„Costul concret al instabilității, în dobânzi, datorie şi rating de țară. Stabilitatea financiară este principala garanție de care România are nevoie în acest moment”, a scris Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Publice, pe pagina lui personală de facebook.
Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aprox. 6,7% la jumătatea lunii aprilie, în contextul deteriorării percepției mediilor investiționale generată de tensiunile interne. Sunt semnale clare că instabilitatea politică începe să fie deja inclusă în costul finanțării, a adăugat el.
O evoluție recentă relevantă este cea a diferenței între randamentele aferente maturității de 10 ani pentru titlurile de stat emise în moneda locală de Ungaria şi România: dacă la începutul anului România se situa sub Ungaria, acum plăteşte 120 puncte de bază (1,20%) peste Ungaria. România se împrumută practic mai scump decât Ungaria pe termen lung, investitorii cerând o dobândă mai mare pentru a compensa riscul perceput, a continuat șeful Finanțelor din România.
Ce a „uitat” să spună ministrul este că în luna martie, fără ieșiri de la guvernare și moțiuni de cenzură, dobânda anuală la titlurile de stat cu maturitatea de 10 ani a crescut de la 6,3% pe an la 7,3% pe an, pe fondul îngrijorării investitorilor că guvernul, coaliția de guvernare, nu reușește să prezinte bugetul pe an în curs și că nici creșterea economică nu e atât de solidă pe cât se credea (o economie mai slabă înseamnă venituri la buget mai mici decât cele estimate inițial deci, de cele mai multe ori, un deficit (un necesar de finanțare) mai mare. La toate acestea se adaugă și inflația, care influențează și ea costurile de împrumut.
Mai mult, cu puțin timp înainte, la mijlocul lunii februarie, românii au aflat că economia este în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere a PIB, deci nu recesiune „plină”, care este o scădere a PIB anual față de cel precedent). La toate aceste incertitudini (lipsa unui buget pe anul în curs, intrarea oficială-statistică în recesiune tehnică) s-a adăugat și un factor extern foarte puternic: atacarea Iranului de către Israel și SUA, atac ce a adus instabilitate în zonă și a provocat în scurt timp o nouă criză globală a energiei (circa 20% din țițeiul transportat maritim la nivel global tranzitează strâmtoarea Ormuz).