Ministrul Economiei somează șefii Avioane Craiova: Nu mai întârziați livrările către Armată, purtați-vă ca o companie privată

773759811 1701689411957295 4737163423859284550 n
Facebook/ Irineu Darău

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a somat conducerea companiei de stat Avioane Craiova să nu mai întârzie livrările către Armată și să se comporte ca o companie privată, cu mai mult spirit antreprenorial și competență.

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, afirmă că a atenţionat conducerea Avioane Craiova, în timpul vizitei pe care a făcut-o în această săptămână la compania de stat, să nu mai întârzie cu livrarea avioanelor către MApN şi deci cu „revirimentul financiar al societăţii”, scrie News.ro.

Darău mai spune că a vizitat şi o companie privată din acelaşi domeniu, putând să compare „spiritul antreprenorial şi managerial complet diferit”. „Din păcate, mai ales la stat, avem şi probleme pe care nu le putem ocoli sau ignora”, a adăugat Darău.

„M-am bucurat să ajung săptămâna aceasta şi la Craiova. În industria aeronautică locală există încă multă experienţă şi competenţă. Din păcate, mai ales la stat, avem şi probleme pe care nu le putem ocoli sau ignora”, afirmă ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Irineu Darău anunţă că a vizitat mai întâi Avioane Craiova, punând în vedere din nou conducerii „să nu mai întârzie cu livrarea avioanelor către MApN şi deci cu revirimentul financiar al societăţii”.

Avioane Craiova a livrat abia în 2026 primele 2 avioane IAR-99 Șoim modernizate din cele 10 comandate de Armată în 2020

„Am vizitat şi o companie privată din acelaşi domeniu, putând să compar spiritul antreprenorial şi managerial complet diferit”, a adăugat Darău.

Ministrul a mai spus că ulterior a avut „o discuţie şi o vizită” la un producător român din industria maselor plastice şi apoi s-a întâlnit cu colegii săi din USR Dolj, cu care a discutat despre „comunitate, despre viitorul Craiovei şi judeţului, despre potenţialul local care merită administraţii locale mult mai deschise şi moderne”.

În august 2020, uzina de stat Avioane Craiova a primit un contract de 55 de milioane de euro de la Ministerul Apărării Naţionale pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Şoim la standardul SM. Programul a suferit întârzieri considerabile şi blocaje legate de componente tehnice şi software (inclusiv sisteme de comunicaţii şi antibruiaj).

Primele două avioane IAR-99 SM au fost finalizate în vara anului 2026, după şase ani de la semnarea acordului. Întârzierile au pus presiune financiară majoră pe companie, generând riscuri de insolvenţă şi penalizări din partea MApN.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
Irineu Darău
Irineu Darău, amendat cu aproape 105.000 de lei de AMEPIP: „Mi se impută sute de zile în care nici măcar nu eram ministru”

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, anunță, joi seară, că a fost amendat cu aproape 105.000 de lei de către AMEPIP.

Irineu Darău
Irineu Darău, despre Adrian Veștea: „S-a urcat maimuţa în copac şi i se vede fundul. Sper să nu ajungă premier”

Ministrul interimar al Economiei Irineu Darău a lansat un atac dur la adresa premierului desemnat Adrian Veştea, despre care a afirmat că este ”un liberal roşu”, care ”nu este potrivit să conducă un guvern”.

62605138
Irineu Darău, cataloghează drept „mituri” ideea că România nu are nevoie de banii din programul SAFE

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, cataloghează drept „mituri” ideea că România nu are nevoie de banii din programul SAFE. 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.