Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, promite că nu vine nicio factură pentru dezmățul bugetar: Nu s-a pus în discuție progresivul

62405036

Cu un deficit bugetar care ar fi trebuit redus spre 3% din PIB anul acesta dar care, real, se îndreaptă spre 7% din PIB, economiștii se așteaptă ca statul, prin guvern și Finanțe, să înăsprească fiscalitatea, mai ales pe partea de TVA. 

„Nu s-a pus în discuţie acest lucru sub nicio formă (creşterea de TVA şi impozitul progresiv – n. red.). Încercăm să nu ne atingem de ceea ce înseamnă taxa pe valoare adăugată. Sigur, aici sunt declaraţii peste declaraţii în spaţiul public. Sub nicio formă n-am luat în calcul impozitul progresiv. Cota unică cu sistem de deductibilităţi a agreat-o şi domnul prim-ministru. Ca şi alternativă, eu cred că trebuie să avem măsuri fiscale care să nu dărâme şi să nu afecteze mediul de afaceri“, a declarat Marcel Boloş, invitat la emisiunea ZF LIVE, difuzată de Ziarul Financiar. 

Anul trecut România a închis bugetul cu un deficit de 5,6% din PIB, în condițiile în care se află în procedură de deficit excesiv și ar fi trebuit să reducă deficitul, de la nivelul de 6,3% în 2022 spre valoarea indicativă de 3% din PIB. Nu numai că România și-a crescut, nu redus deficitul, ci a și mințit Comisia Europeană în ceea ce privește valoarea lui reală, „uitând” să numere niște angajamente financiare de 0,6% din PIB. 

Principala problemă a unui stat în cazul unui deficit bugetar mare este finanțarea, respectiv faptul că acei bani trebuie împrumutați, deci trebuie la un moment dat dați înapoi și plătite și dobânzile aferente. 

Spre exemplu, anul trecut România a plătit în contul dobânzilor datoriei publice nu mai puțin de 30,6 miliarde de lei (peste 6 miliarde de euro). Spre comparație, bugetul pentru anul în curs al Ministerului Sănătății este de circa 19 miliarde de lei, conform bugetului fundamentat de Guvern și aprobat de Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62456671
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,94%. Prețurile la alimente și-au continuat ascensiunea
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna iunie 2024, la 4,94%, de la 5,12% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,10%, cele nealimentare cu 6,28%, iar serviciile cu 8,81%, potrivit INS.
62466018
Se vând tot mai multe terenuri agricole, în condițiile în care o treime din suprafața arabilă din țară e deținută de străini
Încep să se înmulţească tranzacțiile cu terenuri agricole. Numai în primele șase luni ale acestui an au fost peste 10.000, în doar opt județe ale țării - cele mai multe în sudul și vestul țării.
62431862
Cum explică șeful Energiei faptul că în România este a doua cea mai scumpă energie electrică din UE și ce „detaliu” a „uitat”
România înregistrează în aceste zile tarife la energie electrică mult peste media altor state europene, pe piaţa spot, însă acestea nu au impact negativ în facturi, ne asigură ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.