„Ceea ce vedem în zilele acestea este un om politic mic care trădează liberalismul şi căruia, din păcate, acum îi vede o ţară întreagă limitele. Ştiţi, era o vorbă. S-a urcat maimuţa în copac şi i se vede fundul. Îmi pare rău, acesta este Adrian Veştea şi sper să nu ajungă premier pentru că atunci greşelile şi aroganţa lui vor costa România”, a spus ministrul interimar al Economiei, la Digi24, citat de News.ro.
El s-a declarat absolut convins că un om precum Adrian Veştea ”nu este potrivit să conducă un guvern”, după ce a postat pe Facebook mesajul „Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii”.
Darău a susţinut că Veştea nu a făcut nimic pentru Braşov în calitate de ministru al Dezvoltării, în acea perioadă fiind ratate multe oportunităţi.
De asemenea, l-a acuzat pe Veştea că negociază cu ”extremişti”, pentru a obţine voturile necesare învestirii Guvernului său.
Irineu Darău a afirmat că tensiunile din interiorul PNL ar putea duce la o separare între cele două curente din partid.
„Trebuie să se rupă. E tot o despărţire a apelor. După tot ce s-a întâmplat în aceste zile, liberalii roşii nu mai pot să fie în PNL. Nu mă bag în treburile altui partid, dar încă o dată, dacă acum PNL nu are coloana să despartă apele şi să renunţe la oamenii care sunt oricând cu arma la picior să bată palma cu PSD-ul, înseamnă că PNL-ul are o problemă”, a spus acesta.
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu se va contura o majoritate parlamentară, ministrul interimar a afirmat că inclusiv alegerile anticipate trebuie luate în calcul.