Guvernul a prelungit termenul de depunere a Formularului 600

61935458
Pro TV

Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, se arată într-un comunicat al Executivului.

Potrivit sursei citate, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) este, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.

"Măsura a fost luată în scopul creşterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuţiilor sociale obligatorii (contribuţia de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate)", se precizează în comunicat.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că, în perioada următoare, va fi identificată "o soluţie permanentă" cu privire la acest formular.

"În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat", a afirmat Dăncilă.

Guvernul menţionează că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016.

Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse.

Conform comunicatului, CAS trebuie plătit de persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei).

Totodată, CASS trebuie plătit de persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018), se mai arată în comunicat.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat luni că formularul 600 urmează să fie eliminat, iar contribuabilii nu mai trebuie să îl depună.

Persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017 trebuiau să depună, până la 31 ianuarie, declaraţia 600, document care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

"Pe 31 va fi şedinţă de Guvern, cu ordonanţă de urgenţă pentru amânarea termenului. Termenul se amână până la final de martie, timp în care putem să găsim soluţia. Se amână, timp în care poţi să iei decizia să o abrogi, dar trebuie să vezi exact, dacă o scoţi, ce laşi acolo. Se amână în vederea eliminării acestui formular", a precizat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Teodorovici a menţionat că, în acest timp, contribuabilii nu vor mai trebui să depună formularul 600.

"Atât timp cât eu spun, ca Guvern, că este vorba de eliminarea acestui formular, nu am de ce să îi spun contribuabilului că trebuie să depună acest formular", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61937740
Clădire abandonată, transformată în hotel cu bani europeni. Ce sunt Grupurile de Acţiune Locală

Ca să atragă mai uşor fonduri europene, autorităţile locale şi investitorii privaţi ar trebui să renunţe la orgolii şi să se unească în asociaţii.

61937739
Brânză produsă într-o peşteră, ”salvată” de fermierii din Cluj. Este unică în lume

Timid, dar iată că intrăm şi noi în lumea bună a fabricanţilor de brânzeturi sau de mezeluri fine. Câţiva fermieri din Cluj au salvat reţeta unui tip de brânză care se produce într-o peşteră, iar acum o vând în Spania, Anglia, Germania, sau Austria.

61937737
Rasa de vaci care aduce profit de zeci de mii de euro fermierilor români

Deşi avem rase de vite autohtone pe care încercăm să le salvăm, când vine vorba de bani, cei mai mulţi dintre fermieri vor profituri rapide.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.