România va primi în 2020 mai puțin de 3 mld. € de la UE. Explicația oficialilor

×
Publicitate

România va primi anul acesta mai puțin de 3 miliarde de euro, bani de la Uniunea Europeană.

Asta, deși în ultimii 6 ani, am atras aproximativ o treime, din totalul banilor puși la dispoziție de Bruxelles pentru perioada 2014 - 2020.

Ministrul Fondurilor Europene spune că estimarea este una realistă pentru că doar pentru atâția bani există proiecte. Marile proiecte de infrastructură cum ar fi autostrada Moldovei sau Brașov-Comarnic rămân doar la stadiul de dorință.

Din 2014 şi până acum, România a atras 11 miliarde de euro de la Comisia Europeană. Alţi 2,8 miliarde de euro ar putea veni anul acesta, estimează ministrul Fondurilor Europene.

Datele arată ca acum suntem sub media Uniunii la absorbţia fondurilor europene în ultimii 6 ani. Şi pe locul al 16-lea în clasamentul Uniunii Europene. Cele mai harnice tari sunt şi printre cele mai dezvoltate - Finlanda, Irlanda, Luxemburg şi Austria.

Specialiştii de la Asociaţia Pro Infrastructură spun că fără proiecte mari de infrastructură la care să se lucreze efectiv, nici banii europeni atraşi nu sunt mulţi.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: „Este critic pentru România să deblocheze proiectele majore de infrastructură de transport, dacă vrem să atragem bani europeni adevăraţi. Absorbţia vine după ce statul român plăteşte lucrările constructorilor, abia atunci primeşti banii înapoi de la Comisia Europeană.”

Dar marile proiecte de infrastructură sunt încă înţepenite în birocraţie. De exemplu, Autostrada Unirii, care ar lega Moldova de Transilvania, de la graniţa cu Republica Moldova la Târgu Mureş, nu are şanse nici anul acesta să depăşească stadiul de plan.

Autostrada care va lega estul de vestul ţării a fost promisă de toate guvernele din ultimii zece ani, încă nici măcar studiul de fezabilitate nu a fost făcut. Lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din 2014 şi să se finalizeze în 2030, dar nici acest termen nu este ferm câtă vreme autorităţile nu ştiu din ce bani vor finanţa construcţia.

O soluţie ar fi atragerea de fonduri europene. Cum în aceeaşi situaţie este şi autostrada Comarnic-Braşov, coşmarul şoferilor pe DN1 şi pe E85 va continua.

Pentru anul acesta, guvernul estimează că vor fi gata între 45 şi 100 de kilometri de autostradă. Asta înseamnă că am putea ajunge în cel mai bun caz la un total de 950 de kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62102884
Prețurile locuințelor au explodat la Cluj. Cât a ajuns să coste un apartament

Piața imobiliară este într-o creștere continuă. Apartamentele s-au scumpit anul trecut și nici în 2020 nu vor sta pe loc. În medie, prețurile au crescut, în 2019, cu 8% față de 2018.

62082084
Isărescu sprijină ideea îndreptării Programului „Prima Casă” spre componente sociale

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că ar sprijini ideea îndreptării Programului „Prima Casă” spre componente sociale.

62059473
Isărescu: Suntem preocupaţi de situaţia fiscal-bugetară și sprijinim abordarea Guvernului pas cu pas

Banca Naţională a României (BNR) este preocupată de situaţia fiscal-bugetară, aici fiind nucleul de probleme căruia trebuie să-i facă faţă Banca Centrală, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, menţionând că sprijină abordarea Guvernului

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.