacă se va creşte sau nu TVA la 20% de la mijlocul anului sau de anul următor. În acest moment, fără aceşti bani din creşterea TVA, care înseamnă în jur de 3 miliarde de lei, deficitul bugetar va depăşi 3% şi cei care vor să se uite la aceste cifre pot să vadă la necesarul de finanţare, unde chiar şi PSD estimează o creştere a deficitului la 3% sau peste 3%, necesarul fiind mai mare decât deficitul aprobat în Parlament. Cifrele arată că economia este din ce în ce mai fragilă în perioada următoare, iar în cazul unui şoc negativ efectele vor fi dezastruoase. Singura soluţie pentru PSD: taie cheltuielile şi aduce mai multe venituri la buget, iar venituri mai multe la buget doar prin taxe mai mari", a spus Cîţu, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că există o ţintă suplimentară pe 2018 pentru angajaţii ANAF în privinţa persoanelor fizice - de 850.000 de lei şi pe companii - de 4 milioane de lei.

"Execuţia bugetară confirmă ceea ce ştiam de mult timp şi ceea ce am spus odată şi cu apariţia ratei inflaţiei - programul de guvernare al PSD dăunează sănătăţii economiei şi cred că nu mai este nimeni care să spună că acest program a avut efecte pozitive pentru economie", a arătat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61957211
Românii au cheltuit 3,8 milioane de euro în vacanța de 1 Mai, doar pe cazare și mic dejun

Cu bune şi cu rele, vacanţa a trecut, iar românii sunt ceva mai săraci, dacă ne gândim că au cheltuit doar pentru cazare aproape patru milioane de euro.

61894920
ROBOR la trei luni, un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, atinge un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate, acesta ajungând la 2,47% pe an, de la 2,45% pe an cât era luni.

61957098
Dublul standard la alimente, tolerat de UE. Reacția dură a Bulgariei: Ne simțim ca aborigenii

Comisia Europeană a recunoscut recent că giganții alimentari folosesc “standarde duble” în privința calitații poduselor pe care le vând în țările UE.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.