Totuşi, datoria publică a Italiei este în scădere de la nivelul record de 3.125 miliarde de euro, din noiembrie, arată agenția ANSA, potrivit Agerpres.
Evoluţiile din 2025 au fost determinate, printre altele, de o creştere a necesarului de finanţare a sectorului public şi de majorarea activelor lichide ale Trezoreriei, a indicat Banca Centrală a Italiei.
Ponderea datoriei publice deţinute de Banca Centrală a Italiei s-a redus de la 21,6% în 2024 la 18,5% în 2025.
Dar analiştii avertizează că o îmbunătăţire a finanţelor publice rămâne dificil de realizat în viitor, într-un moment în care datoria depăşeşte 130% din PIB, iar ritmul de creştere a economiei încetineşte.
Conform unui raport al Banca Ifis, impactul economic general al Jocurilor Olimpice de iarnă, Milano Cortina 2026, ar urma să ajungă la 5,3 miliarde de euro.
Din această sumă, 1,1 miliarde de euro ar urma să reprezinte cheltuielile turiştilor şi ale personalului operaţional în timpul evenimentului, în timp ce 1,2 miliarde de euro ar urma să vină în urma continuării fluxului turistic în următoarele 12 - 18 luni.
Încă trei miliarde de euro sunt datorate investiţiilor în infrastructură, în condiţiile în care atât active sportive, cât şi civile au fost construite sau modernizate.
Datoria publică a României în septembrie 2025: 1095 de miliarde de lei
Spre comparație, cele mai recente date despre datoria publică a României - care au fost publicate în septembrie 2025 de Ministerul de Finanțe - arată că datoria publică calculată în conformitate cu metodologia Uniunii Europene era de 1095 de miliarde de lei, reprezentând 58,9% din PIB.
”La sfârșitul trimestrului II al anului 2025, datoria guvernamentală a reprezentat 57,3% din PIB, nivel net inferior nivelului înregistrat în Uniunea Europeana de 81,9% din PIB, și celui din Zona Euro de 88,2% din PIB”, a precizat la acea vreme Ministerul De Finanțe, citând un ”comunicat Eurostat din 21 Octombrie 2025”.