Românii au dat înapoi de la planurile pe termen lung. Piața imobiliară stagnează, la fel și investițiile în mașini noi

×
Publicitate

Nesiguranţa zilei de mâine, prețurile tot mai mari şi războiul de la graniţă îi determină pe români să amâne investiţiile importante.

Interesul pentru achiziționarea unei locuințe a început să scadă, potrivit celor din domeniu. Faptul că suntem mai atenţi cu banii noştri, se vede și la cumpărarea de autoturisme noi. Mulţi şi-au retras avansul.

Experții imobiliari spun că după declanşarea conflictului din Ucraina, la finalul lunii februarie, prețurile locuințelor au stagnat sau chiar au scăzut. Pe de altă parte, unii dezvoltatori au amânat demararea unor proiecte rezidențiale pentru a vedea cum evoluează piața.

Daniel Crainic, director de marketing imobiliare.ro: „La finalul lunii februarie a fost o undă de șoc pe care am resimțit-o cu toții, și am văzut instant în 24 februarie o scădere a interesului în ceea ce privește numărul de utilizatori pe platformă, urmat de toate îngrijorările care vin la pachet cu a avea un război la graniță.”

Nici apartamentele de vacanță nu mai sunt căutate

Nici clienții programului "Noua Casă", care beneficiază de credite preferențiale, nu s-au mai repezit să se înscrie.

Marius Marita, agent imobiliar: „În această perioadă, interesul a scăzut într-adevăr, cu războiul cererea este mai mică acum."

Și piața imobiliară de la malul mării a fost ușor afectată. Oamenii ezită să îşi ia acum apartamente de vacanță, mai ales că nu reprezintă o necesitate, ci o investiţie.

Eduard Zainea, reprezentantul unei firme de consultanţă imobiliară: „Vis-a-vis de clienții care sună cu oferte și vor să cumpere, numărul a scăzut. Cei care vor să testeze piața, momentan, au cam stagnat căutările."

Și mulți dintre cei care intenționau să își cumpere o mașină nouă stau în expectativă.

Elena Tudor, reprezentant al unui showroom: „Într-adevăr există o teamă, au fost și clienți care și-au retras aconturile, stau un pic în standby. Se simte că e o perioadă grea de incertitudine."

​Pe de altă parte, potrivit experților, invazia ruşilor în Ucraina, dublată de criza semicoductorilor, va afecta și mai mult industria auto la nivel mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Preţul benzinei premium a depăşit pragul de 8 lei pe litru

Preţul carburanţilor premium în România a depăşit în aceste zile pragul de 8 lei pe litru, arată datele analizate de Agerpres pe baza Monitorului Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.  

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 4,31% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 4,31% pe an, de la 4,25% luni, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.

Preţurile petrolului şi ale altor mărfuri au crescut puternic luni, în timp ce euro şi acţiunile europene au scăzut

Preţurile petrolului şi ale altor mărfuri au crescut puternic, în timp ce euro şi acţiunile globale au scăzut luni.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.