Negocieri pe tema creşterii salariului minim pe economie. Propunerea sindicaliștilor pentru Orban

×
Publicitate

Au fost negocieri marți dimineaţă la Palatul Victoria, pe tema creşterii salariului minim pe economie.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de propunerea Guvernului prin care salariul minim ar creşte de la 1 ianuarie anul viitor cu 83 de lei net şi au propus varianta de 100 de lei în plus la leafă. Deocamdată, nu au primit un răspuns de la premierul Orban.

"Blocul Naţional Sindical a venit cu o analiză şi cu o propunere nouă de formulă de calcul a salariului minim, care e apropiată oarecum de varianta numărul 1 cu care Guvernul a venit săptămâna trecută. În varianta 1 a Guvernului, valoarea salariului minim se baza pe corectarea actualului salariu minim cu rata inflaţiei în octombrie 2019 raportat la 2018 şi la creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată în 2018 raportată la 2017 şi ducea la valoarea de 2.230 de lei. Propunerea noastră presupune corectarea salariului minim brut actual cu rata inflaţiei medie anuală, nivel estimat pe 2020, cu creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată nivel estimat 2020 raportat la 2019 şi corectat cu jumătate din rata de creştere a salariului real 2020 pe 2019, care duce la o altă valoare, de 2.284 lei, deci e o diferenţă în brut de aproape 54 de lei. Urmează ca în cursul anului viitor, o dată cu alte măsuri pe care le-am propus astăzi Guvernului, în momentul în care vom discuta despre salariul minim din 2021, să vedem în ce măsură prognozele pe care ne-am asumat acest salariu minim au fost realizate, iar în situaţia în care prognozele nu au fost atinse vom face în primul rând o corecţie pentru ceea ce nu am atins ca obiective anul acesta prin estimarea noastră, plus corecţiile care se impun pentru anul care urmează, pe baza prognozelor pentru anul 2021", a afirmat a declarat marţi preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, la finalul discuţiilor avute cu reprezentanţii Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit.

Acesta a precizat că prim-ministrul Ludovic Orban i-a răspuns că va reflecta asupra propunerii transmise de Blocul Naţional Sindical.

"Guvernul nu a respins această variantă, săptămâna trecută ne-au pus la dispoziţie trei variante de lucru în viziunea lor, astăzi au aşteptat de la partenerii sociali viziunea acestora, iar noi am transmis propunerea BNS", a precizat Dumitru Costin.

Guvernul urmează să stabilească, în următoarele săptămâni, formula pe baza căreia să se calculeze noul salariu minim pe economie, şi se află în aceste zile în consultări cu sindicatele şi cu patronatele.

Orban: Salariul minim va creşte, facem analize

 

Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că salariul minim pe economie va creşte, dar nu a precizat cuantumul cu care va fi majorat, arătând că, în prezent, se face o analiză care ia în calcul propunerile sindicatelor şi patronatelor.

"Sigur că patronatele susţin în cea mai mare parte propunerea noastră. În ceea ce priveşte sindicatele, au venit cu nişte propuneri pe care le analizăm, dar ele vor sta mai degrabă la baza discuţiilor ulterioare pe care le vom avea în cursul anului viitor pentru a defini mecanismul legal prin care se va stabili creşterea salariului minim. Am reţinut dorinţa unora de a ne baza pe prognoze pe anul care urmează. Sigur că de multe ori prognozele... Vă dau numai un exemplu: bugetul pe 2019 a fost construit pe o prognoză de creştere economică de 5,5 % şi în realitate creşterea economică pe 2019 probabil va fi în jur de 4 %", a declarat Orban la finalul evenimentul de lansare a bancnotei aniversare cu tema "Desăvârşirea Marii Uniri - Ion I. C. Brătianu".

Întrebat dacă salariul minim va creşte de la 1 ianuarie, Orban a răspuns: "Va creşte. Facem analize şi punem în modelul nostru propunerile care au fost formulate, în special de confederaţiile sindicale, şi vom lua o decizie sper cât mai repede".

Şeful Guvernului a precizat că există foarte mulţi factori care influenţează cursul de schimb leu-euro. "Se ştie că decembrie este o lună în care creşte consumul. Noi avem un deficit comercial extrem de mare. Nevoia de produse din import în luna decembrie creşte foarte mult şi din cauza asta există o cerere foarte mare de euro care creează o tensiune asupra cursului de schimb leu-euro", a argumentat Orban.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor: Supraacciza la carburanţi, eliminată

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a dat un raport de admitere unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, prin care începând cu 1 ianuarie 2020 supraacciza la carburanţi operată din cursul anului 2017 va fi eliminată.

Ministrul Muncii: Încercăm să avem un inventar al problemelor generate de legea pensiilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, speră ca, până la începutul anului viitor, să aibă un inventar complet al problemelor generate de noua lege a pensiilor.

Orban despre CEC Bank: „Sunt adeptul listării la bursă a tuturor companiilor de stat”

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că este adeptul listării pe bursă a tuturor companiilor de stat.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.