Noi reglementări privind bacșișul. Ce schimbări propune Ministerul Finanțelor

61995078

Ministerul Finanțelor propune o serie de modificări la Codul fiscal și de procedură fiscală, prin ordonanță de urgență, iar bacșișul este vizat de aceste noi modificări aduse în urma unor discuții cu mediul de afaceri.

Potrivit proiectului de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor, bacşişul va fi evidenţiat pe bonul fiscal, iar nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului, care poate varia între 0% şi 15%.

Evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu, scrie Agerpres.

Totodată, operatorul economic este obligat să distribuie sumele provenite din încasarea bacşişului integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern, şi să le înregistreze în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct.

Proiectul de act normativ cuprinde următoarele reglementări privind bacșișul:

- definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului potrivit Codului fiscal;

- instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar);

- evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu;

- se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului;

- se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal.

Cum vom plăti bacșiș

 

Potrivit sursei citate, nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere. Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%.

În situaţia în care plata contravalorii consumaţiei se face prin ordin de plată şi se emite factură, bacşişul se evidenţiază distinct pe aceasta.

Operatorul economic are posibilitatea marcării bacşişului pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcţie de situaţia de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacşişului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal. Bacşişul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea "bacşiş".

Pentru salariat, sumele provenite din bacşiş sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, precizează Ministerul Finanţelor.

"Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am făcut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60538800
Noi modificări la Codul fiscal și de procedură fiscală. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanţelor Publice a agreat un set de modificări importante ale Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, după consultări cu mediul de afaceri, care au durat mai mult de un an, susţine ministrul Eugen Teodorovici.

62010184
Datoria externă totală a României a crescut cu 4,25 miliarde euro în primele 6 luni

Datoria externă totală a României a crescut cu 4,254 miliarde euro în primele 6 luni, la 103,671 miliarde euro, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

62032195
România importă din ce în ce mai mult. Câte miliarde am pierdut în primele 6 luni

România a avut în primele 6 luni o creştere de 38,1% a deficitului de cont curent, până la 5,1 miliarde euro

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.