Riscăm să fim penalizați cu o sumă pe care nu ne-o permitem dacă România nu obține renegocierea PNRR la Bruxelles

×
Publicitate

România riscă să fie penalizată cu o sumă uriașă de peste 13 miliarde de euro dacă nu reușește să obțină renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență, la Bruxelles.

Criza politică a întârziat deja discuțiile dintre oficialii români și cei europeni, iar statul are nevoie de bani ca de aer după ce împrumuturile oferite de bănci s-au scumpit peste măsură.

Guvernul cere ajutor Parlamentului pentru a lua deciziile amânate până acum. În acest context tensionat, ministrul interimar al fondurilor europene spune - citez - "să ferească Dumnezeu, să ajungem în situația unui acord cu FMI".

Premierul interimar liberal Cătălin Predoiu a pășit în sala de ședință flancat de social-democrații Marian Neacșu și Angel Tîlvăr. În mod excepțional, accesul presei a fost restricționat la această primă reuniune după ruperea coaliției.

Cătălin Predoiu, premier interimar:
"Suntem un guvern interimar, asta înseamnă că avem o capacitate de exercițiu constituțional și legal limitat."

Cu ușile închise, membrii guvernului au discutat despre riscul tot mai mare ca România să piardă miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, din cauza întârzierilor deja acumulate, care se suprapun acum cu criză politică.

Orice zi în care România întârzie să-și îndeplinească angajamentele luate față de Bruxelles ne duce mai aproape de o uriașă penalizare.

Marcel Boloș, Ministrul Interimar al Investițiilor Europene:
”Plătim penalizare pentru neimplementarea lor! Cât înseamnă această penalizare? Maxim 13,7 miliarde de euro, este o sumă enormă pentru România”.

Banii din PNRR sunt împărțiți în granturi de 13,1 miliarde de euro, adică fonduri gratuite, și împrumuturi de 14,9 miliarde de euro. Autoritățile spun că nu vor să piardă în primul rând granturile, dar este nevoie și de împrumuturi, pentru că Uniunea Europeană le oferă cu o dobândă mică, de 1,5%, față de 8% cât au ajuns acum dobânzile pentru România pe piețe.

Este și motivul pentru care ministrul Investițiilor Europene speră ca până în iulie să încheie cu succes renegocierea PNRR. Și se roagă să nu ajungem la un acord cu FMI.

Marcel Boloș:
”Să ferească Dumnezeu să ajungem în acea situaţie! Nu, nu se pune problema unui astfel de acord, în condiţiile în care un astfel de acord ar însemna reforme mult mai dure decât cele pe care le avem în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

Cosmin Drăgoi, Specialist Fonduri Europene:
”În contextul în care UE ne-a dat un vot de încredere și ne-a tot amânat cu jaloanele astea câtă încredere vor mai avea să facă chestia asta dacă peisajul politic se schimbă cu totul?”

Din 9 miliarde de euro încasate de România din PNRR, până acum am folosit doar 5.

Ca să mai recupereze din timpul prețios pierdut, guvernul interimar încearcă să transfere către Parlament deciziile care nu mai pot aștepta, ca de exemplu cele referitoare la reforma fiscală, care ar trebui să vină cu modificări de taxe și impozite.

O altă măsură pe care o va propune săptămâna viitoare la Bruxelles este ca proiectele avansate să primească finanțare cu prioritate.

Restanțele se tot adună, de exemplu, dintr-un total de 1200 de km de rețea de apă și canalizare promiși acum patru ani, până acum au fost executați doar 53 de km, iar timpul rămas e scurt, până în august 2026. 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62541960
Cheltuieli tot mai mari pentru români de la o zi la alta, după devalorizarea leului. Chiriile și ratele cresc simțitor

Este încă o zi neagră pentru leu. Moneda națională a doborât un nou record negativ și continuă să se devalorizeze în fața monedei unice europene.

62519689
România este pe marginea prăpastiei. Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

Leul pierde zi de zi peste 1%, iar de marți, ROBOR a crescut cu peste 22%. Statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 de milioane de lei, iar dobânzile sunt în creștere, scrie Eugen Rădulescu, consilier în cadrul Băncii Naționale.    

62539215
Ratele la creditele în lei cresc accelerat. Indicele ROBOR, salt uriaș de pe o zi pe alta

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,25% pe an, de la 6,47% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Primul ministru care a primit un aviz pozitiv

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.